Citești
E prea tarziu pentru regrete

E prea tarziu pentru regrete

Revista Psychologies

Totul a inceput anul trecut de sarbatorile de iarna. Eram cu Puiu de 6 ani. Anul acesta, prin august trebuia sa facem nunta. Anul trecut insa a fost unul foarte dificil pentru mine. Ai mei se despartisera, era greu si cu facultatea, fiind in ultimul an. Nu puteam sa ma bucur de vacanta pentru ca aveam enorm de invatat si tot felul de proiecte de facut. Puiu statea singur la bloc, iar ai lui intr-un sat apropiat. Am plecat din Iasi, acasa la mine ca sa o iau pe mama sa faca sarbatorile cu noi. Ai mei se mutasera in alt oras din cel in care locuisem pana atunci, unde de altfel imi cunoscusem prietenul, ca sa ne desparta. Asta am aflat acum, de putina vreme. S-a suparat, mi-a facut scandal, desi nu am inteles de ce, incat era cat pe ce sa raman acasa. Dar bineinteles ca iubirea a invins si am mers la Puiu. Eram atat de bucuroasa, pentru ca acele sarbatori urmau sa fie primele facute in casa noastra. De a doua zi am inceput sa fac curat, sa spal, sa fac mancare si ce mai era nevoie. Insa incepusem sa simt o oarecare raceala din partea lui. Nu stiu daca era din cauza serviciului, sau din alt motiv. Dar tin minte ca am inceput sa plang si sa ii spun ca ma simt ca o servitoare, ca el nu ma ajuta cu nimic, ca eu trebuie sa le fac pe toate singura. Eram foarte stresata cu un proiect si mai vorbeam cu colegii sa mai vad ce fac ei. Am discutat in principal cu un coleg care aproape terminase proiectul si incercam sa obtin informatii de la el. Il stiam mai mult din vedere. Nu aveam absolut nicio treaba cu el, nu ma interesau alti baieti in afara de logodnicul meu. Insa se pare ca pe el l-a deranjat asta si s-a suparat pe mine. I-am trimis baiatului un mesaj si i-am spus sa ma lase in pace, sa nu ma mai sune. Cand am inceput sa facem bradul alte si alte discutii, incat aproape ca nu imi doream altceva decat sa se termine sarbatorile ca nu mai suportam. Ne certasem de multe ori din cauza tatalui meu, pentru ca nu il suporta si nu ne voia impreuna, incercand de multe ori sa ne desparta. Punctul culminant a fost intr-o seara cand eu invatam, el dormea, iar mie mi se facuse rau din senin. Atunci am mers la el si am incercat sa ii spun ca de fapt imi e rau. Puiu a tipat la mine, bineinteles ca nici eu nu am tacut, m-a injurat si mi-a zis ca cine stie ce fac eu in Iasi, fraza spusa chiar de tatal lui. M-au durut enorm cuvintele lui si l-am lovit. Iar el m-a lovit inapoi. Am inceput sa plang, l-am amenintat ca ne despartim. Cuvinte spuse in van pentru ca ne-am impacat imediat. A trecut vacanta si am ajuns inapoi in Iasi. Tocmai predasem un proiect, eram foarte bucuroasa ca luasem 10, l-am sunat ca sa impartasesc cu el bucuria, dar… nu a fost cum ma asteptam. Aproape mi-a inchis telefonul in nas dupa ce mi-a zis felicitari. Seara dupa ce a iesit de la serviciu l-am sunat si am vorbit cu el. Atunci a inceput din nou sa injure, sa ma jigneasca, asa cum facea de obicei, fapte ce am simtit ca imi ajung. M-am suparat atat de tare pe el incat parca de atunci tot ce a facut sau spus nu mai conta pentru mine. Am uitat sa mentionez ca in camin cu mine stateau doua foste colege de camera din anul 1, iar una dintre ele avea numarul lui de telefon. La fel si colegul meu de grupa, Sorin. In acea seara am coborat la Sorin sa ma ajute la proiectul cu pricina, pentru ca eram destul de stresata ca nu o sa imi iasa. Mama lui Puiu a aflat si ea de cearta noastra pentru ca el mereu i se plangea. Asa ca m-a sunat si dupa ce m-a jignit, crezand toate gogomaniile care i le spusese el, mi-a zis ca a sunat-o si pe mama. Nici