Now Reading
Tea Teodorescu, de la Știrile Radio ZU până în Vârful lui Kilimanjaro

Tea Teodorescu, de la Știrile Radio ZU până în Vârful lui Kilimanjaro

tea-teodorescu-de-la-știrile-radio-zu-până-în-vârful-lui-kilimanjaro

Zi de zi, de luni până vineri, Tea Teodorescu este vocea știrilor difuzate în Morning ZU, matinalul de la Radio ZU. Când nu este la radio, Tea își exercită cu succes „rolul” de mamă a doi băieți absolut minunați, despre ale căror pățanii deseori povestește pe contul său de Instagram.
Anul acesta, însă, între aceste două constante ale vieții ei, Tea a reușit să ajungă acolo unde visa de multă vreme, însă parcă nu îndrăznea să creadă că va fi adevărat. Alături de ea, Tudor, jumătatea ei și omul de la care a plecat toată nebunia asta frumoasă.

„Mai bine mergi pe Kilimanjaro direct!”. Și… a mers!

Tea, cum ți-a fost pe Kilimanjaro?

Tea Teodorescu: M-am documentat bine rău înainte de plecare, dar chiar și așa, m-au luat multe prin surprindere. Citisem inclusiv de praful înecăcios care te însoțește pe ruta aleasă, am urmărit documentare, ore întregi de filmulețe pe YouTube cu oameni care au reușit și ce-au făcut ei, și oameni care n-au reușit și de ce au eșuat. Adică am plecat cu lecția făcută. Întotdeauna plec așa când plec… dar cu toată documentarea, summit night – momentul ală când ataci vârful mi-a dat în cap. Fiecare îl trăiește diferit, e o experiență unică.

Cum s-a născut această dorință de a ajunge atât de sus?

T. T.: S-a născut dintr-o prostie 😊 mi-am downloadat o aplicație care-ți număra pașii. Ideea era să faci un anume număr de km în câteva zile – 5-6, depinde de lungimea traseului. Dacă reușeai, primeai și o medalie – o comandai și o plăteai. Am ales medalia Kilimanjaro că părea ușor de „câștigat”. M-am gândit că pot să bifez km ăia în 5 zile, cu doi copii după mine, după serviciu. Părea fezabil. Tudor, soțul meu, a zis că-i o porcărie inimaginabilă asta… „Adică cum? Mergi pe jos până la Obor și înapoi și ai bifat 0,10% din traseul Kilimanjaro. Băi, Tea, serios acum, mai bine mergi pe Kilimanjaro direct”. Și aia a fost. În ziua aia am găsit și compania cu care urma să mergem, tot atunci am încântat-o și pe Ana, prietena mea și, o lună-două mai târziu aveam deja trei bilete cu destinația Tanzania.

Hai să discutăm chestiuni practice. Cum arată managementul unei astfel de experiențe?

T. T.: În primul rând îți faci monetarul. Pui pe hârtie exact sumele pe care o să le topești, ca să nu ai surprize. Cauți o companie care duce turiști acolo. Citești review-uri de te ia capul, pentru că, din nou, să n-ai surprize. Urmărești experiențele altora – asta te ajută să-ți alegi un traseu cu șanse mari de reușită. Noi așa am ales ruta Lemosho care se face și în 6 și în 8 zile. Am ales varianta de 8 zile pentru că în felul ăsta aclimatizarea se face mai bine. Sunt totuși aproape 6 mii de km la Uhuru Peak, iar eu nici n-am reușit să ajung pe Moldoveanu la noi (2.544 m).

Pe aeroport ne-am întâlnit cu un belgian care mergea să-i aniverseze fiului majoratul la Uhuru Peak. Mi s-a părut așa o idee frumoasă! Păreau bine pregătiți (Îi cunoști după bocanci 😊), oameni care au mai mers pe munți… și totuși n-au reușit să ajungă în vârf. Am vorbit apoi cu ei pe Facebook. De vină a fost ruta, una scurtă, de 6 zile, care nu le-a permis o aclimatizare cum trebuie.

Noi am avut un traseu mai ocolit, cu suit la altitudine mare, coborât în tabără la somn, iar urcuș, iar coborât, de aveai impresia că faci doi pași înainte și unul înapoi. Dar a ajutat mult. Am avut două nopți în care am dormit la peste 4.500 m altitudine. Și se simte al naibii. Te aplecai să ridici un rucsac, să legi un șiret, te foiai de două ori în cort și gâfâiai de parcă ai fi făcut cine știe ce efort.

„Pe munte am petrecut 8 zile. 6 la urcat, două la coborât!”

Cum dormeați? Ce mâncați? Cum vă spălați?

