Now Reading
Adevarat sau fals despre sex

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Adevarat sau fals despre sex

Continuam seria „demolarii“ miturilor comune despre sexualitate. Daca barbatul ia Viagra, inseamna ca nu mai are erectie in chip natural? Daca ai fantezii erotice cu alti parteneri, inseamna ca esti infidel? Cateva explicatii de la sexologul parizian Catherine Blanc.

 

Sexul cu Viagra mai este… pe bune?

Iubirea inseamna, pentru barbat, a fi capabil sa dovedeasca acest lucru si fizic partenerei, printr-o erectie frumoasa? Si, in caz contrar, acest lucru inseamna ca dragostea este absenta din relatie?

Traim intr-o societate care asociaza esecul amoros cu esecul sexual. Or, in anumite cazuri, dificultatea inseamna exact inversul: o… ambalare prea puternica putand duce la absenta erectiei. Sau chiar sa faca trimitere la temeri personale care nu au nimic de-a face cu partenera.

Sa reamintim totusi ca aceste molecule (Viagra) destinate sustinerii erectiei, nu au eficacitate intr-o relatie in care dorinta exista. Puneti un barbat in fata unui peste rosu si nu va reusi nimic, nici chiar cu trei comprimate de Viagra!

Din fericire, barbatul isi pastreaza libertatea de a reusi sa aiba erectie in functie de context. De altfel, acesta nu are o erectie continua, pe toata durata eficacitatii medicamentului, si aceasta nu s-ar declansa decat in „reactie“ cu persoana dorita. De ce exista atunci aceasta pilula care il ajuta pe barbat, diminuindu-i anxietatea, sa poata intretine relatia sexuala?

Aceasta intrebare ar trimite-o pe femeie spre o anumita neliniste, care ii cere barbatului sa ii dovedeasca prin erectie ca ea este dorita, ca el o iubeste. Este ca si cand medicamentul ar veni sa falsifice jocul dorintei… Dar Viagra nu are decat un singur rol, care este de natura fiziologica: ea pastreaza sangele  in penis pentru a permite erectia.

Restul depinde de psihic, de calitatea relatiei. Da, sexul cu Viagra poate insemna si dragoste… sau nu. Intrucat este bine stiut ca putem avea relatii sexuale si fara sentimente, garantia in acest domeniu nu exista. Nici faptul ca sexul cu Viagra nu asigura partenerului ideea ca este iubit.

 

Faptul ca visam noaptea la infidelitate inseamna ca suntem, inconstient, infideli?

Mai intai, de ce visam? In fiecare zi, in fata evenimentelor vietii, ne bucuram, suferim, inconstientul nostru primeste informatii care suscita intrebari cu privire la rolul nostru pe acest pamant.

Se rejoaca, in cotidian, scenariile primitive ale relatiilor noastre cu parintii nostri, cu apropiatii nostri… Si atat de multe posibilitati de evolutie, atat de multe ocazii de a redistribui cartile unui joc care are tendinta, in mod natural, de a se incurca in repetitie.

Care este motorul acestor schimbari? „Munca“ inconstientului nostru, in special prin intermediul visului. Construit cu toate piesele – incepand de la un cuvant, de la o propozitie, de la un personaj – legate de evenimentele pe care tocmai le-am trait (sau la ce fac trimitere aceste evenimente), puzzle-ul pe care il alcatuim traduce intrebarea inconstientului nostru si tentativa lui de a gasi o solutie in vis.

Visele noastre vorbesc, toate, mai mult sau mai putin simbolic de angoasa de moarte, de sexualitate, de locul nostru alaturi de celalalt, de agresivitatea noastra, de pasivitatea noastra… de putere si neputinta, de fapt. Visul despre sexualitate sau despre infidelitate nu inseamna, deci, a-l insela pe celalalt, ci a pune intrebari legate de umanitatea noastra.

De aceea, un vis nu se decodeaza niciodata la un prim nivel. In acest caz, ar trebui sa nu mai discutam despre asta? Din contra, intrucat ar insemna sa trecem de partea bogatiei mesajului sau, sa stim ce inseamna sa fii infidel, nu dintr-un punct de vedere sexual, ci vizavi de schemele noastre mostenite din copilarie.

Visul nostru vorbeste de dorinta in sens larg, de vinovatia asociata, inerent, cu temerile, frustrarile si inhibitiile pe care noi i le asociem. Ce trezesc aceste notiuni in noi? Despre asta trebuie sa ne punem intrebari, sa ascultam sentimentul generat de acest scenariu.

