Psihoterapia adleriana

Ce inseamna complexul de inferioritate? Cum apare si de ce este atat de… util? Cateva raspunsuri oferite de Adler, discipol rebel al lui Freud.

A fost fondata de primul elev disident al lui Freud, Alfred Ad­ler. Nascut in 1870 la Viena, mezinul unei familii cu sase copii, Alfred sufera de rahitism, in timp ce fratele cel mare este foarte robust. Intr-o zi, grav bolnav de pneumonie, aude me­dicii, care nu-i prevad in­sa­na­to­sirea.

Dimpotriva! Iata ce l-a decis sa-si de­pa­seas­ca problemele, pentru a deveni mai tarziu un mare medic.

In 1902, intra in cercul lui Freud si, rapid, incepe sa se opuna teoriilor maestrului. Ruptura definitiva survine in 1911. Este inventatorul expresiilor intrate in limbajul curent, ca: „stil de viata“, „complex de infe­ri­o­ri­ta­te“, „complex de superioritate“, „compensare“. Psihologul adlerian joaca un rol activ. Se insista asupra noti­unii de empatie si a capacitatii medicului de a se pune in locul celuilalt. Metoda se bazeaza pe o relatie empatica intre pacient si terapeut.

O sedinta de terapie adleriana poate de­buta cu o intrebare a­pa­rent fara urmari, cum ar fi: „Cand erati copil, pa­rintii invitau in vizita prietenii si familia?“. Pare simplu, dar raspunsurile si concluziile sunt complexe. Fiindca stilul de viata al adultului este alcatuit din modurile de a actiona si a reactiona invatate cand era copil. Noi reproducem schemele primelor zile de existenta. Am fost crescuti intr-un mediu securizant? Am reusit sa ne deschidem catre ceilalti, fara teama? Obiectivul acestei terapii este con­stientizarea ca un anumit „stil de viata“ este eronat. Pentru psihologii acestei scoli, radacina problemelor se regaseste in copilarie.

Notiuni fundamentale

Dupa Adler, exista cateva mecanisme ce stau la baza personalitatii.

• Complexul de inferioritate. Este prezent in fiecare dintre noi. Nu este anormal, fiindca din prima copilarie omul traieste in inferioritate si dependenta. Dar acest sentiment este acela care „constrange la fixarea unui tel in viata si la realizarea acestuia“, scrie Adler in Cu­noas­terea omului. Noi avem cu totii un patrimoniu genetic specific, cu defecte si calitati, avantaje, dezavantaje. Atunci cand acest sen­timent se perpetueaza si la var­sta adulta, fara putinta de a-l de­pa­si, devine patologic.
• Compensarea. Este un proces ca­re ne impinge sa ne depasim „inferioritatile“ naturale, psihice sau fizice. De exemplu, Schwarzenegger era teribil de plapand in copilarie. Forta dinamica de viata, pe care adlerienii o numesc „agresivitate pozitiva“, l-a impins sa de­vi­na un barbat cu o statura impresionanta. E o interpretare buna, nu?
• Comuniunea sociala. O nevoie interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a se recunoaste in ei.

Persoana ca intreg

„Fiecare individ este un intreg, u­ni­tar, omogen, coerent“, subliniaza psihologul Vlad Grigorescu, pre­se­din­tele Asociatiei pentru Psihologie si Psihoterapie Adleriana din Romania. „Mai mult, fiecare grup de oameni este un intreg, cum este si comunitatea, natiunea, societatea. Fiecare intreg este unic. Persoana, la fel. De aceea, in psihoterapia adleriana se porneste de la aceste premise. Fiinta umana este abordata ca avand o individualitate ce trebuie respectata.“

Cum procedeaza terapeutul? Facan­du-ne sa ne reintoarcem in copilarie. „De ani si ani, ma simteam oribil, eram tot timpul deprimata si sufeream si de niste dureri in gat inexplicabile“, marturiseste Crina, 35 de ani. „In timpul unei sedinte, am povestit ca tatal meu murise de un cancer in gat cand aveam doar opt ani. Nu mai vorbisem cu nimeni despre as­ta. Parca, deodata, s-au aprins niste reflectoare uriase, si am inteles. Am reusit sa imi dau seama de unde venea problema mea.“

Dar nu intotdeauna e usor de po­vestit. De aceea, se lucreaza asupra viselor, a simbolurilor, cu de­sene sau papusi cand e vorba des­pre copii. Se utilizeaza toate in­­­­strumentele care ajuta comunicarea. „Limbajul in relatia cu clientul trebuie sa fie simplu si direct. Dialogul, sincer si prietenos. Prin el, se incearca intelegerea personalitatii clientului, a stilului de viata“, mai adauga Vlad Grigores­cu. Terapia adleriana este un mod de gandire, chiar o filozofie, care ia in considerare indi­vidul cu corpul, spiritul si incon­sti­en­tul sau, dar si contextul social in care acesta tra­ieste, familia, profesia, fa­ra a lasa la o parte dimensiunea spirituala pe care fiecare o poarta in el. Se poate ajunge la rezultate bune de la primele intalniri, dupa cum schim­barile se pot lasa asteptate chiar si un an, subliniaza pre­se­dintele APPAR.

„Complexul de superioritate apare de cele mai multe ori clar conturat in atitudine, trasaturi de caracter si opiniile despre propriile dotari si capacitati supraomenesti. El poate deveni vizibil si in pretentiile exagerate fata de sine si fata de ceilalti. Vanitatea infatisarii exterioare, fie ea nobila sau neglijenta, atitudinile exagerat masculine la femei si cele exagerat feminine la barbati, aroganta, exuberanta, snobismul, mania de a se lauda, com­por­ta­mentul tiranic, inclinatia de a cauta nod in papura, cultul eroilor, ca si tendinta de a se bate pe burta cu persoane proeminente sau de a porunci celor slabi, bolnavi sau insignifianti pot sa atraga atentia si sa duca la descoperirea unui complex de superioritate.”

Alfred Adler, Sensul vietii, Editura IRI, 1995

Adaptare de Adriana Mocca
Ilustratie: Simona Dumitriu