Now Reading
De ce ne obsedeaza anumite melodii

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

De ce ne obsedeaza anumite melodii

Cum ne explicam faptul ca anumite melodii ne raman in minte o perioada lunga? Iata cateva raspunsuri pentru acest fenomen care, daca ne agaseaza adesea, reprezinta o cheie pentru decriptarea trairilor noastre emotionale sau – de ce nu? – a istoriei omenirii.

 

Cateodata este imposibil sa mai scapi de el. Nu l-ai auzit decat o singura data la radio sau la televizor, a primit imediat eticheta de „stupid“, „prostesc“, si totusi cantecul acela ti se deruleaza continuu in minte si te scoate din sarite! Nu, nu ti se schimba gusturile muzicale, ci pur si simplu ai fost „parazitata“, fara a sti cum sau din ce motiv, cantecul respectiv ti s-a instalat durabil in creier.

Cine este afectat? Practic, toata lumea! Doar 1% din populatie prezinta imunitate impotriva acestui bizar fenomen. Sa dam vina pe muzicieni, nu este o solutie, intrucat, da, exista suite armonice care se retin mai usor decat altele, dar acest lucru nu e de ajuns. Succesul unui fragment de melodie, capacitatea sa „obsesiva“ nu se rezuma nici la inlantuirea tehnica a notelor pe care le putem memora cu usurinta, nici la difuzarile de la radio.

Iar fenomenul are un nume, deloc placut, dar acelasi, in toate limbile, cu traducerea lui identica in romana: viermele urechii. Nu ti se taraste in ureche, nu depune oua muzicale, ci te pune sa canti toata ziua aceeasi melodie pe care ai auzit-o de dimineata si pe care, pana la sfarsitul zilei, o stii mai bine decat cantaretul care a lansat-o.

 

Trimiterea la trecut

Filosoful si muzicologul Peter Szendy sustine ca secretul puterii muzicii tine de structura sa de repetitie. Caci, in minte, ne raman melodiile simple si repetitive, creierul avand rolul de camera cu ecou: repeta ceea ce se repeta. In Muzicofilia, neurologul Oliver Sacks sustine pe alocuri ideea ca, daca muzica ne bantuie mai usor decat alte forme artistice (de exemplu, pictura), este pentru ca implica o memorizare perfecta.

Nu putem broda motive in jurul unei melodii ca in jurul unui tablou, ea cere precizie si exactitate pentru a fi recunoscuta. Regresia este unul dintre mecanismele pe care creierul le foloseste pentru a ne aminti melodia pe care urmeaza sa o fredonam. Iar daca aceasta are forma si alura unui cantec de copii, este cu atat mai simplu, pentru ca ne va duce imediat cu gandul la un loc sau eveniment din trecutul nostru.

 

Interpretare personala

Muzica este o miscare a amintirilor, o reinnoire a trecutului. Pentru ca este ceva profund si ciudat, o articulare de sunete, un limbaj special, intraductibil, care nu face referire decat la el insusi si nu are nicio semnificatie care sa poata fi inteleasa si univoca.

Muzica nu exprima nimic in mod special, nu poarta cu ea niciun mesaj universal pe care toata lumea ar trebui sa il inteleaga. De aceea, fiecare o interpreteaza asa cum vrea sa o auda si ii confera sensuri particulare.

Principiul este acelasi si in ceea ce priveste versurile: cele impetuoase, care ne frapeaza si ne raman in minte fara incetare, se caracterizeaza, in general, prin opacitatea si capacitatea de a nu semnifica nimic in mod clar.

Atunci cand cantam, creierul nostru practica asociatii libere, de aceea melodiile care ne alearga prin minte constituie o poarta de intrare privilegiata spre inconstient. Si visele pot fi muzicale, iar cantecele care ne insotesc, ne permit sa ne intelegem mai bine functionarea psihica.

Ele sunt o partitura pe doua voci, in care versurile si melodia ne indica ceva din noi, tes incrucisarea a doua voci stimulate (sau nu) de o solicitare exterioara (radio, zgomote din exterior).

Ascultand acest tip de imbinari interioare involuntare, necontrolate si, in mod special, acest decalaj intre buna dispozitie aparenta si melodia melancolica, atingem ceva foarte interesant, care ne poate ajuta sa decriptam trairile: nu suntem ceea ce credeam ca suntem, iar aceasta muzica ce ne traverseaza mintea, ne semnaleaza asta.

