CITESTI ACUM
Noi cursuri la Fundația Calea Victoriei în luna martie

Noi cursuri la Fundația Calea Victoriei în luna martie

noi-cursuri-la-fundația-calea-victoriei-în-luna-martie

În luna martie Fundația Calea Victoriei te invită online, pe Zoom, dar și la sediu, în C.A. Rosetti 47, să descoperi evenimente culturale și cursuri introduse pentru prima dată în programul fundației.

Primăvara asta ai ocazia să te reîntâlnești cu lectori dragi și să porniți împreună în explorarea unor teme noi – precum mitologia greacă și personajele ei feminine arhietipale din perspectiva lectorului Andreea Lupu, sociolog, dar și viața și opera pictorițelor care și-au pus amprenta asupra civilizaţiei şi artei europene, cu istoricul Monica Neațu.

Istoricul de artă Cosmin Ungureană îți propune un curs în trei întâlniri despre perioada cea mai înfloritoare a picturii spaniole. Jurnalistul Marius Constantinescu deschide calea unei călătorii în lumea regizorilor de operă celebri, care au revoluționat acest domeniu artistic, iar profesorul și arhitectul Augustin Ioan pătrunde în partea subtilă și conceptuală a arhitecturii printr-un curs despre filosofia unor construcții de excepție.

Poți dobândi noi abilități argumentative şi critice care îți vor folosi în situațiile de comunicare echivoce cu ajutorul Andreei Neagu, doctor în filosofie. Încheiem lista cu un atelier practic, de mișcare, dar și de stare de bine – atelierul de terapie prin dans susținut de psihoterapeutul Loredana Larionescu.

Aici găsiți lista completă a noutăților din luna martie:

Personaje feminine din mitologia greacă, din 7 martie, cu Andreea Lupu

Pictoriţe celebre şi povestea lor fabuloasă, din 8 martie, cu Monica Neaţu

„Secolul de aur” al picturii spaniole: Zurbarán, Velázquez, Murillo, din 15 martie, cu Cosmin Ungureanu

Mari regizori de operă. De la Franco Zeffirelli la Andrei Şerban, din 18 martie, cu Marius Constantinescu

Filosofia arhitecturii – Mediul construit ca imago mundi, din 24 martie, cu Augustin Ioan

Atelier de tehnici şi strategii de argumentare, din 29 martie, cu Andreea Neagu

Atelier de Dans terapie, din 29 martie, cu Loredana Larionescu 

Fundația Calea Victoriei este locul în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive. De peste 15 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați.

Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori. Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!