Now Reading
Cum le vorbești copiilor despre sex

Cum le vorbești copiilor despre sex

victor-popescu
cum-le-vorbești-copiilor-despre-sex

Specializată în terapia de familie, Hedvig Montgomery este cea mai cunoscută specialistă în parenting din țările nordice. Ea explică de ce e mai bine ca ai noștri copii să învețe despre sexualitate nu din materiale pornografice, ci de la părinți și profesori. Și insistă că educația sexuală, care ar trebui începută înainte de adolescență, se referă nu doar la aspecte fiziologice, dar mai ales la a fi stăpân pe corpul propriu și pe propriile dorințe și la respectul pentru partenerul romantic.

Psychologies: În seria celor cinci volume „Parentingul magic”, susțineți că, dacă începem educația sexuală a copiilor abia în adolescență, este deja prea târziu. Care ar fi atunci vârsta ideală de la care noi, părinții, putem începe să le vorbim copiilor despre iubire și sexualitate?

Hedvig Montgomery: E adevărat că nouă, adulților, ne vine greu să vorbim despre sex și despre părțile intime ale corpului nostru. Așa că suntem tentați să amânăm astfel de discuții „pentru mai târziu”, pentru momentul în care „el sau ea o să poată să înțeleagă”. Dar, vă spun, cu cât amânăm mai mult, cu atât mai jenant și mai dificil ne va fi să le vorbim copiilor despre astfel de lucruri. Iar efectul va fi următorul: copilul vă căpăta informații disparate de la alte persoane și nu va ști prea bine cum să dea un sens coerent acestor lucruri, cum să le integreze în viața sa. De aceea, sfatul meu pentru părinți este: începeți să le vorbiți despre sexualitate mai din vreme, puțin câte puțin. Copiii care știu să-și numească organele sexuale, care știu cum sunt concepuți bebelușii și care înțeleg că e normal ca o femeie să aibă ciclu – acești copii vor aborda cu mai multă încredere viitoarele relații de iubire. De asemenea, ei vor fi mai puțin speriați și mai puțin copleșiți atunci când se vor confrunta cu diversele conținuturi din universul pornografic. Și noi, de fapt, chiar asta ne dorim: ca băiatul nostru sau fata noastră să se maturizeze și să fie în stare să aibă grijă de sine, inclusiv atunci când vine vorba despre sex și dragoste.

Citește articolul integral în ediția de iunie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top