CITESTI ACUM
Ada Galeș inovează la Romanian Design Week

Ada Galeș inovează la Romanian Design Week

ada-galeș-inovează-la-romanian-design-week

Moment special vineri seară pentru lumea artistică din România! Actrița antreprenoare Ada Galeș a lansat o serie de 5 NFT-uri, sub formă de video, în cadrul Romanian Design Week! Premiera a fost marcată de o reuniune restrânsă a creatorilor de conținut, a artiștilor și a antreprenorilor din domeniul inovației digitale, pe 11 iunie, la Teatrul Național București, și a reprezentat o dublă noutate: Ada Galeș este prima actriță din România care a lansat astfel de produse artistice digitale, NFT-uri, iar Romanian Design Week a găzduit pentru întâia oară un astfel de eveniment.

Phoenix Experience este numele sub care s-au lansat cele 5 NFT-uri – Iubire, Fericire, Abundență, Magie și Echilibru, nume deloc întâmplătoare, fiindcă ele exprimă cele mai importante 5 emoții și stări în care Ada Galeș crede și pe care le are transpuse în lumânări parfumate din ceară naturală, în business-ul We Are Phoenix. Dorința ei a fost să ofere publicului o poveste completă, creativă, care să însemne mai mult decât interacțiunea cu un produs de consum:

Sunt mândră că am reușit să mă exprim prin lansarea acestor NFT-uri! Sunt 5 video care reprezintă emoțiile transmise prin lumânările business-ului We Are Phoenix, pentru că ne-am dorit ca, în combinație cu arta, oamenii să poată interacționa cu produsul, să se întâlnească cu ceva din ei și să rezoneze cu atributul fiecărei lumânări. În același timp însă, NFT-urile sunt și despre creativitate, amuzament și interesul pentru new media, business și susținerea artiștilor. E o poveste în sine, de «împreună».

NFT-ul meu preferat este Iubirea, pentru că prezintă Planeta Pământ ca un întreg, așa cum e și iubirea, și mi-am dorit mult să-l reprezentăm astfel. După acest video și după ce am investit într-o lumânare, poate noi toți ne vom întreba cum e cu planeta, cu plasticul, cu iubirea, cu cei din jur. Țin să mulțumesc echipei împreună cu care-am pus la cale această lansare, pentru că n-aș fi reușit altfel – Aureliana Popa, co-fondator We Are Phoenix, Anca Prisăcariu, ilustratoarea lumânărilor, Andrei Cozlac, artist video, și Călin Țopa, compozitor. Mulțumiri merg și către Teatrul Național pentru găzduire, către echipa tehnică pentru sprijin, și, de asemenea, către Florin Boicescu, artist video, fără de care nu am fi putut expune instalația în cadrul evenimentului”, a declarat Ada Galeș.

„În premieră la Design GO, parte a festivalului Romanian Design Week, formatul a găzduit în 2021 și lansarea unor non fungibletokens (NFT-uri) făcute în parteneriat de către artiștii Ada Galeș, Anca Prisăcariu, Andrei Cozlac și Călin Țopa în cadrul evenimentului făcut de We Are Phoenix. Mă bucur că The Institute a contribuit și în acest mod la sprijinirea dezvoltării industriilor creative din România”, a declarat Andrei Borțun, fondator al Romanian Design Week.

Phoenix Experience_Ada Galeș_sursa foto Claudiu Popescu_2

Dialog despre creativitate și importanța economiei experiențiale

Pentru a înțelege mai bine viziunea artiștilor, dar și tendințele în new media și creativitatea în ansamblul ei, evenimentul Phoenix Experience a cuprins și un dialog între Ada Galeș și invitații ei: Aureliana Popa, co-fondator We Are Phoenix, Anca Prisăcariu – ilustrator, Adrian Posteucă, CEO al diviziei NFT din cadrul Stakeborg și fondator ConceptFactory, Ionuț Țața – Fondator și CEO Iceberg+, Sorin Anagnoste, Prodecan al Facultății Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE) și Gabriel Păunescu, CEO Naologic.

„Ca europeni, ne aflăm în fața unei provocări aparte: UE ne oferă teoretic o piață mai mare decât cea a Statelor Unite, dar practic startup-urile și proiectele creative sau culturale care se nasc într-un stat membru sunt încă nevoite să depășească nenumărate obstacole culturale, administrative sau fiscale pentru a valorifica în întregime această oportunitate. Asta înseamnă că un antreprenor creativ va crește în Europa mai încet și cu un cost relativ mai mare decât unul din SUA. Pentru a răspunde la această provocare – mai ales acum în contextul post pandemic – a venit momentul unui proiect comun pe care îl voi face alături de Ada Galeș și alți parteneri din România și Europa, pentru a dezvolta o serie de măsuri de sprijin prin care să investim în viitorul creativității și culturii din Europa!”, a declarat Ionuț Țața, CEO Iceberg+.

Pentru Ada Galeș, evenimentul Phoenix Experience e doar un început. Își dorește să continue să contribuie la munca artiștilor și, de aceea, prin intermediul business-ului We Are Phoenix, dar nu numai, are în plan mai multe proiecte de acest gen pe viitor.

NFT-urile se găsesc pe platforma Opensea: https://opensea.io/collection/we-are-phoenix-experience

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!