Si nu este totul. Daca ea ne permite sa ne cunoastem mai bine gratie mesajelor pe care ni le transmite, melodia care salasluieste in noi poate avea putere vindecatoare, asa cum relateaza, magnific, acelasi Oliver Sacks in povestirea Un picior de spriijn.

 

Componenta neuro

Atunci cand ascultam o melodie, o anumita parte a creierului, numita cortex auditiv, se activeaza. Intr-un experiment descris pe site-ul science.howstuffworks.com, cercetatorii de la Universitatea Dartmouth au descoperit ca, atunci cand au pus o bucata dintr-un cantec familiar participantilor la studiu, cortexul lor auditiv, practic, a completat continuarea. Cu alte cuvinte, creierul a cantat mai departe, mult timp dupa ce piesa se terminase.

Motivele pentru care anumite melodii ne obsedeaza, sunt diverse, spune acelasi site. Unele teorii afirma ca sunt ganduri pe care incercam sa le suprimam, ori ca, de fapt, creierul incearca sa se mentina ocupat atunci cand nu are nimic de facut.

Nu ar fi de mirare, intrucat melodiile acestea ne invadeaza mintea cand suntem in trafic, cand ne spalam pe dinti si radioul merge in fundal, cand facem diverse treburi casnice, ce parca se rezolva mai repede daca un CD sau televizorul ne tine companie. Dar un lucru este cert: cu cat incercam sa nu ne mai gandim la piesa respectiva, cu atat ea este mai vie in mintea noastra.

 

Perpetuarea traditiilor

Fiecare cultura, inclusiv a noastra, are cantece, povestiri sau poezii transmise pe cale orala. Poate ca pentru noi cea mai cunoscuta este Miorita, pentru ca am studiat-o la scoala. Ei bine, pe vremurile cand nu erau CD-uri, stick-uri sau torente, oamenii trebuiau sa memoreze usor melodiile si poeziile, altfel, acestea se pierdeau.

In consecinta, ele trebuiau sa fie atractive, din punct de vedere auditiv, si simple. Desi Miorita sta marturie ca nu este nici simpla si nici scurta, iar celebrele si stufoasele Iliada si Odiseea au fost transmise initial tot pe cale orala.

Pe psychologytoday.com, Annie Murphy Paul ne aminteste de cognitivistul David Rubin, care spune ca, in traditia orala, vitala a fost pastrarea cantecului, povestirii sau poeziei respective, motiv pentru care au fost dezvoltate strategii prin care memoria umana sa intervina cat mai putin asupra materialului memorat.

Astfel, sunt descrise actiuni concrete, nu abstracte, sunt folosite imagini vizuale puternice, aliteratia, repetitia si, foarte important, ritmul. Unul dintre experimentele lui Rubin a demonstrat ca, atunci cand doua cuvinte dintr-un cantec rimeaza, ele sunt mult mai bine memorate decat alte doua cuvinte ce nu rimeaza.

Astfel, aparent banala rima a ajutat oamenii de-a lungul istoriei sa pastreze adevarate capodopere si sa ocoleasca punctele mai slabe ale memoriei, fiind un instrument extrem de eficient, care, si astazi, pe tine te face sa repeti la nesfarsit un cantec banal de o strofa jumatate, despre care oricand ai spune ca iti insulta inteligenta.

Numai ca acum nu vorbim de IQ, ci de memorie. Memoria este o componenta esentiala a evolutiei omului de-a lungul mileniilor, pentru ca, daca nu tineam minte ce fructe sunt otravite, de care animale sa ne ferim, ca trebuie sa ne adapostim in caz de vreme rea etc., nu mai supravietuiam ca specie.

Si daca stam sa analizam ca noi, oamenii, existam de circa 200.000 de ani, iar scrisul il folosim de vreo 5.000 de ani, asta inseamna o foarte lunga perioada de timp de memorie antrenata, dezvoltata si folosita la maximum. Deci, nu ar trebui sa ne miram ca memoram usor un cantec oarecare, caci genele tin minte ce au facut inain¬tasii nostri, cum spune cronicarul Psychologies, Dragos Cirneci…

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top