Now Reading
Nu suport animalele

Nu suport animalele

Revista Psychologies

„Nu cred ca animalele sunt dragute. Atunci cand merg pe la prietenii care au catei sau pisici, ii rog sa le inchida in alta camera“, povesteste E., 27 de ani.

Fara a avea o fobie, aceasta tanara femeie „nu suporta prezenta unui animal.“

Ca si E., mai exista multe persoane care nu apreciaza animalele, ci, dimpotriva, le considera enervante si dezgustatoare.

Este posibil ca aceasta atitudine de respingere sa ascunda de fapt o jena fata de dragostea neconditionata oferita de animale?

O legatura care nu a fost creata

Animalele ne readuc la simplitate printr-o afectiune constanta si fara retineri.

Idee greu de acceptat daca nu am fost obisnuiti de mici sa ne aflam in preajma lor.

O copilarie petrecuta fara animale ar putea fi una dintre explicatiile pentru aceasta respingere.

Caci premisele capacitatii de a te atasa se creioneaza in prima etapa a copilariei.

Dar nimic nu este imuabil, iar dragostea fata de animale se poate invata.

Oglinda pentru noi insine

Animalul ne poate trimite la imginea pe care o avem despre noi. Fiind o fiinta sensibila, cainele sau pisica se impregneaza cu trasaturile esentiale ale personalitatii noastre.

Si, adesea, poate sa joace acest rol de oglinda pentru ca, practic, este proiectia inconstienta a stapanului sau.

Astfel, atunci cand o persoana declara, de exemplu, ca detesta pisicile, animale independente, asta poate semnifica de fapt ca se afla in conflict nu cu specia, ci cu ceea ce reprezinta ea inconstient
.

Atunci se prefigureaza doua posibilitati: fie persoana nu are temperamentul pe care il atribuie pisicii si ar dori sa-l posede (este prea dependenta de o persoana, de munca etc. si ar vrea sa nu mai fie); fie are aceasta trasatura, dar ar vrea sa se schimbe (independenta sa ii aduce suferinta).

Intuirea unei dificultati

Prin natura sa instinctiva, animalul cauta atingerea, ceea ce ne face sa ne punem intrebari despre capacitatea noastra de contact.

Cum acest lucru se petrece la nivel corporal, a nu aprecia animalele poate insemna ca respectiva persoana nu se simte bine in pielea ei, ca a pierdut legatura cu propriile senzatii.

Contactul si schimbul emotional devin atunci o sursa de teama, de angoasa. Teama de a se implica, de a lasa prea mult loc sentimentelor pune stapanire pe ea.

Exact aceasta suprainvestire a mentalului, in detrimentul simturilor, il impiedica pe om sa aiba acces la animal.

Ce este de facut?

Dovedeste empatie

Incearca sa te pui in locul unei persoane pe care o cunosti bine si care are un animal.

Punandu-te in locul ei, poti intui avantajele pe care i le aduce micutul sau companion si poti intelege mai bine motivele pentru care il iubeste.

Poate ca atunci vei incepe sa iti reconsideri parerea fata de animale si sa intelegi ca si ele sunt demne de dragostea si interesul tau. Tandretea poate fi invatata.


Intra in contact cu propriul corp

Contactul cu un animal angajeaza corpul. Iar daca asta iti produce greata, este posibil ca atingerile, in general ale animalelor, dar si ale oamenilor, sa te faca sa te simti inconfortabil.

Da-ti voie sa simti placerea si prin piele. Masajul profesionist, dezmierdarile persoanei iubite sau cremele pe care le aplici pe corp pot sa iti faciliteze accesul la aceasta senzualitate.

Sfaturi pentru anturaj

Nu serveste la nimic sa-l judeci pe cel care nu iubeste animalele. Are motivele sale. Poti totusi sa il inveti sa le aprecieze.

Pentru asta, explica-i cum iti imbogateste viata prezenta unui animal. Intelegand aceasta perspectiva si vazand tandretea pe care animalul o dovedeste, se poate construi mult mai usor legatura dintre oameni si necuvantatoare.

Daca este nevoie, arata-i chiar cum se alinta animalul de companie. Si, nu uita, este esential sa avansati progresiv.

Editare de Andreea Radulescu

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top