Now Reading
Un popor amnezic și două incendii: circul Globus și Colectiv

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Un popor amnezic și două incendii: circul Globus și Colectiv

11 animale, între care doi tigri, au murit în urma incendiului care a cuprins în această dimineaţă o clădire a Circului Globus din București, pompierii reuşind să salveze aproximativ 20 de animale, tigri, cămile şi ponei. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată şi de faptul că o parte din hidranţii din zonă sunt îngheţaţi.

 

 

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc alt incediu, cel din Colectiv, soldat cu 64 de morți, cel mai grav accident de după 1990. După derularea investigațiilor, rezultă că principala cauză au fost artificiile, puse la distanța necorespunzătoare față de stâlpul capitonat cu burete.

Erau numai 3 metri între scenă și stâlp, iar jerba de scântei a ajuns la unul dintre stâlpii schelei tehnice, care deservea scena, și acesta a luat foc. Stâlpii erau acoperiți cu un strat de burete (ușor inflamabil) pentru izolare fonică.

Același amatorism, lipsă de precauție, aceeași cârpeală. Aflăm că pompierii nu au putut stinge mai repede incendiul de la circ pentru că „nu aveau sursă de apă în apropiere disponibilă“. Gândiți-vă bine la acest detaliu.

Niște animale au pierit prostește. Știrea a fost un fapt divers în această dimineață, pentru că nu vrem să ne lăsăm întristați de faptul că doi tigri au murit. Sunt doi tigri, ce mare brânză.

 

Bucureștiul e un oraș al cârpelilor

Centrul vechi stă să cadă la primul cutremur, ca multe dintre clădirile vechi ale orașului, de altfel. Iar noi, românii, suntem un popor amnezic.

Chiar așa se și numește fenomenul de psihologie colectivă ce presupune că oamenii uită un eveniment major traumatic, și își urmează viața, ca și cum nimic nu îi mai amenință.

Geologii vorbesc de o „amnezie seismică“, o uitucenie care ne va costa enorm când următorul cutremur ne va zgâlțâi. Pentru că multe victime vor apărea din cauza lipsei infrastructurii potrivite pentru intervențiile de salvare.

Am uitat ce ravagii a făcut cel din ‘77 și nu am consolidat clădirile vechi, și nu am dezvoltat orașul cu următorul cutremur în minte.

S-a construit haotic în București în ultimii ani, iar dacă pică vreo clădire mare, pe multe străzi nu pot intra Salvările și Pompierii să salveze victimele, pentru că nu au loc.

 

Un popor uituc ce-și merită soarta

Suntem un popor amnezic pentru că am votat aceeași clasă politică ce a contribuit ani de-a rândul, prin neglijență și corupție, la producerea incendiului din Colectiv. Cei care aveau ceva memorie, au preferat să stea acasă, să nu meargă la vot. Și ei au uitat foarte repede, de fapt.

Poporul amnezic ce preferă să se uite la divertismentul duminical de la televizor. Suntem poporul care VREA să uite.

Suntem un popor amnezic, pentru că fost nevoie să fie sfâșiat de câini vagabonzi un copil în 2013, în plin București, pentru a deveni conștienți că e nevoie de gestionarea câinilor comunitari.

Suntem un popor ce se mișcă numai în urma unor crize, evenimente traumatice majore pentru opinia publică.

În rest, suntem adaptabili. Ne adaptăm lent la condiții din ce în ce mai nasoale, precum broasca fiartă într-o apă a cărei temperatură crește lent și ea nu-și dă seama că o paște moartea prin fierbere.

Pentru cei care nu știu la ce mă refer, e vorba de un experiment făcut de un fiziologul german Friedrich Goltz în secolul XIX, care a scos creierul unei broaște și a lăsat-o în apa inițial rece, pe care apoi a încălzit-o gradual; broasca fără creier nu a sărit din apă să se salveze și astfel s-a fiert; de atunci, experimentul e folosit ca exemplu pentru organismele care nu sunt conștiente de mediul lor tot mai nociv și care se adaptează acelui mediu.

 

Educația prin șuturi și traume

„Problema e educația“, spune Cristian Lascu, naturalist și senior editor la National Geographic România.

Educația îți dă memoria de bază. Dacă de mic copil ai avut lecții despre animale, o educație care pune accent pe protejarea lor, atunci îți va păsa de ele. Noi avem 50 de ani de comunism în urmă, cu o altă filozofie, ce punea omul în centru lumii.

Copacul se tăia ca să pui în locul lui un stâlp de beton, animalul era vânat, societățile de protecție au fost desființate în comunism și sloganul proletar era: «mai bine crești un copil decât să crești un câine de rasă». De parcă cele două se excludeau.

Anul trecut, Remus Cernea a propus să se interzică reprezentațiile cu animale la circ și a primit replici dure și bășcălie de la parlamentari. Deci suntem un neam abrutizat, lipsit de educație în spiritul protecției animalelor.“

Bine că a fost nevoie de incendiul de la Globus pentru ca pe Internet să apară petiții care cer oprirea exploatării animalelor de circ. E nevoie de un șoc, de un eveniment traumatic pentru ca noi, românii, să pricepem că ceva e profund greșit.

Oare de ce nu putem medita la vreme de liniște la toate acestea? De ce a fost nevoie să moară 11 animale ca să luăm în serios treaba asta? De ce a fost nevoie de Colectiv pentru a vedea cum „Corupția ucide“?

Și de ce continuăm să uităm, să dormim în picioare, să ne mișcăm prin viață neimplicați și inconștienți? De ce vrem să uităm, de ce preferăm amnezia? De ce e nevoie de traume pentru a evolua?

 

 

Citește și:

Renunță la pasivitate!

Gândirea pe termen scurt

 

 

Foto: 123rf.com / libertatea.com

 

 

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!