CITESTI ACUM
Cum sa comunicam mai bine cu partenerul de cuplu

Cum sa comunicam mai bine cu partenerul de cuplu

Sunt oare barbatii si femeile atat de diferiti, judecand dupa felul in care isi comunica nevoile, asteptarile, empatia si simpatia? Se pare ca da. Abia incepem sa inte­legem de unde se nasc, uneori ca din senin, certuri monstruoase. Pentru ca o cearta poate fi doar escaladarea unei neintelegeri minore, care putea fi evitata.

 

Da, o neintelegere ce putea fi evitata daca cei doi ar fi stiut ca limbajul, convorbirea, conversatia sunt, mereu, mai mult decat ceea ce spune cu vorbele. Limbajul este doar varful aisbergului.

In realitate, in comunicarea din interiorul unui cuplu – si, de altfel, in comunicarea interumana la orice nivel, nu doar in cuplu – se joaca mai multe roluri: dominat-dominator, protector-independent etc.

Este ceea ce numim, in sens larg, „metamesaje“.  Adica informatii despre statut, rol, intentii ascunse etc. Daca sotia e imbufnata, sotul o intreaba ce are, iar ea raspunde „nimic…“, ei bine, metamesajul este „sigur ca am ceva, sunt enervata, trista, frustrata, am nevoie de atentie, dar nu-ti voi spune toate astea deschis, pentru ca vreau sa vad ca incerci sa le afli singur, ca te concentrezi asupra mea, ca imi acorzi acea atentie pe care o vreau“.

E o situatie intalnita adesea, foarte frustranta pentru barbati, care nu sunt foarte abili in a decoda acest tip de mesaje ascunse. Aceste metamesaje, care pot fi agresive, fac dintr-o simpla discutie, un sambure de cearta.

El poate spune: „Hai, spune ce ai, vad ca esti imbufnata.“ Moment in care totul explodeaza, pentru ca, pe langa faptul ca el nu a facut niciun efort sa fie atent, a mai si dat cu batul in balta, cu astfel de cereri directe.

 

O mare ureche

Va suna cunoscut dialogul de mai sus? Cum se putea evita cearta? Discutand direct ce are fiecare pe suflet, nu? Asa ar fi trebuit, da. Numai ca discutia directa strica tot farmecul.

Cum sa mai fii tu, femeia, convinsa ca te iubeste, daca nu are rabdare sa asculte, sa faca un efort sa ghiceasca? Majoritatea plangerilor feminine legate de relatia cu jumatatea cuprind acest aspect: ascultarea, atentia.

Femeilor li se pare ca barbatii pur si simplu nu stiu sa asculte. De unde si accidentele de comunicare. Romanciera americana Alice Walker spunea ca o femeie se indragosteste de un barbat pentru ca vede in el o… ureche uriasa.

Walker a completat ulterior ca „desi oamenii cred ca se indragostesc datorita atractiei sexuale sau vreunei alte forte, ceea ce cautam cu adevarat este cineva capabil sa ne auda…“ Frumoasa si subtila observatie.

Bun, aici imi vine sa completez cu spusele unui alt intelept american, Murphy, autorul unor panseuri despre cuplu de un umor nebun. „Cand sotia unui barbat invata in sfarsit sa-l inteleaga, el inceteaza sa o mai asculte“, scrie Murphy.

Asta, pentru echidistanta jurnalistica si corectitudine politica, caci si femeile au pacatele lor la capitolul ascultare, sa fim sincere!

 

Unde dai si unde crapa

Ce spun eu si ce intelegi tu… Iata tot atatea expresii ale accidentului de comunicare. Este si titlul traducerii unei carti simpatice, scrisa de Deborah Tannen, psiholingvista americana de mare succes cu cartile sale despre felul cum oamenii vorbesc si nu se inteleg.

Uneori, aceste neintelegeri duc la adevarate linsaje mediatice sau la razboi. Sociolingvistica ar fi, asadar, stiinta ce explica niste probleme sociale actuale din perspectiva limbajului.

Ea analizeaza, de exemplu, ideea ca femeile ar fi cicalitoare. Cati barbati nu ar fi de acord cu asta? Insa explicatia e surprinzatoare. Barbatii sunt dominatori prin natura lor (fie si pentru faptul ca au mai mult testosteron in sange, deci vorbim de niste adevaruri ale biologiei).

Acuzatia de cicaleala ar fi, dupa Deborah Tannen, doar o consecinta a interactiunii dintre stilul barbatilor si cel al femeilor. „Multe femei sunt inclinate sa faca ce si cand/cum se cere, in timp ce multi barbati tind sa opuna rezistenta, chiar numai la ideea ca cineva, indeosebi o femeie, le spune ce sa faca.

O femeie va avea tendinta sa repete o cerere ramasa fara raspuns, deoarece este convinsa ca sotul ei va face ceea ce ii cere, cu conditia sa inteleaga ca ea chiar vrea ca el sa faca acel lucru.

