Teama de atașament în cuplu: cauze și remedii
Deseori teama de atașament în cuplu este dificil de recunoscut, iar noi îi găsim diverse alte explicații. Iată care sunt cauzele ei, dar și ce avem de făcut.
Citește și:
Ce ascunde nevoia de control într-un cuplu
Cum afli ce stil de atașament are iubitul tău
Cu toții visăm la relația perfectă de cuplu, în care să dăruim și să primim respect, încredere, apreciere, validare, acceptare și iubire necondiționată. Și chiar dacă ne dorim cu ardoare ca acest lucru să se întâmple, atunci când o astfel de relație devine realitate, ne este dificil să primim ceea ce ni se oferă, să o valorificăm și să ne implicăm cu adevărat.
Dintr-o dată, devenim sceptici și căutăm nod în papură, începem să „vedem” lucruri chiar și acolo unde ele nu sunt, deoarece ni se pare că „e prea frumos să fie adevărat”.
Teama de a trăi autentic și asumat o relație de cuplu
Modul în care intrăm și ne comportăm în relațiile de cuplu nu este unul înnăscut sau nativ, ci este un comportament învățat, ce are la bază modul în care fiecare dintre noi am relaționat cu primele și cele mai importante persoane din viața noastră, părinții noștri.
Astfel, maniera în care am interacționat, am trăit și am integrat în copilărie sentimentele de protecție, iubire, securitate și încredere în sine și în ceilalți, în special în relația cu mama, va funcționa ca un tipar de construire și dezvoltare a viitoarelor relații ale adultului.
Așadar, dacă relația cu mama a fost una satisfăcătoare, dacă nevoile ne-au fost împlinite cu dragoste, dăruire, atenție și blândețe de către aceasta, atunci ne vom simți acceptați și în siguranță, dezvoltând o imagine pozitivă despre sine, încredere în sine și în lumea din jurul nostru, iar relațiile de cuplu pe care le vom dezvolta vor fi caracterizate prin intimitate, disponibilitate, afecțiune și echilibru.
La polul opus, dacă relația cu mama a fost una deficitară, dacă nevoile ne-au fost satisfăcute cu întârziere, inconsistență, lipsă de concentrare și respingere, atunci ne vom forma o imagine de sine negativă, iar în relațiile de cuplu vom adopta o atitudine de neîncredere, suspiciune, anxietate și frică, dezvoltând astfel o teamă de atașament față de partenerul nostru.
În aceste situații, ne este greu să dăm acces partenerului nostru la emoțiile și trăirile noastre, să ne bazăm sau să ne simțim în siguranță alături de acesta, apropierea și atașamentul fiind astfel extrem de dificil de realizat.
Ce putem face în astfel de situații
Chiar dacă stilul nostru de atașament nu este unul securizant, nu înseamnă că relațiile noastre de cuplu sunt sortite conflictelor, nefericirii, eșecului sau că vom rămâne singuri pentru tot restul vieții. Pentru că, deși atașamentul se construiește din copilărie, acesta poate fi modificat și îmbunătățit.
Schimbarea, înainte de toate, pornește din noi înșine, din identificarea dificultăților pe care le avem și prin modificarea acelor tipare pe care le tot repetăm și care nu ne sunt de niciun folos.
Conștientizarea credințelor limitative sau iraționale, a gândurilor distorsionate, a schemelor în baza cărora acționăm și reacționăm ne va ajuta să păstrăm doar acele tipare benefice, dar și să fim mai deschiși, mai empatici cu partenerii noștri.
Creșterea încrederii și a stimei de sine reprezintă o altă etapă esențială în acest demers al tranformării pentru că atunci când avem încredere în noi, când încetăm să ne mai îndoim de calitățile, abilitățile și forțele proprii, începem să renunțăm la a mai juca rolul de „victimă” și să adoptăm statutul de „învingător”.
Astfel, concentrându-ne pe resurse și nu pe limite, vom reuși să găsim soluțiile eficiente pentru rezolvarea diverselor probleme de cuplu sau de viață.
Comunicarea activă și asertivă cu partenerul este un alt pas important. Acest lucru înseamnă să dăm acces partenerului la emoțiile și trăirile noastre, la fricile și temerile noastre, să doborâm „zidurile de apărare” pe care le-am construit de-a lungul anilor în jurul sufletului și ființei noastre.
Însă toate acestea este necesar să fie făcute cu grijă, răbdare și blândețe, fără a ne afecta sau răni pe noi sau pe cel de lângă noi.
Conectarea mai profundă cu partenerul va reprezenta, de asemenea, o sursă de schimbare.
Petrecerea timpului liber împreună, găsirea unor pasiuni comune, dezvoltarea unei intimități psihice, emoționale și sexuale mai profunde ne va ajuta să ne simțim mai în siguranță, mai încrezători, atât în relația cu noi înșine, cât și în relația cu partenerul de cuplu.
Toate aceste transformări pot fi realizate prin intrarea într-o relație corectoare fie cu un partener de cuplu, care cu căldură și răbdare, cu disponibilitate, empatie, implicare, iubire și acceptare necondiționată ne poate ajuta să ne clădim o bază proprie de siguranță, fie în cadrul unei relații psihoterapeutice.
De Andra Zaharia, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician, consiliere vocațională și dezvoltare personală
Tel.: 0726.757.396
andrazaharia.weebly.com
