Cum să avem o memorie mai bună

Reții greu nume de persoane, niciodată numere de telefon, nu mai știi ce ai mâncat ieri la prânz, dar îți amintești perfect cina din tabăra de acum 35 de ani? Iată cum funcționează memoria și ce putem face pentru a o îmbunătăți.

 

Cum funcționează memoria de scurtă durată?

Miruna Stănculescu: Memoria de scurtă durată este, dacă vreți, a doua poartă de intrare a informațiilor. Prima poartă este memoria senzorială, cea care ne permite să „fotografiem“ fluxul de stimuli care ne bombardează în fiecare secundă.

Aici lucrurile se petrec cu mare viteză, tot ce nu e trimis mai departe în memoria de scurtă durată fiind dat uitării în jumătate de secundă. Ce supraviețuiește primului val de uitare, ajunge în memoria de scurtă durată.

Citește și:

Reziliența: cum ne îmbunătățim forța emoțională în fața obstacolelor

Cum gestionăm sentimentul de singurătate în preajma sărbătorilor

Sunt, de fapt, informațiile pe care le procesăm în momentul „acum“. De-abia de-aici începem să conștientizăm informațiile. Acționează ca un fel de filtru, care decide dacă informațiile au vreun fel de valoare.

Dacă au, ajung mai departe, în memoria de lungă durată. Dacă nu, sunt, din nou, date uitării. De data aceasta, procesul este mai lung: undeva între 15 și 30 de secunde.

O veșnicie, dacă e să comparăm timpii cu mica jumătate de secundă de la primul pas. Nu toate informațiile supraviețuiesc atât de mult – în funcție de dimensiune, pentru a nu fi uitate într-o fracțiune de secundă, e nevoie de o „ancoră“ (o informație similară, de aceeași clasă) sau de „toceală“ (sau, mai drăguț exprimat, de repetare).

Spuneam mai sus „în funcție de dimensiune“. De ce? Pe lângă faptul că durează de ordinul zecilor de secunde, memoria de scurtă durată mai are o caracteristică: este limitată.

Prin 1956, George Miller publica lucrarea „Numărul magic șapte (plus sau minus doi)“, care prezenta o teorie conform căreia capacitatea de „depozitare“ a memoriei de scurtă durată este (în medie) de 5 sau 7 itemi.

Altfel formulat, merge strună cu 3, ne descurcăm binișor cu 5, dăm semne de oboseală cu 7 și ni se încing circuitele cu 9. Cum funcționează? Să presupunem că vedeți o persoană de sex opus care vă lasă cu gura căscată.

Dispusă să vă dea numărul de telefon, începe să-l turuie. Dacă auziți 112 (poate e paramedic sau poate doar aveți ochii mari și crede că aveți nevoie de ajutor), o să rețineți numărul cu ușurință.

Dacă primiți un număr de mobil, nu mai aveți decât o șansă: să-l repetați, împărțit în grupe de numere, și să sperați că trece la nivelul următor.

De aveți bafta ca minunata creatură să fie abonată în Noua Zeelandă (vreo 12 numere de memorat, într-un format necunoscut) e gata, pierdută pe vecie! Care sunt, tipic, „rateurile“ memoriei de scurtă durată?

Momentul ăla în care intri în sufragerie și poți să juri c-aveai o treabă, dar habar nu mai ai care era. Sau cel în care, la vreo întâlnire, uiți numele clientului, fix după ce l-ai spus pe-al tău.

Sau când citești și habar n-ai ce tocmai ai citit. Pe scurt, rateuri de tipul celor care au șanse să te pună în situații cam penibile.

 

Cum funcționează memoria de lungă durată?

M.S.: Memoria de lungă durată este similară unui hard disk, iar cea de scurtă durată – cu memoria de ram. Aici sunt stocate toate informațiile care au trecut din memoria de scurtă durată, indiferent dacă asta s-a petrecut acum o oră sau acum 50 de ani.

Nu suntem conștienți de ce avem pe hard disk, ci doar aducem în conștiență informațiile de care avem nevoie în momentul „acum“. Nu toate informațiile stocate sunt marcate cu același grad de importanță.

