Ca toată lumea, petrec destul de mult timp pe social media. Are avantajele ei, dar conexiunea umană, reală, chiar îmi lipsește.
Nu știu câte dintre noi pot spune că și-au găsit partenerul potrivit. Chiar dacă sunt într-o relație sau căsătorite. Eu cred că e și o chestiune de noroc.
„Tata mă bătea periodic, pentru simplul fapt că existam. Mama pleca din cameră când se întâmpla asta. Îi ajungeau luptele ei cu el ca să o mai intereseze și ce se întâmplă cu mine. Iar luptele dintre ei escaladau până la a se amenința reciproc.
Am avut un iubit toxic timp de 5 ani. Aveam probleme cu încrederea în sine, dar relația aceea m-a destabilizat complet. Și chiar dacă îmi era rău, pur și simplu nu puteam pleca.
Pentru unii, viața ordonată e dătătoare de confort. Pentru alții, este o obsesie. Iată confesiunea unui bărbat de 30 de ani, cu inteligență peste medie, și care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă.
Nu pot fi o femeie întreținută pentru că muncesc mult, câștig rezonabil și știu să am singură grijă de mine. Nu caut un bărbat care preia responsabilitățile mele, dar nici nu apreciez unul delăsător.
Este dificil să menții atracția în cuplu, pe măsură ce anii trec. După 15 ani de căsnicie, nu mai avem o viață sexuală satisfăcătoare… iar motivele sunt numeroase.
Este foarte simplu judeci și să etichetezi, mai ales când nu ai altceva mai bun de făcut. Dacă alții cred că aș fi o mamă denaturată, este fix problema lor.
Cu toții știm cât de mult rău ne poate face bârfa. Mai ales dacă suntem ținta ei. Gura lumii nu o să tacă, dar putem învăța să o ignorăm…
Înțeleg de ce unii fug de singurătate. Cred că le este mai dificil altora să ne înțeleagă pe cei care o alegem. Iată motivele mele.
După multe relații una mai proastă ca alta, am o listă clară cu „așa nu”. Și cred că fiecare ar trebui să avem. Din păcate, învățăm mai repede ce să nu acceptăm de la un partener decât ce căutăm…
Să fim serioase, lista cu probleme feminine este mai lungă de 5… dar nu ar strica să le vedem și cu umor. Iată problemele care mie îmi dau bătăi de cap.
Nu este prea dificil să îți pui dorințe. Dacă s-ar și împlini doar pentru că ne-am gândit la ele, ar fi perfect. Între gândire magică și implicare, tu ce alegi pentru a-ți împlini visurile?
„Andrew și cu mine suntem împreună de aproape 12 ani. Nu știu dacă e mult sau puțin. Mie mi se pare că suntem împreună dintotdeauna. Pentru mine, cuplul înseamnă Honey, I’m home!
Eu prefer să nu fac sex cu fostul iubit. Chiar dacă îmi e dor de el, chiar dacă sexul era ok, nu eram noi ok. De aia ne-am și despărțit.
Experienţa mea de cuplu m-a învăţat un aspect foarte important: atunci când alegi pe cineva ca partener de cursă lungă (sau speri să fie aşa), este bine să te uiţi, în primul rând, la capacitatea sa de adaptare şi la felul în care îşi modelează propriul univers, dacă are unul şi dacă se ocupă de propria dezvoltare, astfel încât să poată oferi din ceea ce are şi ceea ce este şi nu să ia din nevoie sau din lipsă.
Multe visăm la Făt Frumos, la un cuplu ca în basme, dar asta nu se întâmplă. Uite la ce să fii atentă într-o relație, dar și ce poți face pentru tine dacă ești singură.
Poveștile de iubire sunt o lecție despre celălalt, despre sine, despre viață, despre sex. Ce înțelege fiecare e partea a doua. Înțelepciunea cititoarei noastre sigur îți va da de gândit.
Când devii mamă tocmai ai acceptat un job full-time, cu responsabilități din ce în ce mai multe, în care nici nu se pune problema unei măriri de salariu. Și, culmea, e fix ce-ți doreai!
Ce vor bărbații în cuplu în ziua de azi? Ce învățături au tras ei din relațiile pe care le-au avut? Iată câteva idei de la un cititor al revistei noastre.
Am asistat recent la cateva prezentari medicale despre nevoile mamei infectate cu HIV. Și ale copilului. Pentru că avem cu toții dreptul la maternitate…
Cred că este extrem de important să îți placă omul cu care ești în relație, dincolo de atracție și infatuare. Mie nu îmi plăcea de bărbatul de care mă îndrăgosteam…
Nu sunt o expansivă și probabil nu voi fi niciodată. Dar criticul meu interior mă învăța să mă apăr de ridicol, de parcă ar fi fost sfârșitul lumii…
Ne certăm, apoi ne umflă râsul. Eu am tatuaje, el cântă la pian. Vrem să adoptăm un copil, nu să îl facem. Suntem un cuplu altfel. Și totuși, atât de firesc…
Nu l-am iertat că a plecat din relație, iar finalul a fost un șoc pentru mine. Am dat vina pe el, dar nu mi-a fost mai simplu. Pentru că și eu greșisem foarte mult.
Mi-am propus să rămân monogam, să-mi unidirecționez erecțiile, să-mi proiectez fanteziile sexuale asupra unei singure persoane, partenera de viață. Primele două îmi ies de minune, la ultima mai e de lucrat.
„Pentru mine, fiecare experienţă de cuplu a fost cu totul aparte şi diferită de oricare alta. Din fiecare relaţie am învăţat despre mine, despre dimensiunile puterilor mele, despre câte resurse şi caracteristici nebănuite am prin mine şi câtă disponibilitate am sau nu am.
Când ești mai tânăr, optimismul pare mai ușor de accesat. Pe parcurs, începi să te gândești care sunt șansele tale de schimbare, dacă ani de zile ai fost într-un anumit fel? E doar teamă. Schimbarea e posibilă.
Nu este simplu să te detașezi de trecut, dar mi se pare o decizie ca oricare alta. Nu am vrut ca o copilărie tristă să mă urmărească toată viața, așa că am lăsat totul în urmă.
„Sunt genul de femeie care preferă să fie în cuplu și mi se pare foarte frumos să trăiești alături de omul pe care îl iubești. Cuplul poate fi indispensabil, în ideea că suntem ființe sociale și avem acea nevoie de atașament, însă cea mai mare greșeală este să intri și să rămâi în cuplu din cauza fricii de singurătate sau de abandon.
