Now Reading
Studiu World Vision România: un leu investit în educație aduce la buget opt lei

Studiu World Vision România: un leu investit în educație aduce la buget opt lei

Revista Psychologies
studiu-world-vision-românia-un-leu-investit-în-educație-aduce-la-buget-opt-lei
  • Investiția în educație generează încasări importante la buget, arată un studiu realizat de Deloitte România la solicitarea Fundației World Vision România
  • La fiecare leu investit în educația unei persoane cu diplomă de licență și master statul încasează opt lei, un randament de 700%
  • Veniturile brute ale unei persoane se dublează, în medie, cu fiecare nivel de învățământ absolvit
  • De asemenea, cu fiecare nivel de învățământ absolvit contribuțiile la buget ale persoanelor fizice aproape se dublează

Fiecare leu pe care statul român îl investește într-un ciclu complet de educație (de la nivel preșcolar la postuniversitar) generează opt lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite și contribuții, arată studiul „Costul educației: investiție, randament, impact”, realizat de Deloitte România la comanda Fundației World Vision România.

Studiul a fost lansat marți, 12 octombrie, într-o amplă conferință despre finanțarea în educație, organizată de World Vision România în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. La conferință au participat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Ligia Deca, consilier prezidențial pentru educație, Vasile Dîncu, senator, Dragoș Pîslaru, europarlamentar, Andrei Ionescu, Partener coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România, și Alexandru Stoleru, beneficiar al programului „Vreau în clasa a 9-a” al World Vision România.

Investiția în educație generează încasări importante pentru stat, ca administrator al bugetelor publice, cu un impact considerabil pentru societate în ansamblul acesteia, demonstrează studiul publicat de World Vision România. De exemplu, statul cheltuiește în total circa 168.000 de lei, în medie, pentru fiecare persoană care absolvă un masterat, de la grădiniță până la acordarea diplomei. În același timp, statul încasează de la o astfel de persoană, pe toată durata vieții acesteia, aproape 1,45 de milioane de lei din contribuții, taxe și impozite. Cu alte cuvinte, la fiecare leu investit în educația unei persoane cu masterat, statul primește înapoi opt lei, echivalând cu un randament al investiției de 700%.

Pe de altă parte, din cauza lipsei accesului la educaţie, statul cheltuiește, în medie, circa 90.000 de lei pentru un șomer cu studii primare, pe toată durata vieții acestuia.

De asemenea, contribuțiile persoanelor fizice la buget cresc odată cu nivelul de educație. O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei. Suma crește la maxim 20.517 lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o școală profesională și ajunge la o valoare maximă de peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare și postuniversitare.

O altă concluzie a studiului privește efectul educației asupra nivelului veniturilor persoanelor fizice. Astfel, veniturile brute realizate de o persoană se dublează, în medie, cu fiecare nivel de învățământ finalizat. Prin urmare, un absolvent de liceu câștigă de două ori mai mult decât o persoană care a terminat doar școala generală, iar un absolvent de facultate câștigă dublu față de cineva care are doar o diplomă de bacalaureat. Este important de observat că această evoluție se păstrează indiferent de statutul profesional, fiind valabilă nu doar pentru salariați, ci și pentru agricultori și lucrătorii pe cont propriu în alte activități decât cele agricole.

Sinteza infografiată a studiului aici: https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2021/10/Studiu-World-Vision-Ziua-Educatiei-2021-lansare-12-octombrie.pdf

Studiul pe larg aici: https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2021/10/Costul-educatiei-investitie-randament-impact_25082021_Final.pdf

„Din perspectiva cifrelor avansate de această cercetare – din câte știm, prima din România care încearcă să cuantifice în termeni financiari reali costurile și beneficiile educației pentru stat și pentru societate – concluziile pe care ar trebui să le tragem sunt clare. Educația este una dintre investițiile cele mai avantajoase pe care le poate face un stat, fapt demonstrat cu date în studiul pe care l-am realizat împreună cu Deloitte România. Este nevoie ca statul să respecte legea și să aloce Educației cele 6 procente din PIB la care s-a obligat. World Vision România, prin programele sale, adăuga resurse financiare la sumele pe care le investește statul, iar aceste sume au impact direct atât în calitatea educației, cât si în accesul la educație”, a concluzionat Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.

Studiul „Costul educației: investiție, randament, impact” a fost efectuat de Deloitte România la solicitarea Fundației World Vision, pe baza seturilor de datelor disponibile din surse publice (desk research). Studiul a fost realizat pentru următoarele categorii de statut ocupațional: lucrător pe cont propriu în activități neagricole, agricultor, șomer, salariat conform, pentru următoarele niveluri de studii: primar/ISCED 0-1, secundar/ISCED 2-3, superior/ISCED 5-7. În prezentul studiu nu sunt prezentate informații referitoare la categoria „Patroni”/ „Antreprenori” din cauza nivelului limitat de informații.

Studiul face parte din seria de cercetări și inițiative ale World Vision din domeniul educației, printre care se numără studii precum „Investiție în educația copiilor din mediul rural” (2017), „Cursa celor 30 de ani de educație în România… rurală” (2020), “Bunăstarea copilului din mediul rural”.

World Vision România derulează de mai mulți ani proiecte în domeniul educației, vizând în special învățământul rural, susținând în total peste 49.500 de elevi și tineri. Organizația are în derulare un amplu program de burse școlare, „Vreau în clasa a 9-a”. Aproape 4.000 de elevi din mediul rural, proveniți din familii fără posibilități materiale, au fost sprijiniți în ultimii 13 ani prin acest program în care World Vision a investit, cu ajutorul donatorilor săi, peste 3,14 milioane de dolari americani. Cei care doresc să doneze pentru a le oferi copiilor din mediul rural șansa de a-și împlini visurile mergând la liceu – și poate mai departe, la facultate – o pot face la acest link sau trimițând un SMS în valoare de 2 euro la numărul 8845, cu textul LICEU.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

www.worldvision.ro; http://www.facebook.com/WorldVisionRomania

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top