Visul nu inseamna actiune, ci interogare. Astfel, oricare ar fi tema, a auzi de­spre ea, a ne pune intrebari referitoare la ea, ne permite sa fim agenti activi ai propriilor vieti.

 

Ma plictisesc in pat, este vina ei…

Unii barbati afirma asa ceva. Dar sexul facandu-se in doi, este normal ca ambii parteneri au responsabilitatea lor in relatie. Fiecare are pudorile sale, limitele sale, care nu sunt neaparat in acord cu fanteziile celuilalt. Dar ce inseamna aici notiunea de „vina“? Cine este vinovatul? Femeia nu este destul de „intreprinzatoare“ sau destul de sexy?

Este ea cea care trebuie sa alimenteze imaginarul partenerului ei? Ar fi el asemenea unui copil care nu stie sa imagineze jocuri si asteapta ca parintii sa ii furnizeze idei? Dar stimularea asteptata mereu din exterior are doar puterea de a satisface? Sau lipsa interioara pe care o traduce acest plictis nu devine oare un obiect de plangeri perpetuate, oricare ar fi eforturile celuilalt?

Traim intr-o lume in care suntem asaltati de solicitari si mai ales de propuneri de modele sexuale, ceea ce nu il indeamna pe barbat sa isi caute sursele de excitare in interiorul lui si in cadrul relatiei… Si cu atat mai mult, cu cat, prin natura lui insusi, este fara voia lui excitat mai mult de ceea ce vede.

Motivul? Contrar femeii, erotizarea sexuala masculina se efectueaza pe baza unui sex vizibil, pe care il poate explora si manipula in voie. Aceasta particularitate il indeamna in mod natural sa caute sa vada, mai degraba decat sa tina in el lucrurile care ii alimenteaza dorinta.

Or, a fi matur din punct de vedere sexual inseamna a avea capacitatea de a tine in tine resursele pentru a alimenta dorinta, de a pleca in cucerirea celuilalt. Inseamna a da dovada de creativitate, cu emotia proprie, cu intrebarile personale.

In fine, plictiseala in pat face trimitere, poate, la o insatisfactie mai vasta: ce nu merge in relatie? Poate este vorba despre un erotism care nu ne caracterizeaza si ne face sa visam la altceva, altundeva? In acest caz, introducerea unor pozitii noi nu va putea schimba cu nimic situatia.

 

Este anormal sa-ti placa sexul masochist?

Definitia pentru dragoste se elaboreaza in copilarie, in legatura pe care o avem cu mama, cu tata, cu rudele sau cu alte personaje care au jucat un rol major pentru noi. Daca aceste personaje au fost sadice fizic sau psihic cu noi, ori sadice intre ele, comportamentul lor a putut influenta ideea noastra despre dragoste.

Putem avea atunci tendinta de a repeta ceea ce am trait, fie adoptand masochismul, cu scopul de a regasi aceasta legatura cu celalalt, fie imitandu-i si devenind noi insine cei care brutalizam. Pentru altii, dragostea si sexualitatea nu pot face casa buna impreuna.

Ei stabilesc o distinctie intre dragostea idealizata, apropiata de aspectele materne, si sexualitate, pe care o rezerva partenerilor. Sexualitatea masochista este de neconceput in relatii amoroase, pentru ca ne face sa ne temem de incest sau pentru ca este perceputa drept prea agresiva: raportul sexual agresiv este o tentativa posibila de a ne detasa de orice sentiment amoros.

Altii insa, tematori in dorinta lor sexuala, pe care o intrevad ca fiind potential agresiva, o in­hiba adoptand submisivitatea. In fine, anu­mite persoane, sistematic depreciate in timpul copilariei, vor avea o reala dificultate in a se bucura de sex. Avand sentimentul ca sunt un corp, fara reactivitate, ei cauta sa isi trezeasca corpul anesteziat, bruscandu-l. Este acest lucru anormal?

Nu, daca avem in vedere trecutul individului, care incearca sa rezolve dureroasa ecuatie mostenita din copilarie. Totusi, nu este interesant sa cautam ce inseamna acest gen de relatie? De ce persoana cauta asta? Nu pentru ca sadismul sau masochismul ar fi pozitii deviante in raport cu o norma sexuala, ci pentru ca ele pot impiedica deschiderea spre alte realizari de sine, cu mize in copilarie.  

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top