Now Reading
Ce nu știu liderii despre cum îi ajută psihoterapia

Ce nu știu liderii despre cum îi ajută psihoterapia

Razvan-Gabriel-ZAHARIA

Exista lucruri pe care le știi, dar nu știi că le știi. Cand vei ști ceea ce nu știi că știi, te vei schimba.” – spunea Milton Erickson. Dacă ești cel care decide cum funcționează o organizație, de oricare ar fi ea, sau o parte a acesteia, are rost să citești în continuare. Dacă deciziile tale impactează felul în care se desfășoară viața unor oameni, și știi că nu e lucru ușor, citește mai departe. În măsura în care dincolo de oameni și procese vrei să îți conduci propria viață, te îndemn să o faci. Intervențiile psihoterapeutice sunt eficiente atât în perioadele de criză, cât și în cele de relativă acalmie, după cum vei afla în continuare.

Pentru început, o scurtă istorie despre ceva la care nici eu ca psiholog cu experiență nu m-aș fi așteptat. Era undeva în jurul prânzului, tocmai ieșisem dintr-o întâlnire și am sesizat o agitație discretă pe etaj. O colegă mi-a șopit că venise salvarea. Unei persoane din conducere i se făcuse rău din senin, dar își revenise, fără ca medicii să aibă o explicație plauzibilă de natură fiziologică pentru simptomele prezentate. Probabil fusese o cădere de ceva… Amănuntele aflate ulterior, analizate prin ochii psihoterapeutului, m-au condus la concluzia că fusese vorba despre un atac de panică. Persoana era cea care conducea întreaga structură organizațională. Se hrănea destul de sănătos și făcea multă mișcare. Fiind o fire foarte competitivă, participa la unele competiții solicitante. Se pare că accelerase prea mult, atât în aria profesională, cât și dincolo de aceasta și organismul a spus ”Stop!”… pentru câteva momente.

La ce ajută psihoterapia?

Când apar problemele, răspunsul este simplu. Știm cu toții la ce folosesc armele în vreme de război, nu? Dar cei care le foloses pe front, le folosesc și în vreme de pace, să se antreneze. E posibil să te fi gândit deja că ne aflam într-un război, unul al nervilor. Este posibil ca responsabilitatea să devină apăsătoare în condițiile în care ești omul de la care se așteaptă decizii înțelepte în condițiile unui nivel înalt de incertitudine. Pe ce te sprijini, de unde îți tragi tăria pentru a trece în siguranță, împreună cu cei pe care îi atragi după tine, prin situația dificilă cu care nimeni nu s-a mai întâlnit?

În vreme de pace, psihoterapia te ajută să îți faci ordine în viața psihică. Nu neapărat să te pregătești pentru ceva anume, ci pentru creștera interioară continuă, care nu are limite. Psihoterapia te ajută să faci lumină în camerele mai întunecate, în care, din diferite motive nu obișnuiești să intri. Aceasta nu înseamnă că nu există și că, deși pe moment nu te încurcă, e un spațiu interior folosit insuficient ori inadecvat. Și știi forte bine din business că resursele nefolosite costă. Cu atât mai mult balastul sau mijloacele de producție vechi, uzate sau nemodernizate. În același timp, psihoterapia îți aduce și te ajută să oferi mai multă claritate.

Colaborând cu lideri și oameni din numeroase organizații, din postura de psihoterapeut, psiholog organizațional sau manager resurse umane, am observat tendința multora dintre aceștia de a achiziționa competențe noi, de „ultimă generație”, ceea ce este o dovadă a orientării către dezvoltare continuă. În același timp, mulți pierd din vedere faptul că fără un upgrade al mecanismelor psihice existente, noile achiziții devin instabile, iar eficiența lor mai scăzută decât s-ar aștepta. Psihicul nu poate fi înlocuit. Tot ce poți face este să adaptezi și să consolidezi continuu mecanismele actuale, pentru a deschide posibilitatea creării unor conexiuni durabile cu noile componente adăugate, dezvoltând astfel noi abilități de conducere a afacerilor, a oamenilor și în primul rând a vieții tale.

