Now Reading
Care mai sunt optiunile noastre familiale

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Care mai sunt optiunile noastre familiale

Cum se mai prezinta familia, celula de baza a societatii, in ziua de azi, cand stilul nostru de viata postmodern ne obliga la despartiri, la variante de viata pe care parintii sau bunicii nici nu si le imaginau? Sau poate ca suntem mai conservatori decat credem in optiunile noastre familiale? Cateva raspunsuri de la conf. dr. Cosima Rughinis.

 

Psychologies: Care sunt schimbarile pe care le inregistreaza aceasta institutie, familia, in ultimele decenii, aici si in lume? Se schimba formula clasica, familia nucleara?

Cosima Rughinis: Cele mai vizibile schimbari apar in cazul familiilor transnationale: migratia face ca familiile cu membri rezidenti in localitati si tari diferite sa fie tot mai frecvente. De asemenea, rata ridicata a divorturilor conduce la multe familii in care copiii au figuri parentale diverse: mame si tati biologici care traiesc separat, dar cu care adesea pastreaza o relatie apropiata, si partenerii sau partenerele acestora, cu care locuiesc in gospodarie.

Familia nucleara ramane reperul dominant, inclusiv pentru familiile transnationale sau cele rezultate prin separari si noi parteneriate. Totusi, practica familiei nucleare se schimba, raspunzand mobilitatii sociale si geografice, foarte ridicata din prezent.

 

Cum se renegociaza statutul femeii in familia moderna?

C. R.: Exista zone de schimbare si zone de inertie. Femeile ajung sa ocupe roluri sociale din ce in cele mai diverse, inclusiv in profesiunile si elitele dominant masculine. Totusi, cresterea copilului continua sa fie considerata, cel putin in Romania, o misiune morala a mamei. Concediul asa-numit parental este, in practica, un concediu de maternitate.

Multi parinti considera ca este datoria mamelor (in sensul puternic al cuvantului datorie) sa stea acasa cu copiii in primii ani de viata; astfel, femeile cu copii adesea isi intrerup cariera pentru doi sau patru ani, ceea ce le pune intr-o situatie dezavantajoasa fata de partenerii de cuplu si fata de colegii barbati sau colegele fara copii. Implicarea tatilor in cresterea copilului mic ramane „dezirabila“, dar mult mai putin supusa exigentelor morale pe care le simt mamele. Cu alte cuvinte, ramane pur si simplu „de dorit“.

Exista si un efect negativ indirect pe care aceste concedii parentale tipic feminine le au asupra femeilor, inclusiv a celor fara copii: angajatorii sunt reticenti sa angajeze femei intre 28 si 35 de ani, aproximativ, anticipand intreruperea activitatii acestora si costuri pentru companie. In cazul barbatilor nu exista astfel de ezitari.

 

Dar al barbatului?

C. R.: Flexibilitatea rolurilor feminine si masculine in cuplu variaza mult: exista atat familii cu o diviziune traditionala a activitatilor feminine si masculine, cat si familii in care genul nu mai este un criteriu pentru organizarea vietii cotidiene. Este interesant de observat ca scoala romaneasca, prin abecedare si alte manuale, promoveaza in continuare roluri stricte de gen si o viziune cvasitraditionala a familiei, orientata spre trecutul rural – in disonanta cu experientele actuale de viata ale copiilor.

 

Ce perspective deschide mariajul pentru gay, intrat in legalitate si in Franta?

C. R.: Legalizarea casatoriilor pentru persoanele cu orientari sexuale alternative va conduce, treptat, la destigmatizarea acestora si la posibilitatea lor de a avea o viata de familie similara persoanelor heterosexuale. Cu alte cuvinte, familia nucleara gay incepe sa devina tot mai vizibila public si sa nu mai fie considerata o curiozitate sociala sau o anomalie morala.

Pe masura ce persoanele gay se vor prezenta public ca membri ai unor familii (si nu doar ai unor cupluri) si vor interactiona cu institutiile statului si cu alti oameni, in ipostazele de soti, sotii si parinti, spaima si aversiunea – cultivate ideologic si resimtite adesea foarte intens impotriva lor – se vor diminua.

 

Celibatul e tot mai mult o optiune. De ce? Ce inseamna asta pentru ideea de familie in sens larg, pe viitor?

