CITESTI ACUM
Un singur copil? Creste-l cu atentie

Un singur copil? Creste-l cu atentie

familie, copil, copii, crestere, educatie
Este oare rasfatat copilul singur la parinti? Nu neaparat! Deoarece nu are un frate sau o sora, se poate confrunta cu probleme specifice, care risca sa isi puna amprenta asupra viitorului sau. Faptul ca este singurul obiect al dragostei parintilor nu este niciodata unul fara urmari.

Copilul singur la parinti e rasfatat, cel putin asta este opinia comuna. Natalia G., 37 de ani, isi a­du­ce si acum aminte de rautatile colegilor de scoala: „Eram profund ra­nita de aceste vorbe, cu atat mai nedrepte cu cat parintii mei nu prea aveau mijloacele cu care sa ma ras­fete“. Ca un raspuns, pentru ca si-a dorit ca niciun alt copil sa nu mai tre­a­ca prin ce a trecut ea, a fa­cut pa­tru!

Egoist, nesociabil, fragil, imatur… Copilul singur la parinti se con­frun­ta cu probleme specifice. Faptul ca este obiectul unic al dragostei celor doi parinti nu este lipsit de importan­ta. „Tata si mama au astupat hor­­­nul pe care lasa barza copiii pen­tru ca doar eu sa ma joc cu ei“, spu­ne Crina, sase ani. Intr-a­de­var, copilul unic se bucura de fe­ri­cirea de a nu trebui sa ii imparta pe parinti cu nimeni, dar acest a­van­­taj poate fi insotit de aspecte mai putin placute, care risca sa ii a­fec­teze dezvoltarea. Atitudinea pa­rin­tilor este cea care va influenta des­tinul copilului.

Copilul divin supus controlului

In centrul tuturor atentiilor, copilul unic este uneori supraprotejat. Desi este „erou“ in cercul familial, el e­vi­ta cateodata sa se aventureze in ex­terior de frica sa nu ii fie pusa in discutie autoritatea. Daca acest tip de comportament va persista in e­xis­tenta sa de adult, va reprezenta un veritabil handicap atat pe plan social, cat si sentimental.

In plus, supraprotectia din partea parintilor e insotita de cele mai multe ori de o exigenta dusa la extrem si de un con­trol permanent: „Unde te duci? Cu cine? De ce?“ Intrucat toata frica parintilor are ca obiect unul si acelasi copil, educatia se confunda cu intruziunea: „Ime­di­at ce ajungeam la niste prieteni sau ieseam de la cinema, trebuia sa ii telefonez mamei mele si sa suport glumele amicilor, care considerau ca sunt prea sub fusta mamei“, isi a­duce a­minte Ana-Maria S. „Parintilor mei le era intotdeauna frica sa nu mi se intample ceva. Au mers pana acolo incat mi-au interzis sa ma duc intr-o tabara de iar­na: as fi pu­tut sa ma ranesc sau, ci­ne stie?, mai rau…! Nici acum nu i-am iertat pen­­tru asta. Am 28 de ani, si acum ma­ma mea ma suna in fieca­re zi. Iar eu nu indraznesc nici azi sa ii spun sa ma lase in pace.“

Singur cu parintii

Tot timpul inconjurat de parinti, care sunt alaturi de el in activitatile cotidiene (jocuri, lectii, discutii), copilul unic traieste, cu toate acestea, sentimentul de singuratate, iar u­neori – pe cel de plictiseala, de tris­­­­­tete. Acest paradox il face sa se maturizeze mult mai repede: participand in mod direct la viata a­dul­ti­lor, el se implica de foarte devre­me in activitati mai degraba in­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­telectuale, cum ar fi lectura.

A­ceas­­­ta maturitate precoce poate fi, de asemenea, rezultatul faptului ca pa­rin­tii reprezinta pentru el o po­vara mo­­rala si psihologica. Alexandru H. po­ves­teste: „Transformat in con­fident de mama, am aflat repe­de ce se petre­cea intre ea si tata, a­tat in ce­ea ce priveste conflictele in­time, cat si ne­multumirile pro­­­fesionale. Nu am mai putut su­por­­ta a­cest rol de mediator, asa ca la 17 ani am ple­cat de acasa si am re­nuntat la studii. La 35 de ani, sunt in con­ti­nuare « pur­tatorul de cuvant» al cu­plului. Chiar daca au di­vortat in­tre timp, ei continua sa ma im­plice intr-o istorie care nu este a mea. Mi-ar pla­cea sa le spun sa ma lase in pace, insa m-as invinovati prea mult daca as face asta. Imi pa­re rau ca nu am frati si surori, cu ca­re sa impart a­ceas­ta po­vara, sa pot sa ma distan­tez cat de putin de problemele lor.“

Psihanalistul Ioana Lazar observa ca, de ce­le mai mul­te ori, copiii u­nici „sunt feriti de o con­fruntare tim­purie cu realitatea pierderii – in ca­­zul aparitiei unui fra­te mai mic pi­erd locul privilegiat –, ceea ce le con­­fera o in­cre­dere spe­­ciala in sine, dar ii si fa­ce mai vul­­nerabili in fata pier­­derilor inerente (moar­­­tea pa­rin­tilor sau a u­nui prieten drag, pier­derea slujbei sau de­za­ma­girea in dragos­te)“.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!