Now Reading
Irvin Yalom, filosofia ca terapie

Irvin Yalom, filosofia ca terapie

Revista Psychologies

Minciuni pe divan

Minciuni pe divan, Irvin Yalom, editura Humanitas

de citit:

Irvin D. Yalom – Minciuni pe divan
Este un roman proaspat aparut la Editura Humanitas
Fiction
, care vorbeste despre vindecare, morala
si relatia terapeutica dintre psiholog si cel aflat pe divan,
o relatie intotdeauna surprinzatoare si niciodata aceeasi.

Minciuni pe divan
Irvin D. Yalom
Editura Humanitas Fiction, 2009

Lui Ernest ii placea la ne­bunie sa fie psihote­ra­peut. Zi de zi pacientii il invitau in cele mai intime incaperi ale vietilor lor.

Zi de zi el le aducea alinare, isi facea griji din pricina lor, le usura disperarea. Iar in schimb primea admiratie si pretuire. De asemenea si bani, desi Ernest deseori se gandea ca, daca n-ar fi avut nevoie de bani, ar practica psihoterapia pe gratis.

Norocos e cel caruia ii place slujba pe care o face. intr-adevar, Ernest se considera norocos. Chiar mai mult decat norocos. Fericit. Era un om care isi descoperise vocatia, un om care putea spune Sunt unde exact acolo unde imi doresc sa fiu, in valtoarea talentelor, intereselor, pasiunilor mele.

Ernest nu era credincios. Dar in fiecare dimineata, cind isi deschidea agenda si vedea numele celor opt sau noua oameni dragi cu care urma sa-si petreaca ziua, il coplesea un sentiment pe care nu-l putea descrie decat ca fiind religios. In acele momente il napadea dorinta profunda sa multumeasca unei persoane sau unui lucru pentru ca l-a indrumat spre aceasta profesie.

Existau unele dimineti cand privea in sus, prin luminatorul din cladirea in stil victorian de pe Sacramento Street, prin ceata matinala, si isi imagina ca stramosii psihoterapiei ar fi suspendati in aurora zorilor.

– Multumesc, multumesc, incanta el. Le multumea tuturor, tuturor tamaduitorilor care ii alinasera disperarea. Mai intai, stramosii din vechime, cu siluetele abia vizibile pe bolta cereasca: Iisus, Bu­ddha, Socrate. Sub ei, putin mai bine conturati, maretii inaintasi: Nietzsche, Kierkegaard, Freud, Jung. Iar si mai aproape, parintii psihoterapiei: Adler, Horney, Sullivan, Fromm, chipul dulce si zambitor al lui Sandor Ferenczi.

Cu cativa ani in urma, ei raspunsesera chemarilor lui disperate cand, dupa ce isi incheiase rezidentiatul, isi insusise idealul tuturor neuropsihiatrilor tineri si ambitiosi si se dedicase cercetarii tn neurochimie – stiinta viitorului, arena de aur a oportunitatii personale. Stramosii au stiut atunci ca o luase pe un drum gresit. ”

Locul lui nu era intr-un laborator stiintific. Nici intr-o clinica de psiho-farmacologie unde sa prescrie medicamente. I-au trimis un mesager, un mesager caraghios al puterii, pentru a-l ajuta sa-si implineasca ursita. Nici in ziua de azi Ernest nu stia cum s-a hotarat sa devina terapeut. Dar isi amintea cand. Isi amintea acea zi cu o limpezime uluitoare. Si isi amintea si de mesager: Seymour Trotter, un barbat pe care l-a intalnit o singura data si care i-a schimbat complet viata.

„Cu sase ani in urma, directorul departamentului de care apartinea Ernest ii repartizaze un mandat temporar in Comitetul de Etica Medicala al Spitalului Stanford, iar prima actiune disciplinara a lui Ernest fusese cazul doctorului Trotter.

Seymour Trotter avea saptezeci si unu de ani, fiind un patriarh al comunitatii psihiatrice si unul dintre fostii presedinti ai Asociatiei Americane de Psihiatrie. Fusese acuzat de un comportament sexual inadecvat fata de o pacienta de treizeci si doi de ani. Pe vremea aceea Ernest era asistentul unui profesor de psihiatrie si isi terminase rezidentiatul doar de patru ani. Lucrand cu norma intreaga pe postul de cercetator in neurochimie, nu stia absolut nimic despre ce se petrecea in lumea psihoterapeutilor si, in naivitatea lui, nu banuia ca acest caz ii fusese repartizat pentru ca nimeni altcineva nu voia sa se ocupe de el.

Toti psihiatrii mai in varsta din nordul Californiei il venerau enorm si stiau de frica lui Seymour Trotter. Ernest a ales pentru interviu un birou auster din partea administrativa a spitalului si a incercat sa para cat mai oficial, stand cu privirea pe ceas pe cand il astepta pe doctorul Trotter, cu dosarul ce continea plangerea in fata lui pe birou, nedeschis. Pentru a ramane cat mai impartial, Ernest luase decizia sa-l interogheze pe acuzat fara a se informa in prealabil despre cazul lui, pentru a-i asculta istorisirea fara nici o idee preconceputa.

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top