Ușurința cu care se actualizează amintirile este direct proporțională cu importanța atașată. De aceea ne amintim cu ușurință ziua căsătoriei și cu mult mai greu (sau deloc) prima călătorie la Brașov.

Importanța este legată de fapt de semnificația evenimentului și de intensitatea amprentei emoționale „împachetate“ la un loc cu informația.

Hard disk-ul uman e împărțit în două secțiuni: prima, memoria explicită (sau declarativă,) include toate informațiile de care suntem (sau putem deveni) conștienți.

La rândul ei, se împarte în memorie episodică (se ocupă de memorarea evenimentelor) și memorie semantică (care gestionează cunoștintele despre lume și viață). A doua secțiune este memoria implicită.

Acolo se duc informațiile cu privire la mișcările corpului sau folosirea obiectelor. Altfel spus, locul care face posibil ca mersul pe bicicletă să nu se uite niciodată.

Poate ai impresia că memoria de lungă durată e un martor obiectiv al existenței noastre. Ei bine, într-o lume în care încă se mai pune bază pe martorul ocular, știința a demonstrat deja că nu este chiar așa.

Nu numai că reținem o versiune subiectivă (mai mult sau mai puțin) a realității obiective, dar ne și modificăm amintirile la fiecare actualizare. Așadar, fiecare dintre noi este posesorul propriei versiuni despre realitate.

 

Ce putem face ca să ne ajutăm memoria?

M.S.: Exercițiile de memorare sunt cam la coada listei. Pe primul loc e somnul, pe locul doi – dieta, pe locul trei e sportul. Abia apoi ajungem la exercițiile care targetează memorarea.

Așadar… Ore de somn nocturn constante (adică nu doar pe sărite) și suficiente (minim 6, 7 dar nu mai mult de 9): o dietă echilibrată, fără multe alimente procesate (vreo 18 studii longitudinale serioase confirmă că dieta mediteraneană ajută la memorie);

cu grijă la alcool, fumat sau alte tentații (mai mult sau mai puțin legale); activitate fizică lejeră (20 de minute de mers pe jos).

Ajungem și la exerciții, unde se dovedește benefic să încercăm, măcar din când în când, condusul fără Waze sau Google Maps, cititul sau memoratul numerelor de telefon.

 

Ce putem face pentru a le antrena copiilor memoria și a le dezvolta capacitatea de memorare?

M.S.: Trăim într-o țară în care de dezvoltarea capacității de memorare a copiilor se ocupă până peste poate sistemul de învățământ.

Care sistem tinde să pună mai degrabă preț pe achiziționarea cunoștințelor și nu își prea bate capul cu deprinderea nevoii de a înțelege ce înveți.

În fine, ca părinți, putem avea contribuția noastră: cultivarea simțului de orientare a copilului ajutându-l să afle (la modul practic) că există deplasare și fără telefon, cititul de povești și discutarea lor, învățarea unui instrument muzical și practicarea unui sport. La asta, se adaugă o alimentație sănătoasă și ore de somn suficiente.

 

Ce se întâmplă cu memoria la vârsta a treia?

M.S.: Volumul creierului ajunge la maximum în jurul vârstei de 20 de ani și, de acolo, lucrurile merg doar la vale, gradual și molcom, dar la vale.

Creierul se schimbă și asta determină o schimbare în felul în care interacționăm din punct de vedere informațional. Așa se face că, pe la 40 de ani, majoritatea oamenilor începe să aibă dificultăți în ceea ce privește memorarea de nume noi sau gestionarea de prea multe lucruri în același timp.

Mai apoi, începe să scârțâie memoria episodică („ce naiba am mâncat ieri la prânz?“), devine mai greu să regăsim sursa informației („cine îmi spunea despre asta?“) sau să regăsim informații punctuale („ce făceam anul trecut pe vremea asta?“).

Vestea bună e că memoria semantică (cuvinte, fapte și concepte) și cea procedurală (mersul pe bicicletă, condusul mașinii, etc.) nu se deteriorează semnificativ.

