Now Reading
O poveste fericita

O poveste fericita

Revista Psychologies

Am 35 de ani si sunt un pic cam confuza. In urma cu 3 luni am cunoscut prin intermediul internetului un om cald, sensibil si bun, care are deci cam toate elementele cheie ca sa mi se lipeasca mie de suflet. Eu iesisem dintr o relatie cu un barbat ceva mai in varsta decat mine, cu care lucrurile mergeau relativ bine doar la nivel intim, dar care era incapabil de apropiere emotionala, de orice emotie pozitiva in general, imatur si legat de parinti, cultivat (prof. universitar cu memorie brici) dar si cu teoria conspriratiei care ii domina viata. Stiu ca am dat mai multe detalii despre trecut decat despre prezent, dar asta pentru a va face o idee despre sentimentul ca fusesem un soi de jucarie sexuala a unui om care, culmea, nu isi imagina ca viata mai are ceva bun frumos si in afara dormitorului. Ok, si iata ca-l intalnesc pe Omul prezentului,34 de ani , computerist de meserie, cu care pot sa vorbesc, sa rad, sa ma plimb, care simt ca imi raspunde, cu care am simtit de la inceput ca exista o legatura. Doar ca la nivel intim lucrurile au un ritm lent: el nu a mai facut niciodata dragoste si ca sa o spunem drept, acum cred ca ii e frica. Am avut, am si voi avea rabdare cu el, asa ca a ajuns sa fie dezinvolt in pat si suntem destul de ‘’creativi’’ si ne simtim bine impreuna… pana cand ajungem la momentul in care ar trebui sa punem un prezervativ si sa continuam. Atunci se opreste si spune ca inca nu poate. La inceput motivul exprimat verbal a fost ca mai demult si-a spus ca va face dragoste cand iubeste foarte foarte mult. Acum recunoste ca e pur si simplu ‘’ tulbure ‘’ si ca a face dragoste inseamna sa te darui in totalitate, si in mod evident inca nu este pregatit. La un moment dat ma gandeam sa las naibii prezervativul si sa las lucrurile sa curga dar… mi-e frica de consecinte. Il inteleg pentru ca si eu am avut prima experienta sexuala destul de tarziu (pe la 30 de ani) dar am recuperat… (desi, dupa cum s- a vazut si in prima parte a descrierii, am avut destule de ocazii sa mi para rau) In plus, lucrurile merg atat de bine in general incat capitolul asta nu-l simt ca fiind foarte important. Si stiu, din proprie experienta, cat de complicate sunt lucrurile cand esti la prima relatie… Dar totusi, e frustrant… Pentru ca ma simt atrasa de el, pentru ca vreau sa ma bucur impreuna cu el si de partea asta a existentei, pentru ca il vad chinuindu-se cu frica asta de intimitate (fizica dar cine stie…) si nu stiu cum as putea sa-l ajut. Am vorbit si am vorbit, si am asteptat si am asteptat, si nu-i o problema sa fac asta in continuare… Doar ca ma gandesc: ce as putea sa fac altceva, sa zic altceva?

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top