Now Reading
Femei singure – care e problema?

Femei singure – care e problema?

Exista printre noi destule femei divortate sau necasatorite vreodata. Si fara copii. Fie ca nu s-a ivit ocazia, fie ca au refuzat-o dintr-un motiv sau altul. In general, sunt foarte educate, lucide si cu umor. Ce cred ele despre statutul de femeie singura dupa 35 de ani, atunci cand toata lumea te preseaza sa te mariti ori sa faci un copil?

Enervate sa tot auda ca nu se marita sau ca „nu au si ele un copil“, femeile care trec de 35 de ani si nu s-au casatorit (sau recasatorit) reprezinta o categorie aparte. Mi-am chestionat prietenele cu privire la aceasta stare interesanta de libertate, pentru care societatea le cam culpabilizeaza.

Dar ele nu vor sa renunte si sa intre in relatii nesatisfacatoare doar pentru a se inscrie intr-o norma generala… Ce cred ele? Cum vad ele viata, relatiile cu barbatii, pe barbati insisi?

Nu e simplu deloc sa te opui mamei (care se vrea bunica), prietenelor (care au deja copii si te privesc condescendent), barbatilor (care se simt cam inhibati de libertatea ta asumata uneori si de libertinajul castigat si trait cu satisfactie) sau sefilor (care iti dau de lucru mai mult ca, de, nu te asteapta copii acasa, deci poti sa faci mai mult). Cu umor si intelepciune, amicele mele se confeseaza.

 

“Invat independenta si ma cunosc mai bine“ – Iulia, 36 de ani, marketing manager

„Avantajele in a fi single la orice varsta sunt multe. Chiar daca unele pot parea de-a dreptul egoiste. Imi impart timpul dupa bunul meu plac, dau prioritate placerilor mele… (hobby-uri, iesiri, un curs nou, o calatorie).

De exemplu, locul meu de munca actual presupune destul de multe deplasari, pe care le pot face fara retineri si fara sa imi doresc mai degraba sa fiu acasa cu… el.

Nu spun ca nu este un sentiment placut sa ai un partener cu care sa imparti acelasi spatiu. Dar toate acestea sunt experiente pe care le prioritizezi tinand cont si de celalalt. Or, in momentul de fata, le traiesc fara remuscari, fara a-mi dori sa fiu in alta parte.

Faptul ca am timp pentru citit si intalniri cu prietenii, e grozav! Un partener ar reduce, probabil substantial, timpul alocat lor… In cazul meu, cel putin. Un alt plus este ca invat independenta si ma cunosc mai bine. Nu devin mai pretentioasa cu barbatii, din contra, cred ca sunt destul de  permisiva.

Sunt mai ok cu mine, iar in partener nu voi cauta un echilibru, ci, poate, doar niste completari ici-colo. Dezavantaje? Pai, sincer, m-am saturat sa se mire toata lumea ca-s singura si sa le par ca as suferi de vreun sindrom care ma face indezirabila.

Oamenii simt nevoia sa compatimeasca ori sa analizeze ceea ce nu face parte din «firescul» lor. Dupa o vreme, devine redundant si… overrated.

Dezavantajul real este acela ca uneori iti lipseste cineva implicat. Nu vreau sa sune dramatic, dar parca nu as vrea sa uit cum e sa iubesti si sa fii iubit. Am fost insa casatorita si am divortat.

Decat sa fiu parte dintr-un cuplu in care nu ma regasesc, cu un domn care nu este pe aceeasi lungime de unda cu mine, prefer sa fiu doar eu, corecta cu mine insami si mult mai linistita. Nu stiu daca pot face prea multe compromisuri, recunosc.

Copiii. La 36 de ani ai mei, nu pot spune ca nu am auzit ticaitul ceasului. Imi plac copiii si imi permit uneori sa imi imaginez cum ar fi daca…

Dar tot la cei 36 de ani ai mei, nu simt ca prezenta unui copil este prioritara. Nu am un instinct matern atat de dezvoltat incat sa simt un gol.

Dar, mai mult de atat, imi place sa cred ca sunt o persoana rationala, capabila sa discearna intre «a fi pregatit si capabil sa fii parinte» si «a acoperi un gol/ a bifa un rol». Am multe prietene care sunt mame deja. Dar ele si-au gasit un alt drum decat mine.

Si nu are nicio legatura cu cariera, nu pot spune ca am una care sa imi tina de cald noaptea. Are legatura cu ceea ce mi-as dori sa pot oferi unui copil si cu a nu-l avea de dragul meu si atat.

Prin urmare, este open subject. Daca maine ma trezesc si decid ca viata mea nu mai are sens fara un copil, il voi face. Daca ma trezesc prea tarziu, il voi infia.

Intre noi, fetele. Da, statutul de femeie singura, vesela si libera, e un statut pe care il recomand. Nu recomand insa nimanui sa se ambitioneze in acest statut si sa fluture steagul solitudinii ca pe o virtute.

Nu recomand nici sa se ambitioneze sa faca parte din cupluri nefericite pentru ca… «e mai bine sa fii in cuplu».

Nu recomand compromisurile duse la extrem in niciuna dintre cele doua situatii. Cand esti single ai suficient de mult timp pentru tine ca sa te poti descoperi si intelege.

Or, sa te cunosti bine e foarte important si pentru momentul in care vei fi cu cineva. Anumite lucruri despre tine le afli doar cand esti doar tu, doar cu tine.

