Now Reading
Colegii de liceu s-au suparat pe mine

Colegii de liceu s-au suparat pe mine

Revista Psychologies

Rand pe rand, colegii mei de liceu s-au suparat pe mine. Nu atunci, acum. Motivul? Trec prin orasul in care am facut liceul si nu ma opresc sa-i vad.

Cand merg sa-mi vad parinti, “acasa”, cum inca mai obisnuiesc sa spun, trec prin orasul in care am facut liceul si in care se afla o buna parte dintre colegii mei. La fiecare intalnire aniversara, le promit ca, oridecateori voi trece pe acolo, ii voi suna si ne vom intalni. Le promit desi stiu ca n-am sa fac asa.

Ne intalnim la 5 ani o data, ne amintim cu placere o multime de lucruri si fiecare povesteste din perspectiva lui. Este o experienta fascinanta sa aflu cum a vazut si cum isi aminteste fiecare un episod la care am luat parte cu totii. Uneori, mi se povestesc lucruri pe care le-am spus sau le-am facut, gesturi “eroice” care ma caracterizau, ce-i drept, la varsta aceea, dar de care eu nu-mi amintesc absolut deloc. Alteori, eu imi amintesc intamplari care s-au petrecut, pe care le-am tot povestit dar pe care eroii lor nu si le mai amintesc. Este interesant sa afli cum ai fost vazut de ceilalti si sa le marturisesti, la randul tau, lucruri pe care atunci nu indrazneai sa le spui sau care, pur si simplu, nu se cristalizasera inca…

Dar e placut sa faci asta o data la cinci ani, nu in fiecare zi, nu in fiecare vara. N-as putea sa repet sau sa ascult mereu aceleasi povesti.

Si mai este ceva: Acum, dupa 26 de ani, copiii aceia nu mai sunt. Acum vad niste fete mature, vad riduri care-mi amintesc de propriile mele riduri. Vazandu-i pe ei cat au inaintat in varsta simt si eu ca am imbatranit, lucru de care, in cea mai mare parte a timpului, reusesc sa nu ma cramponez deloc.

Adultii acestia de acum au la randul lor copii, unii mai mari decat eram noi atunci. Au o cariera, au casa, familie… Sunt niste oameni straini. Fiecare este parte dintr-o viata care mi-e straina si care, sa-mi fie iertat, nu ma intereseaza. Faptul ca am fost colegi de liceu, ca atunci ne-a legat ceva nu se poate translata in prezent.

Asa ca ma scuz de fiecare data: “Imi pare rau, dar era tarziu si nu voiam sa conduc noaptea…”. Firave argumente. Dar nici nu pot sa le marturisesc adevarul.

Sunt ingrata? Sunt egoista? Accept orice mi-ati spune….

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!