macar nu ii spusese adevarul mamei si ma facuse cu ou si otet in loc sa incerce sa ne impace. Mai tare a rupt legatura dintre noi. Nu ii mai raspundeam lui Puiu la telefon si daca o faceam doar ne jigneam. Colega mea care avea numarul lui, a inceput sa ii trimita tot felul de mesaje, ca sa adanceasca si mai mult prapastia dintre noi. Imi trimitea “din greseala” mesaje care de fapt erau pentru alte fete etc. A fost la psiholog, la preoti, asculta de parerile altora din familia lui, numai de mine nu. Ma durea enorm pentru ca eu il iubeam mult si nu am vrut decat sa ii dau o lectie, ca nu poate sa ma aiba la degetul mic asa cum a zis. A inceput sa se intalneasca cu o fata, pe care a dus-o in apartamentul nostru. In care eu investisem ceva banuti, lucrand in vara respectiva cu el ca si economist. L-am implorat sa se desparta de ea, i-am zis ca ma despart si eu de Sorin, ca rup asa-zisa legatura. Voiam sa fac Pastele cu el, insa nu a vrut, ci au urmat alte jigniri. Inainte de asta a venit in Iasi si am mers si am baut ceva, cu motivul ca are sa imi spuna de ce nu se poate desparti de respectiva… Au fost pure minciuni. Am stat mult in masina si am vorbit ca o sa ne despartim de cei cu care suntem pentru ca nici el nu o iubea pe ea, asa cum nici eu nu il iubeam pe Sorin… Alte minciuni. Dupa asta am incercat sa il mai sun si parca vorbea pe ascuns. O data mi-a zis ca se saturase de viata care o avea, ca nu mai suporta, ca inca ma iubeste. I-am spus ca renunt la facultate, ca sa fugim oriunde. Mi-a raspuns ca nu poate sa o lase, ca daca e insarcinata. L-am mai sunat si a doua zi si era cu ea. Nu a mai recunoscut nimic din ceea ce imi spusese cu doar o zi in urma. Nu puteam sa mai dorm noaptea, nu mai stiam ce e cu mine, nici la facultate nu mergea prea bine. Am aflat inainte de a da licenta de la un fost coleg de al lui de facultate, ca Puiu urmeaza sa faca nunta in iulie. Intre noi a fost o lupta continua. Fiecare a vrut sa demonstreze celuilalt ca poate fi si cu altcineva. Posta pe Facebook tot felul de poze cu ea, fapt pentru care postam si eu cu Sorin. Imi trimitea mesaje si imi spunea ca o sa fie tata. Ceea ce mi se parea incredibil in doar doua luni de cand se stiau. Mereu lasam de la mine si preferam sa ii cumpar si lui haine, papuci etc sa nu zica ca eu sunt doamna, iar el cersetor. Cand eram la liceu ii cumparam mancare si ii duceam la serviciu. Aveam grija de el. Ii faceam mancare gatita si ii lasam in frigider inainte sa plec la Iasi. Tot timpul ii lasam ordine in casa, voiam ca sa fie multumit de mine. Dupa aproape 11 luni de cand ne-am despartit, eu inca nu mi-am revenit. Nu pot sa dorm noaptea, tresar, sunt foarte irascibilla, ma enervez pe Sorin din orice, nimic parca nu imi convine. Nimic nu ma mai motiveaza sa traiesc, nu mai rad, sau daca o fac e destul de rar. Parca m-am inchis in mine, nu mai sunt eu. Nici la facultate nu imi merge prea bine, nici serviciu nu imi gasesc, parca toate merg pe dos. Inca il mai iubesc, nu pot sa inteleg cum de a renuntat atat de usor… Eu l-as ierta si as fi dispusa si acum sa ma impac cu el. Dar asta e doar un vis. Imi e foarte greu fara el, parca simt ca imi lipseste ceva. Ai mei nu ma inteleg pentru ca diferenta de varsta dintre noi e destul de mare. Stiu ca il fac pe Sorin sa sufere cu starea mea, dar nu stiu ce pot face ca sa imi revin. Nu as vrea decat sa dorm mereu… Nu ma mai intereseaza nimic legat de viata asta. Imi e teama ca o sa ma inchid in mine, ca nu o sa imi mai revin. Simt cum viata trece pe langa mine si eu nu ma pot bucura de ea. Cam asta a fost povestea mea…

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus