Radu Mihăileanu își lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie).

 

Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

Pe 5 iunie, va putea fi văzut pe ecranul uriaș din Piața Unirii, iar pe 7 iunie, chiar în localitatea Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări. Povestea iubirii va fi distribuit în cinematografe din 9 iunie, de Transilvania Film.

Biletele pentru proiecția din Piața Unirii sunt puse în vânzare pe biletmaster.ro și aplicația TIFF 2017. La proiecția specială din satul Dâncu, accesul va fi gratuit.

Bazat pe bestsellerul cu același nume scris de Nicole Krauss, tradus în peste 35 de limbi, filmul urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna.

The History of Love este titlul cărții pe care Léo Gursky (Derek Jacobi) o scrie pentru Alma Mereminski (Gemma Arterton). După mulți ani, apariția ei misterioasă ajunge să conecteze oameni din întreaga lume.

,,Când am citit pentru prima dată romanul lui Nicole Krauss, am avut senzația că știu deja toate acele personaje și că ele au fost undeva în mine în tot acest timp.

Sentimentul acela a fost atât de puternic, încât m-am întrebat cum a reușit să intre în mintea mea fără să mă cunoască, într-adevăr, cu mult mai mult talent decât mine.

Povestea cuprinde toate temele pe care, la rândul meu, le ador: puterea iubirii, capacitatea ei de a traversa epoci, continente, generații, războaie, culturi, umorul – ca dovadă că suntem cu toții aici și că suntem în viață’’, spune Radu Mihăileanu.

Sir Derek Jacobi (78 de ani), invitat special la TIFF, este unul dintre marile nume ale teatrului și filmului britanic.

Actor și regizor, Jacobi are în portofoliu peste 90 de roluri în filme de cinema și producții de televiziune, precum The Day of the Jackal (1973), Little Dorrit (1983), Dead Again (1991), Gladiator (2000), Gosford Park (2001), The Riddle (2007), The King’s Speech (2010).

În teatru, a obținut de două ori prestigiosul trofeu Laurence Olivier, pentru interpretarea memorabilă din Cyrano de Bergerac (1983) și A douăsprezecea noapte (2009) și un premiu Tony pentru performanța din Mult zgomot pentru nimic (1984).

Este membru fondator al National Theatre Company din Marea Britanie.

O altă vedetă din distribuție este Gemma Arterton, fostă „Bond girl” (Quantum of Solace, 2008) cu roluri în blockbustere precum Clash of the Titans (2010), Prince of Persia: The Sands of Time (2010) sau Byzantium (2013) și cu premii importante în teatru.

Alături de ei apar Sophie Nélisse (The Book Thief) și renumitul actor american Elliott Gould (M*A*S*H, trilogia Ocean, seria Friends) dar și actori români, printre care Corneliu Ulici, Mihai Călin, Miriam Rizea, Simona Maican, Claudiu Maier și Ovidiu Cuncea.

Povestea iubirii este o coproducție Franța-Canada-Belgia-România, co-producătorul român fiind Libra Film. Filmările au avut loc la Cluj și București, la Montreal și New York.

Scene importante au fost turnate în satul Dâncu din comuna Aghireșu și în mai multe locații din Cluj (Sinagoga de pe strada Horea, Teatrul Național, Parcul Central, Facultatea de Chimie).

Regizorul și scenaristul Radu Mihăileanu, născut în 1958 la București și stabilit în Franța în anii ‘80, a regizat filme multipremiate precum Trahir (1993), Trenul vieţii/ Train de vie (1998), recompensat cu Premiul FIPRESCI la Veneţia şi cu Premiul publicului la Sundance, Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), care s-a bucurat la rândul lui de Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin şi a fost distins cu César-ul pentru scenariu original.

Concertul (2009), filmat în România, a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi premiat cu patru trofee Gopo. Izvorul femeilor/ La source des femmes a fost selectat în 2011 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.

 

 

Ne puteți urmări pe: www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram | Youtube

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Staropramen

Sponsor Principal: Raiffeisen Bank

Partener Principal: Mastercard

Mașina oficială: Mercedes-Benz

Sponsori: HBO, Philip Morris Trading SRL, MOL România, Tenaris Silcotub,  Avon, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria,  McDonald’s, Noumax, Nikon, CSI Romania, Sykes, Farmec,  PMA Invest, Promelek, , Vel Pitar, Lecom, Agressione, Ax Perpetuum

Partener Logistic Oficial: DHL

Parteneri media: TV5 Monde, Shorts TV, Europa FM, Zile și Nopți, Cinemagia, Cineuropa, Glamour, VIVA!, Unica, Psychologies, Business Review, Vice, Decât o Revistă, Radio România Cultural, Film New Europe, News.ro, A List Magazine, Observator Cultural, LiterNet, Urban.ro, AaRC.ro,Umblat.ro

Parteneri media locali: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj, Monitorul de Cluj, Erdely Naplo, Kronika, Infotrafic, I Love Cluj, Transindex, Filmtett, I Like Cluj

Partener de monitorizare: mediaTRUST

 

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
(P) Împreună la bine și la greu
(P) Împreună la bine și la greu

Când vine vorba despre cele mai bune sfaturi pentru viața […]

Citeste
Cum să scapi de stres cu 3 activități simple
Cum să scapi de stres cu 3 activități simple

Stresul aproape că a devenit cel mai bun prieten al omului contemporan. Din păcate e un adevăr cu care ne-am cam obișnuit să trăim. Asta nu înseamnă însă că nu e nimic de făcut. Îți propunem trei obiceiuri extrem de simple, fără efort prea mare, pe care le poți face de azi pentru a mai scăpa de sâcâitorul stres care ne suge de energie.

Citeste
Inovația Farmec perfectă pentru sezonul rece – noua gamă GEROVITAL H3 HYALURON C
Inovația Farmec perfectă pentru sezonul rece – noua gamă GEROVITAL H3 HYALURON C

Știm deja că în sezonul rece se recomandă să consumăm cât mai multe fructe și legume, pentru a ne crește imunitatea și a ne ajuta corpul să reziste la temperaturile scăzute. Fie că ne facem un ceai cu miere și lămâie sau mâncăm portocale, corpul simte nevoia suplimentării cu vitamina C.

Citeste
Începe fiecare zi cu produsele Gerovital H3 MEN!
Începe fiecare zi cu produsele Gerovital H3 MEN!

Când auzi numele Gerovital, te gândeşti la primul brand antiîmbătrânire din lume şi, cel mai probabil, la cele mai bune creme de îngrijire a tenului pentru femei. Dar ştiai că Gerovital are şi o gamă completă, concepută special pentru bărbați, Gerovital H3 MEN?

Citeste
RETRO PARTY sau GLOW PARTY? REVELION 2018 la Hotel Marshal Garden 5*
RETRO PARTY sau GLOW PARTY? REVELION 2018 la Hotel Marshal Garden 5*

Noaptea magică a Noului An se apropie, iar Hotel Marshal Garden 5* a dat startul petrecerilor.

Citeste
Concertul Extraordinar de Anul Nou 2018
Concertul Extraordinar de Anul Nou 2018

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.

Citeste