  • Psihoterapia te ajută să descoperi care sunt modelele psiho-comportamentale funcționale și disfuncționale și creează contextul consolidării unora și al reajustării celorlalte. Odată identificate, le poți recunoaște cu destul de multă ușurință pe cele implicate în business, observând cum se modifică impactul pe care îl au asupra performanței pe măsură ce acționezi asupra lor.
  • Sprijinit de către psihoterapeut, identifici schemele cognitive și structurile emoționale care îți susțin starea de sănătate și pe cele care o periclitează, beneficiind totodată de cadrul propice pentru a le reconfigura, spre binele tău, al celorlalți și al organizației din care faci parte.
  • Demersul psihoterapeutic are ca obiectiv obținerea și menținerea unui nivel optim al încrederii în sine raportat la solicitările din viața de zi cu zi. Nu te ajută nici pe tine, nici pe ceilalți să te simți neputincios sau să crezi că ești mai puțin capabil decât ești în realitate. Nici să fii mai încrezător decât este cazul.
  • Psihoterapia facilitează analiza și redefinirea valorilor personale, demers necesar pentru stabilitatea psihică și evoluția personală. De asemenea, clarificând valorile personale identifici cu ușurință conexiunile dintre acestea și valorile organizației pe care o conduci. Mai mult de atât, îi poți inspira pe oamenii din organizație să găsească propriile conexiuni între valorile personale și cele organizaționale, construind astfel împreună cultura organizațională.
  • Fie că este definit ca obiectiv terapeutic sau este o rezultantă a procesului, prin psihoterapie este antrenată reziliența, definită de obicei ca fiind capacitatea de a face față adversităților vieții, indiferent care este aria vieții în care acestea apar (viața profesională, viața relațională, viața ta cu tine însuți/ însăți).

În situații de criză, intervenția psihoterapeutică urmărește stabilizarea emoțională și fiziologică, activarea mecanismelor de coping funcționale și orientrarea către rezolvarea problemelor care pot fi abordate cu resursele disponibile la momentul respectiv.

Criza este o situație dificilă/ periculoasă cu desfășurare rapidă, care se manifestă la nivel psihic prin: distres emoțional; scăderea drastică a capacității de funcționare; blocajul și/sau ineficiența mecanismelor de coping. Criza este asociată evenimentelor cu potențial traumatic care pun în pericol sau afectează puternic negativ viața: dezastre naturale, situații de urgență, accidente, intervenții medicale cu riscuri majore, pierderi (persoane apropiate/ semnificative, loc de muncă, libertatea de a desfășura anumite activități etc.).

Relocările, în special în spațiile culturale noi, semnificativ diferite de cele cu care ești obișnuit, au un anumit potențial traumatic. De aceea este importantă pregătirea psihologică prealabilă, bazată pe activarea și întărirea mecanismelor de flexibilitate psihică implicate în procesul de adaptare.

După perioada de criză, este necesară continuarea psihoterapiei pentru activarea și întărirea mecanismelor de reziliență, de reconstrucție și dezvoltare după experiența traumatică.

Primul pas este reprezentat de obținerea unui sentiment de siguranță și stabilitate. Funcționalitatea personalității este stimulată pe diferite căi: tehnici de întărire a eului; adoptarea unui mod de viață conștient prin aplicarea principiilor de mindfulness; identificarea părților neafectate ale personalității, care devin centri de stabilitate; accentuarea ariilor de competență; explorarea direcțiilor de acțiune relevante, stabilirea de obiective, planuri de acțiune și de dezvoltare.

După dobândirea siguranței și a stabilității, este realizată procesarea situației traumatice pentru eliminare tensiunilor intra-psihice și vindecarea emoțională.

Ultima etapă constă în recadrarea/ resemnificarea și intergrarea experiențelor anterioare, astfel incât se produce creșterea posttraumatică.

Performanța este rezultatul produsului dintre suma talentelor tale și efortul de a le pune în acțiune, scăzând interferențele. Psihoterapia este o cale validată științific de a lucra cu tine pentru reducerea influenței experiențelor disfuncționale și a interferențelor, utilizându-ți aptitudinile (înnăscute) și mobilizându-te prin nivelul optim de efort. Psihoterapia te ajută să îți faci ordine în viața psihosocială, astfel încât să îți netezești calea manifestării potențialului, conducând cu încredere afacerile și inspirând oamenii să te urmeze.

Poți alege oricând, începând de astăzi, să îți antrenezi mecanismele psihice responsabile de adaptarea la situații noi, utilizând psihoterapia. Mai mult, prin hipnopsihoterapie, îți utilizezi disponibilitatea psihologică pentru lucrul la un nivel de funcționare chiar mai eficient.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top