Si poate tocmai pentru ca multe femei au prostul obicei de a-si sacrifica anumite dorinte, aspiratii, placeri, atunci cand sunt solo, ele le experimenteaza, se bucura de ele si invata sa le pretuiasca.

Mai apoi vor sti sa revina la ele in timpul cuplului sau dupa dizolvarea lui. Este un mod de a invata sa contezi pentru tine si sa te respecti.

Prea putini barbati eligibili sau prea multe exigente din partea femeilor. O sa raspund ciudat la intrebarea aceasta, pentru ca eu tot cred ca mai tine si de sansa. Nu pot spune ca nu exista barbati eligibili.

Cunosc barbati grozavi, dar care au deja partenere. Nici nu pot spune ca nu am cunoscut barbati mai mult decat ok, dar intr-o perioada in care nu ne-am sincronizat, fie din cauza unuia, fie a altuia, fie a ambilor.

Noi, femeile, da, suntem exigente. Si asta, pentru ca, desi ne sfatuim tot timpul sa nu il mai cautam pe ala inalt, frumos, destept, amuzant, loial si bogat, noi tot avem un ideal care ne incetoseaza mintea. Idealul relatiei.

Toate ne imaginam intr-un anume fel relatia ideala. Apoi incercam sa incadram diferite persoane intr-un sablon in care nu se potriveste decat fantezia noastra. Si atunci, da, e greu sa gasesti pe cineva.

In extrema cealalta, daca esti suficient de «nenorocoasa» sa intalnesti cazuri «speciale», se poate sa generalizezi si sa-ti cam pierzi speranta. Dar, chiar si atunci, te poti intreba ce faci tu de dai numai de aceste cazuri?

Cel mai important mi se pare sa nu renunti la dating cand esti single by choice. Cunoaste oameni, descopera-i, afla ce-ti place. Nu fugi pentru ca tu vrei sa fii singura si independenta si nici nu pupa prima broasca pe care o gasesti.

Presiunea maritatului si remaritatului. Am simtit presiuni si in continuare am senzatia ca imi dezamagesc parintii. Ei sunt la varsta nepotilor, iar fiica lor are deja in dotare… o pisica. Evident, spera sa ma asez la casa mea, sa am un sot, sa fac copii. Asteapta firescul.

Au oscilat intre «esti tu prea pretentioasa», «iesi mai mult», «hai sa-ti prezint pe fiul unor vecini», dar acum cred ca s-au mai linistit.

Bineinteles, dupa ce le-am explicat ca nu sunt impotriva cuplurilor, dar ca momentan nu pot produce o relatie asa cum mi-as dori, doar de dragul lor.

Daca puteam, o faceam de dragul meu. Cel mai greu e cand incep urarile de bine din partea apropiatilor, sfaturile de a nu-mi «pierde speranta» si awareness-ul ca «ai o varsta, trebuie sa te gandesti la o familie».

Eu am invatat ca nimic nu trebuie. Si ca nu pot sa intru intr-o oarecare relatie ca sa fiu in randul lumii… lor.

Presiunea ceasului biologic. Presiunea de a avea copii a fost foarte evidenta atunci cand parintii din dotare mi-au spus ca macar pot avea un copil, chiar daca nu ma casatoresc. Adica, ei accepta si o jumatate de norma, macar sa fie ceva, acolo…

Din partea mea, presiunea nu este atat de mare. Exista momente de dorinta, dar daca ar fi fost atat de puternica, pana acum as fi fost deja mama.

Ceasul biologic ma face doar sa ma gandesc ca ma apropii de momentul in care nu voi mai putea face aceasta alegere si… daca sunt ok cu asta. Inainte de orice ceas, vreau sa am ce sa-i ofer unui copil. Sa stiu, in primul rand, ca ma pot oferi pe mine, asa cum ar avea nevoie.“

 

“Statutul de femeie singura nu e nici mai bun, nici mai rau decat cel de femeie maritata.“ – Oana, 38 de ani, economista

„Viata de femeie fara barbat? La modul foarte brut, pot sa spun ca ma culc cand vreau, ma trezesc cand vreau, nu ma agit daca am sau n-am mancare in frigider, plec oriunde am chef si cu cine am chef. Bineinteles ca lucrurile sunt mai adanci de-atat si sunt nevoi la nivel emotional care raman neimplinite.

Cel mai mult am resimtit diferentele intre a fi si a nu fi single in momentele grele, dupa zilele lungi si complicate de la birou, cand veneam acasa si nu ma astepta nimeni. Si de sarbatori.

Insa perioada aceasta de «singuratate» mi-a dat timpul sa ma cunosc mai bine, sa ma accept si sa invat eu sa fiu bine, in primul rand, cu mine.

Asta mi se pare ca este prima conditie in a avea o relatie functionala si acum, dupa aproape zece ani de cand m-am maritat, spun ca nu eram pregatita pentru o casatorie.

Eu nu mi-am dorit niciodata copii la modul real. Am cochetat vag cu ideea, dar nu a fost niciodata un gand asumat. Nici chiar in timpul casatoriei nu mi-am pus aceasta problema, desi nu m-am maritat foarte tanara, aveam 29 de ani.

Ma banuiesc uneori chiar de lipsa totala a instinctului matern. Am cateva prietene apropiate care au copii mici si m-am vazut in interactiune cu ei, iar dupa doua ore vreau acasa. Dar, totusi, nu spun niciodata «niciodata»…

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!