Now Reading
Peste 150 de români au alergat alături de Mihai Morar și de Radio ZU

Peste 150 de români au alergat alături de Mihai Morar și de Radio ZU

Revista Psychologies
peste-150-de-români-au-alergat-alături-de-mihai-morar-și-de-radio-zU

Primul eveniment organizat de Radio ZU în aer liber, după 20 de luni de pandemie, a mișcat oameni și la propriu, dar și la figurat. „Mișcarea ZU. Mișcarea pentru mișcare”, această poveste frumoasă care s-a întâmplat pentru prima dată la Baia Mare, a adus în fața liniei de start peste 150 de români de pretutindeni. Cluj, Bacău, Buzău, Ploiești, Munchen sau Monaco… de peste tot din lumea largă, ZUper oamenii s-au implicat în acest manifest pentru mișcare.

„Primul eveniment ZU după 20 de luni de stat în studioul de radio. Ce dor îmi era…”, acestea au fost cuvintele lui Mihai Morar, înainte să plece ultimul în cursa de 10 km, ultimul din cei peste 150 de „galbeni” care au trecut prin cele 11 puncte de pe traseu. „Să văd că a plecat ultimul, pentru mine asta este important. Când a plecat ultimul, mă duc și eu. Gata, a plecat marea de „galbeni”, acum pot să plec și eu!”, a declarat DJ-ul Radio ZU.

Români de pretutindeni, începători într-ale alergării și sportivi de performanță au făcut parte din echipa de alergători „Mișcarea ZU. Mișcarea pentru mișcare”. Cel mai în vârstă participant are 72 de ani, o doamnă care a alergat 5 km. Alături de Mihai Morar, Raluca Benavides, Emma de la ZU, Adi Mihăilă „The Hitman” și Vlad Drăgulin a alergat și o parte dintre handbaliștii de la Minaur Baia Mare, Ana Maria Tănasie, și „Forever Young-ul” manifestului, multipla campioană națională la alergare, în vârstă de 69 de ani. „Doamna Maria practică acest sport din anul 1966!”, a explicat Mihai Morar. Performanțele lor au fost comentate în timp real de DJ-ul Radio ZU, Răzvan Popescu.

Și, pentru că povestim cu drag de alergători, nu avem cum să nu ne amintim de Doamna Învățătoare. De 10 ani, băimăreanca este diagnosticată cu artroză și nu are voie să facă vreun efort considerabil. Nu s-a lăsat pradă suferinței, a descoperit mișcarea, iar sâmbătă a alergat 10 km.

Și, încă o dată, oamenii ZU s-au făcut remarcați… Un astfel de exemplu este tatăl lui Evelyn, micuța salvată de Îngerii din Orașul Faptelor Bune, în ediția din 2019. Ei bine, în semn de mulțumire, tatăl micuței cu ochi de un albastru perfect a participat în calitate de alergător la „Mișcarea ZU. Mișcarea pentru mișcare”.

„TOȚI ÎN GALBEN 💛💛💛 Voi, azi, mi-ați împlinit un vis de la 5.00 dimineața: să fac o „MIȘCARE” care să ne schimbe viața. #MișcareapentruMișcare de la Baia Mare a fost dincolo de cuvinte. Zilele viitoare am să vă tot povestesc, azi doar vreau să vă mulțumesc. Recunoscător pentru fiecare alergător. Recunoscător pentru una dintre cele mai frumoase zile din viața mea și una dintre cele mai importante din restul vieții mele. Sunteți în bătăile inimii mele, chiar și după ce mă opresc din alergare.”, a spus, la final, Mihai Morar.

„Mișcarea ZU. Mișcarea pentru mișcare” a înregistrat cifre de audiență importante în mediul online. La 1.2 milioane de oameni a ajuns campania, în social media. În plus, manifestul pentru mișcare a înregistrat un total de peste 600.000 de vizionări.

Urmărește aici întreaga cursă Mișcarea ZU: Mișcarea pentru mișcare.

„Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare” a fost un eveniment organizat în conformitate cu toate regulile privind prevenirea și controlul transmiterii infecției SARS-COV-2 în contextul pandemiei de COVID-19.

Campania de radio organizată de Radio ZU în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare a fost difuzată live pe toate platformele Radio ZU (Facebook, Youtube, Visual Radio, și, în secțiunea specială, dedicată campaniei), dar și pe ZU TV. De asemenea, cele mai frumoase imagini, dar și cele mai interesante materiale video au fost postate pe paginile de social media ale Radio ZU (Facebook și Instagram).

„Mișcarea ZU. Mișcarea pentru Mișcare” a fost o campanie susținută de Serviciu de Ambulanță Județean Maramureș.

Evenimentul „Mișcarea ZU, Mișcarea pentru Mișcare” a fost organizat în parteneriat cu Hope and Homes for Children România.

Ascultă Radio ZU pe toate frecvențele, dar și pe aplicația mobilă disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS.

Urmărește ce se întâmplă 24 din 24 de ore la ZU pe platforma Visual Radio pe care o găsești pe radiozu.ro.

Revezi cele mai interesante momente foto și video pe platformele social media Radio ZU (Facebook, YouTube și Instagram).

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top