Now Reading
Condimentele de Crăciun: savoare, parfum și bună dipoziție

Condimentele de Crăciun: savoare, parfum și bună dipoziție

Avatar photo
condimentele-de-crăciun-savoare-parfum-și-bună-dipoziție

În sezonul rece, mirosul de portocală sau scorțișoară ne duce cu gândul la sărbătorile de iarnă și la parfumul lor. Există câteva condimente a căror mireasmă duc cu gândul la Crăciun deoarece sunt nelipsite din preparatele tradiționale de pe masa de sărbători.

Scorțișoara este în topul condimentelor care duc cu gândul la Crăciun și la bunătățile din perioada sărbătorilor. Scorțișoara este o mirodenie a cărei mireasmă nu trebuie să lipsească în această minunată perioadă a anului. Poate fi adăugată în deserturi sau băuturi calde. Dacă urmăm un regim de slăbire, un vârf de linguriță de scorțișoară adăugat în preparate accelerează arderea grăsimilor. În plus, scorțișoara reduce poftă de mâncare și oferă sățietate. O gustare rapidă pot fi câteva feliuțe de măr cu puțină scorțișoară peste ele. Potrivit unor cercetări, scorțișoara poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, reducând, în același timp, valorile glicemiei.

În sezonul rece, nucșoara este un alt condiment care duce rapid cu gândul la Crăciun. Nucșoara este înrudită cu scorțișoara și sunt folosite adesea împreună, în mâncăruri, deserturi și ceaiurile fierbinți. Pentru a-și păstra din plin aroma, este recomandat ca nucșoara să fie măcinată chiar înainte de a fi folosită. Este cea mai bună alegere pentru preparatele dulci cu brânză moale și este potrivită pentru a condimenta și aroma băuturi, vin fiert și alcool rafinat.  Totodată, legumele care se potrivesc cel mai bine cu acest condiment sunt broccoli și conopidă gătite la aburi și cartofii copți. De asemenea, nucșoara poate fi folosită și în preparea ouălelor, pastelor, cărnii de pui sau peștelui.

Coaja de lămâie sau portocală. Mirosul de portocală duce rapid cu gândul la cozonaci, la diverse prăjituri tradiționale sau la vinul fiert. Portocalele sunt citrice suculente și dulci care au un conținut ridicat de vitamina C. De asemenea, sunt bogate în nutrienți, fibre și compuși vegetali precum polifenoli. Pot fi folosite și în dulcețuri, ceaiuri sau siropuri.

Cimbrul. Pe masa de sărbători nu pot lipsi preparatele tradiționale din porc – cârnații, sarmalele, toba, fripturile – care fac parte din festinul culinar din această perioadă. Din niciun preparat de porc nu trebuie să lipsească cimbrul, un condiment popular în bucatele de Crăciun. Cimbrul este bogat în vitamina C, vitamina A, vitaminele B și minerale precum mangan, magneziu, zinc, potasiu, calciu și fier.

Cuișoarele sunt alte condimente care ne trimit cu gândul la sărbători. Sunt condimente nelipsite din turta dulce, prăjiturile de Crăciun sau deserturile cu mere. Cuișoarele sunt printre cele mai apreciate condimente din gastronomie și remedii naturale. Sunt supranumite și „doctorul celor 100 de boli” și sunt bogate în Omega 3, vitamina K, fibre alimentare și vitamina C. Au proprietăți antiinflamatoare,  antibacteriene, antiseptice, antioxidante, antitumorale, antispastice și detoxifiante.

Să ne bucurăm de sărbători și să avem un Crăciun plin de arome și savoare!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top