Insa un barbat care vrea sa evite sentimentul ca primeste ordine, ar putea, instinctiv, sa astepte o vreme, inainte de a face ceea ce i se cere, ca sa aiba sentimentul ca actioneaza din proprie initiativa. Ceea ce rezulta este cicalirea, pentru ca, de fiecare data cand ea repeta cererea, el amana realizarea acesteia.“

Buna explicatie! Se joaca, deci, niste roluri de gen in conversatia de zi cu zi. Niciunui barbat nu ii place sa se spuna despre el ca e sub papucul nevestei, ca face ce spune ea.

Deci, eschivele lui, care duc spre cicalirea din partea nevestei, sunt tot atatea semnale, metamesaje, despre statutul cui poarta pantaloni in acea casa… si, de aici, revendicarile despre „comunicare.“ Adica ea comunica prea abrupt si el nu aude.

 

Alte roluri de gen

Femeile sunt in mod natural inclinate spre cooperare si empatie, barbatii – mai putin.  In vreme ce fetitele cresc jucandu-se in situatii de familie, de-a mama si de-a tata, baietii prefera jocuri competitive, unde statutul participantilor este repede precizat.

Asadar, si aici vorbim de niste diferente innascute intre baieti si fete, care mai tarziu vor fi barbati si femei cu creiere sociale diferite. Povestind o intamplare din mediul academic, Tannen atrage atentia asupra interpretarilor diferite pe care le pot da aceleiasi situatii un barbat si o femeie.

Un coleg al ei a citit intr-o revista un articol scris de o femeie care, la sectiunea de „Multumiri “a lucrarii, isi manifesta recunostinta fata de sotul ei pentru discutiile folositoare pe baza subiectului. Cand colegul cercetatoarei a citit acele multumiri, a catalogat-o drept incompetenta si nesigura.

De ce a trebuit sa discute cu sotul despre munca ei?  De ce nu putea fi pe propriile picioare? Tannen ii explica colegului ca e vorba de nevoia tipic femeiasca de conexiune, lucru care nu figura printre posibilele interpretari ale competitivului ei coleg.

Si, conchide ea, „daca reactia colegului meu este una tipica, imaginati-va cat de des sunt judecate gresit femeile care cred ca manifesta o calitate pozitiva – conexiunea – de catre barbatii care cred ca ele dau dovada de lipsa de independenta, lucru sinonim pentru ei cu incompetenta si nesiguranta.“ Foarte adevarat!

 

Ea dezbate, el rezolva

Adesea, barbatii se plang de faptul ca partenerele lor vorbesc prea mult despre ceea ce le supara (eventual cu prietenele) si nu fac nimic sa le fie mai bine. Ei uita ca e modul tipic femeiesc de conectare inter­umana.

Unuia ii venea sa-si smulga parul din cap din cauza unei iubite care vorbea mereu despre problemele pe care le avea la munca, dar refuza sa accepte vreun sfat de la el. Un alt barbat era uimit de faptul ca prietena lui s-a suparat cand el a schimbat subiectul despre problema ei.

„Ce rost are sa vorbesti, daca nu faci nimic sa rezolvi?“ Barbatii tind sa caute o solutie ori sa ia in deradere problemele fara final ale femeilor. „Incercarea de a rezolva o situatie sau de a solutiona o dificultate se focalizeaza asupra mesajului discutiei“, spune Tannen.

„Pentru majoritatea femeilor insa, care intampina de obicei probleme la locul de munca sau in relatiile de prietenie, mesajul nu este aspectul principal. Metamesajul e cel care conteaza.

Aducerea unei probleme in discutie reprezinta o invitatie pentru exprimarea intelegerii («stiu cum te simti») sau pentru o plangere similara («asa m-am simtit si eu cand…»).

Cu alte cuvinte, discutarea problemelor vizeaza consolidarea relatiei prin transmiterea metamesajului:«Suntem la fel, nu ti se intampla numai tie».

Femeile sunt nemultumite cand nu dobandesc aceasta confirmare si simt o distantare provocata de acel sfat, care pare sa transmita mesajul «nu suntem la fel, tu vii cu problemele, eu vin cu solutiile».“

Se poate face ceva pentru lamurire? Pentru a nu mai ajunge zilnic la certuri din nimic? Desigur! In primul rand, trebuie ca cei doi parteneri sa priceapa codul de comunicare al celuilalt. Sa invete sa asculte, sa devina acea mare ureche de care vorbea Alice Walker.

Chiar daca nu vor reusi din prima sa decodeze metamesajele, macar vor face mai rar greseala de a calca in strachini din graba si cu insensibilitate. In timp, asa cum sotii care se iubesc ajung sa semene fizic dupa decenii de convietuire, tot asa vor invata si sa comunice similar.

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!