Citești
3 motive pentru a lupta cu depresia

3 motive pentru a lupta cu depresia

Depresia este una dintre cele mai răspândite probleme psihice, iar riscurile ei nenumărate. Între izolare, suferință sau lipsă de speranță, iată motivele pentru care te poți bucura mai mult de viață.

Citește și:

Cum ajutam un partener cu depresie

Statistici despre stres pe care trebuie să le afli

Cea mai răspândită problemă psihologică actuală, și din păcate rareori adresată (la timp), este depresia. Întreținută de stres, oboseală și anxietate, depresia ajunge o condiție constantă, invalidantă de cele mai multe ori.

În alte situații, o acceptăm cu convingerea că nu este o problemă reală, că o putem controla și o putem „duce pe picioare”.

Până la un punct, din care totul în jurul nostru se prăbușește precum un castel din cărți de joc. Depresia nu este o problemă trecătoare, nici nesemnificativă.

Și este trăită dificil, în special de cei care o neagă, care o ascund sau îi dau o altă fațadă pentru cei din jur.

Depresia mascată izolează o persoană de primul pas în obținerea ajutorului de care are nevoie: sprijinul celor din jur. Iar în centrul acestei suferințe, există puternic înrădăcinată credința că nu ai de ce să ceri ajutorul, întrucât nu poți/nu meriți să fii ajutat.

Gândurile suicidale nu sunt străine multora dintre noi. În timp ce o parte dintre noi, depășesc aceste idei, cu conștientizarea faptului că viața este un dar și dorința de a supraviețui, de a trăi, de a găsi sens.

Alții nu găsesc motivele suficient de puternice pentru a continua. Iar statistica este îngrijorătoare. Centrele de control și prevenție internaționale clasifică suicidul ca a treia cauză a mortalității la tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani.

Iar în cazul acestor tineri, numărul tentativelor este unul copleșitor. Este și firesc să ne punem întrebări legate de motivele care determină o persoană atât de tânără să se simtă copleșită de viață.

Există multe motive pentru care viața pare lipsită de sens, precum incapacitatea de a te adapta unei societăți care pune accent pe productivitate, pe performanță, sau imposibilitatea de a atinge așteptările personale sau ale părinților de a avea succes.

Alteori este suficient sentimentul de deconectare de la societate sau familie, sau experimentarea unei etape fataliste în care ne lipsește sentimentul apartenenței și trăim senzația că nu suntem vizibili celor din jur.

 

Viața nu este statică

O putem percepe precum valurile mării, iar fiecare val aduce noi experiențe, fiecare este diferit. Da, uneori sunt valuri puternice cu care trebuie să ne luptăm, alteori ne ridică pe culmi.

Indiferent de ceea ce simțim, nimic nu durează la nesfârșit. Sunt etape, experiențe, momente de viață.

Viața rămâne un dar. Ai ocazia de a experimenta o realitate, situații, oameni din jur, dar mai ales pe tine însăți.

Descoperă-te, ai încredere în tine, ai curaj pentru că vei depăși momentele dificile, și devino acel reper pe care îl cauți în jur.

Cine știe, poate astfel vei deveni sprijin pentru alții care se confruntă cu probleme asemănătoare. Nu uita că nu ești singur niciodată.

 

Ești important

Viața, ne place sau nu, nu ne aparține doar nouă ci și celor din jurul nostru. Este important să avem grijă de noi întrucât contăm și pentru alții. Chiar și atunci când avem impresia că nu este așa.

Fiecare zi din viață (dincolo de discursurile motivaționale ieftine) este o experiență unică pe care nu trebuie să o ratăm.

Oricât de greu ar fi, fiecare dintre noi are un supraviețuitor. Trebuie să îi permitem să intre în funcțiune, să ne ajute și să ne sprijine să nu ne lăsăm copleșiți.

Traume și răni avem cu toții. Dar chiar și în cele mai dificile momente putem găsi pe cineva care să ne fie alături. Trebuie doar să îi permitem asta.

Să conștientizăm că suntem valoroși și că a cere ajutor este firesc și natural pentru toți oamenii. De aceea trăim în comunități, de aceea socializăm, avem prieteni, cunoștințe, familie.

Iar când lupta devine prea grea, avem specialiști care ne pot fi alături și ne pot învăța să luptăm pentru noi înșine.

 

Ești puternic

Atunci când traversezi dificultăți, când ai probleme cu care te confrunți și cărora le cauți rezolvarea, conștientizezi cât de puternic ești.

Uită de comparațiile cu cei din jurul tău, lasă deoparte credința că altora le este mult mai ușor. Fiecare își trăiește propriile greutăți, fiecare are modul propriu de a le depăși sau de a le face față.

Nu există o viață simplă, monotonă, lipsită de conflicte interioare sau externe. Imaginea pe care ți-o formezi despre alții, nu este bazată pe experiența reală a persoanei respective ci pe o distorsionare din partea ta, celui care alege să creadă că altora le este mai simplu.

Lucrurile care pe tine te copleșesc nu te fac o persoană slabă ci te ajută să înțelegi cine ești cu adevărat și să de formezi, să te dezvolți.

În fiecare zi poți descoperi lucruri noi despre tine, iar tu cel de acum, raportat la tine peste 5 ani, puteți fi persoane diferite.

Descoperă-te cu credința că ești valoros și că poți învăța să te apreciezi pentru tot ceea ce reprezinți și toate luptele pe care le duci.

Ființa umană este capabilă de reziliență, iar forța interioară deseori este o surpriză pentru posesorul ei. Merită descoperite toate aceste resurse interioare, nu le bloca.

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE