Citești
De vazut la Festivalul Filmelor de Cannes la Bucuresti

De vazut la Festivalul Filmelor de Cannes la Bucuresti

In perioada aceasta se desfasoara Festivalul Filmelor de Cannes la Bucuresti. Adica al cremei cremelor cinema-ului. Am fost la doua dintre ele, ambele – experiente transformatoare.

 

Un film despre batranete si onoare

„I, Daniel Blake“ de Ken Loach a castigat in 2016 Palme d‘Or la Cannes. Este o capodopera de film.

Daniel Blake e vaduv, are in jur de 60 de ani, a avut un infarct si medicul i-a spus ca nu se poate intoarce la munca, la meseria de tamplar pe care care o iubeste. Cere statului pensionarea pe caz de boala.

Katie e o femeie care are cam 30 de ani, doi copii din doua relatii diferite. Vine de la Londra in nord pentru ca in acel oras i-a repartizat statul o locuinta mizera.

Daniel Blake e vecin cu doi baieti in floarea varstei care incearca sa pacaleasca saracia facand contrabanda cu adidasi din China.

Toate aceste personaje au ceva in comun: saracia. Kate si Daniel mai au ceva in comun: lupta cu statul.

Statul care ar trebui sa aiba grija de cei aflati la fundul sacului, de cei care nu au resurse sa se ridice, sa progreseze social. Statul care, pentru a acorda ajutorul de somaj, cere dovezi de la aplicant ca a cautat destul de lucru. Si aplicantul nu stie ca trebuie sa aduca dovezi.

Statul care amana acordarea ajutorului social cuvenit unei mame cu doi copii pentru ca aceasta a intarziat cateva minute cu aplicatia. Statul care cere performanta de la niste oameni cu totul depasiti de vremuri.

Statul kafkian, absurd, implacabil, reprezentat de niste functionari fara inima, robotizati, rotite perfecte ale unui sistem care nu mai vede oamenii ci doar niste numere de asigurari sociale. Statul care s-a digitalizat, si a lasat in urma oameni in varsta, care nu au atins in viata lor mouse-ul unui computer.

Cele doi napastuiti, Daniel si Katie, sunt umani si buni cu unul cu celalalt. Daniel gaseste in Katie pe fiica pe care ar fi vrut sa o aiba, si in copiii ei, niste posibili nepoti. Katie afla un prieten si un ajutor in gospodaria ei amarata.

Cel mai emotionant moment al filmului, si deosebit de credibil, este acela in care Katie, de foame, nu se poate controla si desface o conserva din care soarbe de fata cu toata lumea la banca de alimente pentru saraci.

Umilinta e suprema, filmul arata cu brutalitate ce poate face foamea din om, cum ii poate rapi orice demnitate. Saracia te poate face sa pierzi orice respect de sine, spune Loach prin personajele lui.

Te duce la prostitutie (Katie) si la renuntare (Daniel). In final, toata lumea pierde. Daniel are toate sansele sa castige procesul cu statul, dar moarte de atac de cord cu cateva minute inainte de a-si face auzita vocea.

Filmul este si un discurs despre batranete si despre inadaptare.

Daniel este un tamplar excelent dar nu stie sa scrie un CV la calculator. Oamenii dimprejur au o bunavointa limitata in a-l ajuta.

Nu are noroc, calculatorul se blocheaza cand trebuie sa isi salveze datele. Poate ca acesta e detaliul cel mai incarcat de tragism al filmului, batranetea ca tablou al inadaptarii.

Mesajul pozitiv e insa acesta: saracia nu le ia oamenilor bunatatea, umanitatea, impuslul de a ajuta.

 

Julieta, una din femeile mitice create de Almodòvar

O femeie pe la 50 de ani, frumoasa si sofisticata, cu iubitul ei, planuiesc sa se retraga in Portugalia. Doar ca, intamplator, ea se intalneste pe strada cu prietena din copilarie a fiicei sale.

Aflam ca acea fiica instrainata are la randul ei trei copii. Intalnirea da peste cap toata viata femeii si ea incepe un lung voiaj in trecut, pentru a reusi sa inteleaga ce s-a intamplat.

Julieta e numele acestei mame fara  de fiica. Ele doua au format o familie fericita alaturi de Xoan, un pescar frumos dar infidel, care moare pe mare, intr-o furtuna, in ziua cand sotia, Julieta, afla de infidelitatile lui.

Fiica lor se afla in tabara in acea zi, si va pune cap la cap informatiile culpabilizand-o pe mama ei, pe Julieta, pentru moartea tatalui. Si ce pedeapsa mai mare ii poate aplica decat disparitia?

Fata dispare de acasa la 19 ani si Julieta o cauta innebunita si fara succes ani de zile.

Fata ii trimite an de an cate o felicitare de ziua ei dar nu-si lasa adresa pe plic. Isi va devoala noua adresa atunci cand intelege, in sfarsit, durerea pe care a provocat-o disparand subit. Si intelege pentru ca cel mai mare dintre copiii ei, Xoan, moare la 9 ani innecat in rau. Abia atunci o lasa pe mama ei sa o gaseasca.

Este un film care te tine sub tensiune pana in ultima secunda. Este construit ca un film politist, adevarul iese la iveala abia in ultimele minute.

Pana atunci nu stii ce a facut Julieta de nu o iarta fiica-sa. Ce pacate ar putea sa aiba, ce a gresit? Este un film despre dragoste materna, despre vina pe care personajele si-o atribuie cu generozitate masochista si fara sa-si acorde si iertarea.

Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com

 

Citeste si:

Despre o ecologie a relatiilor interumane

Minunatele femei, de azi si de mereu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus