CITESTI ACUM
Alice în Țara Minunilor, o premieră răsunătoare la Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian

Alice în Țara Minunilor, o premieră răsunătoare la Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian

alice-în-țara-minunilor-o-premieră-răsunătoare-la-teatrul-de-operetă-și-musical-ion-dacian

Teatrul de Operetă Ion Dacian din București anunță cu bucurie premiera spectacolului Alice în Țara Minunilor. Publicul va avea ocazia să admire artiștii teatrului, care evoluează alături de elevele și elevii liceului de coregrafie Floria Capsali din București. Echipa formată din Iolanda Petrescu, Damiano Bisozzi și Diego Mecchi au dat naștere unui spectacol dinamic și plin de culoare.

Muzica compusă de Diego Mecchi este plină de viață și antrenantă. „Alice e o poveste noir și am vrut să redau asta prin muzică. Vreau ca spectatorii să aibă o experiență cinematografică și să trăiască fiecare moment alături de Alice”, a spus compozitorul.

Damiano Bisozzi e un coregraf de geniu, care a combinat dansul clasic cu cel contemporan și a introdus și elemente acrobatice. „M-a inspirat și muzica, este ca o coloană sonoră. Vreau ca artiștii să se exprime nu doar prin mișcări, ci și prin atitudine, prin privire, să atingă publicul. Mă inspir de la oamenii pe care-i văd pe stradă, mă uit cum se mișcă animalele, viața de zi cu zi e o inspirație pentru mine”, a declarat dansatorul.

Povestea scrisă cu peste 100 de ani în urmă este transpusă acum în dans, iar artiștii creează magie pe o muzică ce inspiră și face spectactorii să participe cu sufletul la gură la aventurile lui Alice. Arta coboară în sală, pentru a încânta și a elibera, pentru a reda vieții magia care uneori pare pierdută, pentru a ne reaminti că poveștile, muzica și dansul fac parte din viața noastră. Cei doi creatori de frumos își doresc ca publicul să iasă din sală bucuros și cu zâmbetul pe buze.

Premiera are loc pe 18 decembrie la Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian și este sold-out, dar artiștii vă așteaptă la următoarele reprezentații pentru o doză de muzică și dans, plină de viață și bucurie. Următoarea reprezentație va avea loc pe 29 ianuarie 2022 și biletele se găsesc aici: https://www.ticketstore.ro/ro/bilete/2388/alice-in-tara-minunilor-teatrul-naional-de-operet-i-musical-ion-dacian-bucuresti-29-ianuarie-2022

Diego Mecchi s-a născut pe 8 iunie 1971, în Camaiore, Toscana. A început să studieze muzica la 12 ani și curând începe să compună lucrări pentru pian. În 2005 apare prima lui operă rock, „Amico Fratello”, la care a scris versurile, a gândit povestea și a compus muzica. Este compozitor de film și scriitor de povești fantastice. Are o vastă experiență în domeniul spectacolelor și îi place să scrie, să compună și să facă aranjamente muzicale.

Damiano Bisozzi are 38 de ani și este un coregraf și dansator italian care a dobândit recunoașterea internațională încă din tinerețe. A debutat pe marile scene la 17 ani și a primit premiul pentru cel mai bun coregraf pentru creația din opera „Jack Pazzia e Amore”, compusă de Diego Mecchi. Cinefilii l-au putut admira în filmul „Turistul”, unde a jucat alături de Angelina Jolie și Johnnie Depp.

Iolanda Petrescu este prim balerină la Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian din București. Este profesoară de dans certificată de Academia de Balet Balșoi, din Moscova. Din 2001, este directoarea și fondatoarea Academiei de Dans “Ballet Art”, împreună cu care a câștigat peste 400 de premii la concursuri naționale și internaționale.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!