C. R.: Persoanele celibatare fac, desigur, parte din familii – celibatul nu este antonim familiei. Chiar si formele cuplului devin tot mai diverse si mai schimbatoare, astfel incat celibatul si viata de cuplu si/sau de familie adesea se succed si se amesteca. Celibatul poate fi o optiune convenabila pentru viata profesionala, evitand costurile de timp si de atentie ale unei relatii stabile – si, mai ales pentru femei, ale cresterii copiilor.

Aceasta optiune ii pune pe oameni in pozitia de a reflecta asupra prioritatilor lor si de a gasi ceea ce le da sens vietii. Atat cei ce aleg celibatul la un moment dat, cat si cei ce aleg viata de familie, in diferitele sale forme, vor continua sa se confrunte cu aceste intrebari, nu exista raspunsuri definitive. De asemenea, riscul perseverarii intr-o forma de organizare a vietii care nu raspunde de fapt idealurilor personale este relevant si pentru cei ce traiesc singuri, si pentru cei ce traiesc in relatii cu soti, sotii sau copii.

 

Formele limitate de conjugalitate, concubinajul etc. sunt tot mai des o optiune. De ce? Dincolo de criteriile financiare…

C. R.: Nu cred ca putem vorbi despre concubinaj ca o forma limitata de conjugalitate. Limitarile si implinirile deriva din intensitatea relatiei resimtite de cei implicati, mai degraba decat din organizarea sa legala. Partenerii de cuplu apreciaza tot mai mult libertatea, inclusiv afirmarea ei simbolica, tocmai prin refuzul casatoriei formale.

Alternativ, concubinajul poate fi un raspuns la incertitudinile vietii profesionale sau la nesigurante personale. Poate fi si o „etapa intermediara“ prelungita dincolo de termen, inertial, sau optiunea pentru independenta intimitatii proprii de autoritatile statale si religioase.

 

Sociologul francez Jean-Claude Kaufmann a scris ca femeile care aleg azi in Europa si aiurea sa traiasca singure pun serios la indoiala viitorul institutiei maritale. Vi se pare un punct de vedere valid?

C. R.: Indoielile privind institutia maritala sunt resimtite nu doar de femeile care aleg sa traiasca singure, ci si de oameni, femei sau barbati, care traiesc in diferite forme de familie. Uneori, viata de familie este dificila; alteori, este resimtita ca un esec, fie ca duce la separare sau nu. Chiar daca viata proprie in familie este buna, adesea cunoastem cazuri in care relatiile sunt conflictuale sau impovaratoare.

Optiunea pentru a trai intr-o familie devine tot mai mult si mai vizibil tocmai acest lucru: o optiune. Indoielile privind institutia maritala se refera, in primul rand, la necesitatea morala sau sociala a casatoriei si mai putin la posibilitatea acesteia. De asemenea, indoiala este un mod de a trai care pastreaza un spatiu de reflectie personala si de observatie sociala, dincolo de certitudini prea ferme.

 

Aud adesea oameni foarte educati si sofisticati care spun ca nu vor sa aiba copii. Vi se pare un fenomen relevant? Se schimba ceva aici?

C. R.: Dorinta de a avea copii nu este un fenomen implicit, de la sine inteles; reflexivitatea, care vine odata cu educatia, contribuie la problematizarea acestei alegeri. A avea copii nu mai e perceputa ca singura cale de a fi implinit ca om si, mai cu seama, ca femeie. Oamenii educati sunt adesea mai atenti la riscuri – iar in ceea ce priveste copiii, acestea se refera la evenimente care influenteaza profund, in bine, dar posibil si in rau, intreaga viata a parintilor.

Implinirea nu mai este conditionata de cresterea unui copil, fiind deschise cai diverse de explorare a lumii. Sa nu ignoram aici si costurile considerabile, mai ales pentru femei, in cazul Romaniei, ale maternitatii. Este posibil ca, la un moment dat, sa se puna intrebarea inversa: cum ajung oamenii educati si sofisticati sa vrea sa aiba copii?

A fi parinte este un proiect posibil printre multe altele – iar placerea produsa este, putem spune, un gust mai degraba dobandit decat innascut. Foarte mult depinde de experientele de viata ale celor apropiati: prieteni, colegi; gusturile se discuta, adica se formeaza impreuna cu cei la care ne raportam si cu care vorbim, asa-numitii altii semnificativi.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top