Practic, asta înseamnă că, odată cu vârsta, experimentăm mai degrabă probleme de reactualizare a informațiilor, dar putem achiziționa unele noi.

Altfel spus, oamenii ăia care se apucă de facultate la 70 de ani și ajung la „Știri“, chiar pot învăța chestii noi cu succes.

 

Există exerciții pe care le pot face acum, punctual, părinții și bunicii noștri pentru a-și stimula memoria?

M.S.: Ca și alte lucruri pe lumea asta, bătrânețea nu e neapărat o problemă de vârstă, cât e una de educație și de conceptualizare. În România, suntem încă înclinați să credem că bătrânețea e înalt limitativă. Și nu e neapărat așa.

Da, nu e nicio panică să începi să ai agendă și liste de la un moment dat al existenței tale. Dar, în același timp, poți învăța lucruri noi dacă admiți că bătrânețea nu e momentul la care te așezi într-un ungher existențial și aștepți să mori.

Studiile arată că deteriorarea cognitivă este invers proporțională cu gradul de activism, atât mental, cât și fizic. Învățarea unei limbi străine, cursuri de dans sau alt tip de mișcare aerobică sunt exemple de activități care ajută la păstrarea unei minți vioaie până la adânci bătrâneți.

 

Ce rol are uitarea în viața noastră?

M.S.: Din cele spuse până acum, reiese un pic din partea pozitivă a uitării: respectiv, funcția de selectare a informațiilor și, implicit, de curățare a celor inutile.

De fapt, exceptând problemele de memorie în care uitarea devine un personaj negativ pentru că ne poate pune în situații penibile, uitarea are valențe pozitive.

De pildă, tindem să uităm să facem lucrurile pe care de fapt nu prea vrem să le facem sau care nu au importanță pentru noi.

La fel, putem uita episoade din viața noastră dacă păstrarea lor în conștiență e mult prea traumatică. Durerea fizică se uită, ceea ce face posibil (de exemplu) să aducem pe lume un al doilea copil.

La fel, și suferința psihică decade în intensitate odată cu vremea, ceea ce ne dă posibilitatea să mergem mai departe. Ca orice alt proces uman, uitarea spune o poveste. Este important să aflu care e povestea, pentru că doar așa pot decide ce am de făcut.

 

Miruna Stănculescu  este psihoterapeut, psihoterapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie, terapie@mirunastanculescu.ro, www.mirunastanculescu.ro

 

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
(P) Caracteristicile comune ale femeilor de afaceri de succes
(P) Caracteristicile comune ale femeilor de afaceri de succes

Deși fiecare minte este o lume, se pare că întotdeauna […]

Citeste
Cum putem depăși frica la volan
Cum putem depăși frica la volan

Găsești mereu scuze să nu conduci sau să nici nu termini școala de șoferi? Frica la volan este un sentiment puternic, dar care poate fi depășit. Iată ce ai de făcut.

Citeste
Cum să ne acceptăm propria suferință
Cum să ne acceptăm propria suferință

E greu de conceput cum am putea să ne acceptăm propria suferință, când primul impuls este de a scăpa de ea, de a o depăși. Nu poate fi evitată, oricât ne-am dori, dar poate fi abordată cu mai multă înțelegere din partea noastră.

Citeste
Cum să avem o memorie mai bună
Cum să avem o memorie mai bună

Reții greu nume de persoane, niciodată numere de telefon, nu […]

Citeste
Emoţiile negative sunt firești, dar suferinţa este o alegere
Emoţiile negative sunt firești, dar suferinţa este o alegere

Deşi emoţiile precum tristeţea, durerea sau furia sunt diferite de suferinţă, deseori nu facem diferența între ele, fiindu-ne greu să acceptăm că suferinţa este o alegere. Iată cum ajungem la suferință și ce putem face.

Citeste
Te joci cu părul? Ce mesaj psihologic transmiți
Te joci cu părul? Ce mesaj psihologic transmiți

Atunci când cineva stă de vorbă cu tine, nu te poți abține să nu-ți atingi părul, să nu te joci cu el, să nu ți-l aranjezi? Uite ce mesaj psihologic transmiți! E cazul să te oprești…

Citeste