T. T.: Greu cu dormitul, imposibil cu spălatul! Am dormit doar în cort și-au fost unele nopți atât de friguroase, de n-am reușit să ne încălzim nici cu gecile de puf, nici cu cele două perechi de șosete, nici cu sticlele cu apă caldă pe care le îmbrățișam în sacul de dormit. Iar spălatul e impropriu numit așa. Cei din echipa cu care eram ne aduceau fiecăruia un lighean mic cu apă caldă și cu asta te spălai pe dinți, pe față și pe mâini. Și cam atât. Oamenii aia făceau tot posibilul să ai un confort, dar apa nu era tot timpul la îndemână. Apoi, ca o persoană responsabilă, te retrăgeai în cort unde foloseai șervețele umede și cam aia era. Am ajuns și în tabere unde ni se spunea că sursa de apă e foarte departe, că porterii nu pot merge atât să care, prin urmare avem doar apă de băut, nu și de irosit, pentru spălat. Și atunci te bucurai că ai cărat cu tine nu unul, ci două pachete mari cu șervețele umede.

tea-teodorescuMâncarea a fost ok. Am avut un bucătar în echipă – așa sunt construite toate echipele, cu bucătar, ghid, porteri care să care corturi și bagaje – care ne-a gătit hrană caldă la fiecare masă. Dimineața porridge – terci de ovăz pe care l-am urât, dar de care ai nevoie, așa că l-am amestecat ba cu miere, ba cu gem, ba cu unt de arahide și intra. Tot la micul dejun – ouă și pâine prăjită. Prânzul era tot timpul compus dintr-o supă cremă – de castravete, de dovleac, de legume și un fel principal cu orez, cartofi, paste și carne prăjita sau în sos. Proteină am avut cam la fiecare masă. La fel și carbohidrați. Mai rar am primit fructe și legume proaspete. Iar gustarea de la ora 17 era tot timpul compusă din popcorn, biscuiți sau alune.

Cât a durat ascensiunea efectiv?

T. T.: Pe munte am petrecut 8 zile. 6 la urcat, 2 la coborât. În ziua 6 ajungi la base camp – ultima tabără înainte de ascensiune, de atacare a vârfului, de summit night, zi-i cum vrei – e momentul ăla de coșmar de care ne-am temut de la începutul excursiei. Ai două variante – fie mergi pe zi, fie mergi noaptea ca să prinzi răsăritul ca-n povești, deasupra Africii. Noaptea ne-am zis! În base camp am ajuns după prânz, am mâncat, apoi somn de la ora 15. N-am putut să adorm decât de pe la ora 20 până la 22, când s-a dat trezirea. Cu tot cu mâncat, băgăjit, echipat, am pornit la 23.30 la drum. Pe beznă, cu frontalele aprinse, cu cei doi ghizi – Calvin și ChaCha, cu inima strânsă și emoții cât casa.

Din corturile altor turiști se vedeau lumini, semn că se pregăteau și alții să plece la drum. Urcușul e destul de abrupt, așa că se merge în zig-zag. De sus se vedeau șirurile de oameni care urcau, cu frontale aprinse. Din loc în loc șirul era spart – erau destui care-și stinseseră frontalele pentru că era o lună așa de plină și luminoasă! Unii cântau, se-ncurajau. Ne-am făcut curaj, dar ne-a părăsit repede. Pe măsură ce urcam, din cauza aerului rarefiat începeau să se simtă și efectele altitudinii – greață, stare de vomă, amețeli, chiar halucinații. Pe mine cel mai tare m-a lovit o somnolență de-mi venea să mă fac ghem pe jos și să mă culc. Am mers dormind – deschideam ochii când mă loveam cu capul de rucsacul Anei, care era în fața mea. Calvin, ghidul, mi-a zis că i se mai întâmplă și lui să meargă și să moțăie. E „normal”.

Am atins Uhuru Peak (5895 m) puțin după ora 7. Răsăritul l-am prins la Stella Point (5756 m) – aici ești deja pe creastă și mai ai jumătate de oră de mers până-n vârf. La Stella Point ne-a și bușit plânsul – se întoarceau primii turiști care atinseseră vârful și ne încurajau. A fost așa o descărcare… Am atins vârful după aproape 8 ore de mers. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut. Și nu e vorba numai despre summit night. Pe parcursul celor 8 zile trebuie să știi să-ți dozezi energia, să poți dormi în condiții dificile, în cort, să treci peste condițiile de igienă precare, să te alimentezi chiar dacă n-ai chef să mânânci, să bei apă multă pentru ca la final să-i poți comanda corpului să te ducă până sus, în vârf și de acolo, jos, safe, până la poalele lui Kili.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!