Now Reading
Femeile cauta barbati cu bani si barbatii bogati femei frumoase?

Femeile cauta barbati cu bani si barbatii bogati femei frumoase?

Revista Psychologies

Cuplu, potrivire, atractie


Cuplul de lunga durata ofera cateva surprize. In relatii conteaza statutul social dar si un anumit nivel egal de atractivitate. Dar pentru ca o casatorie sa mearga bine mai multi ani este nevoie de o compensare a defectelor partenerilor.

Cine se-aseamana se-aduna? Impactul asemanarilor psihologice si fizice in cupluri

Oare contrariile se atrag sau, dimpotriva, cei care se-aseamana se-aduna? In aparenta, problema este dificil de transat, deoarece avem impresia ca ambele tipuri de apropieri exista. In realitate, cercetarile arata ca cei care se-aseamana par sa se potriveasca foarte bine.

O cercetare de sinteza condusa de Feingold (1988), implicand cateva zeci de lucrari stiintifice pe aceasta tema, arata ca apropierea bazata pe frumusete se manifesta in interiorul cuplurilor. Cercetatorul observa ca acest fapt este scos in evidenta prin aprecierea propriei atractii fizice sau a partenerului ori, c¢nd evaluarea se face de catre altcineva, pe baza fotografiilor sau a prezentei directe a persoanei. De altfel, apropierea pe baza frumusetii fizice poate fi lesne observata.

Corespondente uimitoare

Nu doar corespondenta la nivelul frumusetii fizice intre doi membri ai cuplului este convergenta. Exista corespondente si mai uimitoare care au fost scoase in evidenta de cercetatori. O cercetare condusa de Vanderberg (1972) a studiat corespondenta dintre dimensiunile fizice extrem de subtile observate la 183 de cupluri casatorite. Rezultatele au aratat anumite corelatii pozitive neasteptate, cum ar fi asemanari in ceea ce priveste forma urechilor, lungimea bratelor, forma capului, distanta dintre ochi, lungimea degetului mijlociu etc. Cercetatorul a confirmat, de altfel, convergenta dintre nivelurile de sanatate mentala si fizica a sotilor si tendintele nevrotice.

Importanta unei apropieri reusite

Daca dam crezare cercetatorilor, se pare ca potrivirea este indispensabila. Bineinteles, nu punem la indoiala faptul ca o comuniune de idei, de conceptii impartasite este necesara pentru a asigura durabilitatea unui cuplu. Se pare insa ca potrivirea fizica este la randul ei un element ce poate prezice durata unei relatii.

Garcia si Khersonsky (1996) arata ca potrivirea este un predictor al satisfactiei maritale mai ales in cazul cuplurilor in care partenerii sunt considerati a fi persoane frumoase. De altfel, se pare ca de la inceput potrivirea este un factor predictiv al unei relationari mai bune.

Lowndes (1996) mentioneaza ca, pornind de la concluziile observarii comportamentelor cuplurilor in baruri si la petreceri, partenerii care au caracteristici fizice corespondente se alinta in 60% dintre cazuri, procentul scazand la 46% atunci cand potrivirea este mai putin reusita si la doar 22% daca acestia nu se prea potrivesc.

Potrivirea nu este intotdeauna obligatorie. S-a aratat ca exista o satisfactie maritala semnificativa daca un barbat mai putin atragator fizic este dominant din punct de vedere social, in timp ce partenera sa este foarte atragatoare din punct de vedere fizic, fara a fi dominanta social (Weisfeld, Russell, Weisfeld si Walles, 1992). De fapt, din punctul de vedere al cercetatorilor, ar trebui sa existe un raport de egalitate in interiorul unui cuplu si, at¢t timp c¢t exista o inegalitate in ceea ce priveste atractia fata de celalalt, o alta caracteristica (personalitate, statut etc.) va trebui sa compenseze acest dezechilibru.

Concluzie

Barbatii si femeile stiu foarte bine ce cauta celalalt. Femeile sunt interesate de reusita sociala si de venituri, pe cand pentru barbati se pare ca e mult mai important aspectul fizic. In sinea noastra, putem crede ca aceste criterii sunt mai putin importante, dar c¢nd acestea trebuie traduse prin comportamente de raspuns la un anunt, putem observa in ce masura criteriile amintite au un rol determinant pentru barbati si femei. Si in acest caz, asemenea automatisme de raspuns nu vor fi percepute intr-o maniera constienta.

Psihologia seductiei, Nicolas Gueguen, Editura Polirom

Mai multe despre seductie, in cartea
Psihologia seductiei. 100 de experimente pentru intelegerea comportamentului in dragoste
de Nicolas Gueguen

Editura Polirom, 2008

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top