Now Reading
Psihotransa cu ajutorul cântării guturale

Psihotransa cu ajutorul cântării guturale

Alexandru Anton
psihotransa-cu-ajutorul-cântării-guturale

Care este potențialul nostru, al fiecăruia? De multe ori ne întrebăm „Oare pentru ce mă aflu eu aici pe pământ?”. „Care este menirea mea, misiunea mea?”. Oricare ar fi răspunsul, ne putem accesa potențialul doar din starea în care suntem întregi, o prezență sincronizată la nivel de corp, energie (emoție, respirație) și minte, când acestea sunt conectate, „dintr-o bucată” și funcționează sinergetic.

Uneori suntem seduși de tehnici, de tot felul de metode de meditatie, de culturi și tradiții. Alteori, credem că acestea sunt doar pentru cei „cu capul în nori”, că nu au aplicabilitate pentru noi – oameni pragmatici – și astfel uităm că baza puterii personale o reprezintă tocmai această sincronizare interioară. Această sincronizare poate fi realizată în mii de feluri: prin dans, pictură, grădinarit și practic orice activitate care ne oferă șansa să ne „implicăm” cu totul, dacă știm cum să facem aceasta. Baza despre care vorbim acum reprezintă rampa de lansare către „întregul” care suntem.

Nu contează așa de mult ce frumoase și prețioase sunt diversele noastre fragmente acumulate de-a lungul drumului, multiplele roluri pe care am învățat să le îndeplinim, dacă nu am descoperit această „stare de a fi întregi, de a fi cu totul”. Nu contează, din perspectiva întregului, câte cărți am citit și ce idei grozave avem, dacă nu ne-am cultivat deloc prezența în corp. Ne va fi greu să fim întregi. Nu contează cât am tras de fiare, dacă mintea ne fuge ca o maimuță turbată și face cu noi ce vrea ea. Ne va fi greu să fim întregi. Nu contează ce realizări avem, dacă nu am învățat să simțim și să avem încredere în antenele noastre subtile. Ne va fi greu să fim cu totul, pentru că acele părți fragmentate din noi vor fi în alt timp, în alt spațiu.

Înţelepciunea ancestrală cristalizată în cunoașterea siberiană ne poate ajuta să ne descoperim pe noi înșine așa cum suntem, de fapt, sub toate straturile artificiale, oferindu-ne mijloace puternice de deblocare și mai ales de împământare. Fără împământare nu putem accesa potențialul inteligent al corpului și capacitatea lui extraordinară de regenerare pe care încă o folosim atât de puțin la nivel global. Împământarea înseamnă, în primul rând, descoperirea cantității imense de energie condensată în materie (ceea ce necesită curaj). Această conștientizare se transformă pe urmă într-un aliat puternic în procesul nostru de descoperire. Fără acest aliat, fără această prezență plină de încredere în dimensiunea noastră materială, avem puține șanse de izbândă atunci când ne avântăm în traume, în turbioanele de trăire condensată în ADN-ul nostru, pentru că de cele mai multe ori acestea conțin emoţii foarte greoaie care ne sperie și în fața cărora ne simțim neputincioși – ca niște frunze în vânt.

Când descoperim împământarea suntem ca munții de pe vârful cărora putem vedea panoramic, însă pe care nimic nu îi poate clinti, oricât de dramatică ar fi situația, oricât de mare durerea, oricât de stridentă coloratura emoțională, oricât de obsesive gândurile. Împământarea presupune și smerenie – conștientizarea limitelor inerente existenței noastre în planul fizic: teoretic totul este posibil, însă când vine furtuna în stepa siberiană cei înțelepți se adăpostesc în iurtă, nu ies să facă fotografii sau să plimbe câinele.

Cât despre potențialul pentru deblocare, cred că metodele siberiene sunt extraordinar de puternice mai ales pentru că viața acolo este dificilă și oamenii au învățat să respecte fenomenele naturii – au găsit înțelepciunea necesară traiului în aceste condiții. Este încă ceva de actualitate, nu s-au refugiat cu toții în confortul incomparabil mai mare de la oraș. În viața de nomad învățăm să acceptăm schimbarea ca pe singura constantă a vietii, învățăm să ne adaptăm și pentru asta de multe ori avem nevoie de curajul să ne despărțim de ceea ce credeam că „trebuie” să se întâmple, de multe dintre planurile și ambițiile noastre. Învățăm să ne smerim și să ne schimbăm obiceiurile, dacă acestea nu ne mai servesc. Învățăm sa ne antrenăm și că, dacă nu ne antrenăm, o să devenim „defazați”, o să rămânem în urmă, ceea ce este periculos atunci când forțele aflate în joc sunt așa de puternice și necruțătoare cu cei care nu țin cont de ele. La oraș mai jonglăm cu aceste variabile, avem unde să ne adăpostim, dăm drumul la calorifer…dar când ești nomad și vine iarna, dacă nu te-ai pregătit și nu ai strâns lemne de foc, viața îți este în pericol. