Now Reading
Rată impresionantă de prezență la Noaptea Muzeelor 2022

Rată impresionantă de prezență la Noaptea Muzeelor 2022

Revista Psychologies
rata-impresionanta-de-prezenta-la-noaptea-muzeelor-2022

Rețeaua Națională a Muzeelor din România mulțumește tuturor muzeelor și entităților culturale prietene care au participat la cea de-a 18-a ediție a Nopții Muzeelor. A fost un eveniment care a animat, în cel interesant mod cu putință, nu mai puțin de 260 de spații și medii muzeale și culturale din toată țara. Ele au dat sens și conținut evenimentului, noi le-am făcut cunoscute publicului.

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor a fost prezentă în 260 de muzee și spații culturale prietene, din peste 90 de localități (orașe, comune, sate), care au acoperit geografic 39 de județe. În București, Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut de 64 de obiective culturale, fiind pentru prima oară în istoria organizării evenimentului când mai mult de 80% dintre punctele de interes din circuitul orașului erau pline de oameni care așteptau să intre pentru a se bucura de programul oferit.

În acest moment, după centralizarea datelor furnizate de reprezentanții a 123 din cele 260 de obiective branșate la circuitul național, cifra de prezență a fost de 325.133 de vizitatori la nivelul întregii țări, dintre care 83.409 de vizitatori numai în București (acolo unde au fost colectate date de la 35 din cele 64 spații activate de Noaptea Muzeelor). În orașul Iași s-a înregistrat a doua cea mai mare prezență din partea publicului, cu 34.647 de vizitatori înregistrați pentru toate muzeele din administrarea Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, 13.082 de vizitatori pentru cele ale Muzeului Literaturii Române din Iași și 18.847 de vizitatori pentru cele ale Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași. În Cluj-Napoca, o prezență impresionantă de vizitatori s-a înregistrat la Muzeul de Artă (16.800), la fel și la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei (5.447). Un record și o prezență supriză în topul vizitării s-a înregistrat în jud. Neamț, acolo unde cele 14 muzee ale Complexului Muzeal de aici au raportat o cifră de vizitare de 35.000 de persoane. La Suceava, cele 5 obiective ale Muzeului Bucovinei s-au bucurat de prezența a 13.909 vizitatori. În județul Dâmbovița, muzeele administrate de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” au fost vizitate de 10.738 de vizitatori. Muzeul ASTRA din Sibiu, singurul muzeu participant din acest oraș, a raportat o rată de vizitare de 11.311 de persoane, fiind constant unul dintre cele mai vizitate obiective muzeale din țară cu ocazia Nopții Muzeelor și nu numai. Revenind în București, cifre remarcabile de vizitare au fost consemnate la Arcul de Triumf (11.000 de vizitatori), la Muzeul Național de Geologie (17.195 de vizitatori), la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (7.851 de vizitatori) și la Muzeul Național al Țăranului Român (peste 6.000 de vizitatori). Muzeele Municipiului București au fost vizitate, cumulat, de 9.323 de vizitatori, iar cele ale Muzeului Național al Literaturii Române de 6.700 de vizitatori. La Muzeul Pandemiei, proiect al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, s-au înregistrat 1.144 de vizitatori.

Trebuie menționat că multe muzee din orașe din țară au avut cifre fără precedent în istoria participării lor, cum au fost în Călărași, Vaslui, Deva, Buzău, Constanța, Galați sau Brașov. În Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii a confirmat așteptările cu aproximativ 10.000 de vizitatori. De asemenea, a fost pentru prima oară când biletele emise în regim de gratuitate au fost epuizate în 2 – 3 ore în multe situații din țară, iar acest lucru a îngreunat sistemul de numărare și de înregistrare a vizitatorilor, motiv pentru care suntem convinși că ratele de vizitare au fost mai mari decât cele raportate de multe muzee.

În încheiere, Rețeaua Națională a Muzeelor din România dorește să mulțumească în mod special echipei proiectului, cea care a făcut un efort imens pentru a putea organiza cât mai bine acest eveniment, devenit fenomen cultural și social (Dan Mihalcea – serviciu IT, Andrei Tache – grafică, Oana Drăgulinescu și Carmen Macavei – comunicare, precum și prietenii de la Braga Boierească, care au susținut energia vizitatorilor cu  braga creată special, Bragagizantul), dar și tuturor reprezentanților mass-media cu ajutorul cărora am ajuns în casele fiecărui român fiind, foarte probabil, cel mai promovat eveniment cultural din România.

Ediția a 18-a este prima de acest gen finanțat exclusiv de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Marca Noaptea Muzeelor nu a dispus niciodată de sprijinul statului român.

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat și primit cu entuziasm de public de fiecare dată.

Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 14 mai au fost permanent actualizate pe canalele Noaptea Muzeelorhttps://noapteamuzeelor.org/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

Promotori: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Noaptea Muzeelor

Eveniment organizat în București, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB

Parteneri: Phoenix Media, Societatea de Transport București, Braga Boierească, Connect Media, The Institute – RDW

Susținut de: Digi24, PROFM, Digi FM

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bookhub, B365, București FM, Catchy.ro, Ediția de dimineață, E-Zeppelin, Itsy Bitsy, I-tour, IQool, Modernism.ro, MovieNews.ro, Observator Cultural, playU.ro, PropagArta, Radar de media, Radio România Cultural, RADOR, Revista Psychologies, Spotmedia.ro, Zile și nopți

Manager proiect: Dragoș Neamu

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top