Citești
Dragoste in vremea carierei

Dragoste in vremea carierei

Revista Psychologies

Folosim mereu expresia „om realizat“. Ne referim, atunci cand spunem asta, la un om implinit fie in cariera, fie in familie, fie in ambele?

Oare cati dintre oamenii pe care ii vedem atat de impliniti sunt cu adevarat acolo unde ne imaginam noi ca sunt?

Sau, mai simplu, doi oameni care pun cariera pe primul loc, pot forma un cuplu implinit? Cum?

Sa presupunem ca in jocul nevoilor personale cei doi se inteleg reciproc, isi inteleg prioritatile si necesitatea spatiului si timpului personal pentru a se dedica scopului urmarit.

Dar convietuirea, relationarea propriu-zisa intr-un cuplu, presupune si atentie indreptata care dorinta de siguranta, socializare in afara cercului de colegi, prezenta in sanul familiei, momente impartite intre cei doi parteneri.

Aici lucrurile se complica daca agenda celor doi nu corespunde, iar dead-line-urile – in loc sa fie in sincron – se inlantuie.

Sansele sunt ca o astfel de situatie sa degenereze si sa ajunga sa nu mai fie satisfacatoare pentru unul sau ambii parteneri.

In cele din urma, vor dori pe cineva care sa aiba disponibilitatea necesara lor.

Aceasta dorinta poate parea egoism atunci cand ajungem sa ne intelegem pe noi insine, dar sa avem pretentia de la celalat sa ofere mai mult, fara sa vedem ca noi nu facem acelasi lucru.

Cu toate acestea, este un sentiment firesc, pe care cu totii ajungem sa il avem, indiferent de preocuparile noastre in cariera.

Chiar daca acest cuplu dat exemplu reuseste sa supravietuiasca, momentul aparitiei unui copil poate fi un motiv pentru a reconsidera prioritatile.

Este subiectul care trebuie sa ii aduca im-preuna la discutii pe cei doi potentiali parinti.

Atunci, daca decizia este in favoarea procrearii, regulile jocului se vor schimba, iar cei doi trebuie sa fie pregatiti sa se transforme intr-un alt tip de cuplu.

Schimbarile sunt dificile si atunci cand sunt minore, la nivel personal, motiv pentru care o astfel de schimbare in dinamica si stil de viata poate fi coplesitoare.

Aparitia unui copil este insa o schimbare majora si definitiva, ce se rasfrange asupra ambilor parteneri.

„Aveam 31 de ani cand am simtit ca este momentul sa avem un copil. Formam de trei ani un cuplu cu Remus, si pana in acel moment amandoi am fost preocupati exclusiv de profesiile noastre: eu, director de HR, el, directorul unei companii de import.

Odata cu aparitia lui Vladut, lucrurile s-au schimbat, cum era de asteptat, dar, recunosc, nu credeam ca voi ajunge atat de afectata de lipsa de timp a lui Remus.

Eram obisnuita cu acest ritm atat timp cat si programul meu era acelasi, dar cand am ajuns sa stau acasa cu cel mic, ma simteam abandonata.

Lucrurile au intrat in normal cand am reusit amandoi sa ne asumam responsabilitati si sa intelegem ca nu mai este vorba doar despre noi si atat.

Inca mai lucram la anumite aspecte, dar cred ca suntem pe drumul cel bun. Faptul ca mama ne ajuta cu cel mic este un avantaj, evident.“ Ioana, 33 de ani.


„Sunt Maria, am 34 de ani si sunt workoholica“

„Cand am decis sa ma concentrez exclusiv asupra carierei, aveam 25 de ani si eram convinsa ca exista un timp potrivit pentru toate, acela fiind perfect pentru dezvoltarea mea personala.

Cu toate astea, anii s-au scurs, responsabilitatile au crescut, iar eu, m-am trezit «maritata» cu locul meu de munca.

De sase ani lucrez intr-o banca, iar programul meu de lucru este de 12 ore pe zi, uneori si mai mult.

Imi este foarte greu sa am o relatie de durata, pentru ca nu reusesc sa gasesc timp de «investit» in asa ceva.

See Also

Imi doresc asta, dar nu cred ca as putea renunta la ceea ce am construit pana acum, de dragul cuiva. Cred ca este o forma de egoism.

Totusi, nu ma simt implinita fara un partener, fara cineva care sa inteleaga viata mea.“ Maria, 34 ani

Deciziile in privinta propriei cariere le luam de cele mai multe ori singuri.

Uneori, totusi, fie le simtim ca presiuni din partea familiei (un destin trasat inca de la nasterea intr-o familie care pune pret pe profesie si realizare profesionala), fie suntem prinsi intr-o cursa din care nu vrem sau, de cele mai multe ori, nu putem iesi.

Familia care isi convinge copilul sa urmeze o anume meserie, inca din copilarie, este destul de des intalnita in societatea romaneasca, iar copilul nu odata este crescut cu dorinta de a nu-si dezamagi parintii.

El ajunge astfel sa urmeze cariera unuia dintre cei doi parinti sau sa aleaga o meserie urmata de generatii din familia sa.

„Vin dintr-o familie de medici si de mica am invatat sa ma «joc de-a doctorul». Am crescut stiind ca asta voi face cand voi fi mare si am infruntat cu hotarare toate dificultatile ce decurg din aceasta meserie.

Nopti nedormite pentru a invata, apoi garzi, munca fara oprire pentru a reusi sa invat cat mai mult si pentru a nu fi doar un medic, ci si un medic bun.

Nu regret ca am ales aceasta meserie, dar a necesitat multe sacrificii, mai ales in plan personal.

Mi-a fost greu sa mentin o relatie cand petreceam foarte multe nopti impartite intre garzi si dormit.

Evident, am ajuns sa formez un cuplu cu cineva din breasla mea, dar am suferit mult pana sa ajung aici.

Chiar si acum, ne e foarte greu sa ne impartim timpul pentru a avea si cateva momente doar noi doi, si nu neg sentimentul de singuratate care ma insoteste destul de des.“ Ioana, 45 de ani, ortoped.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top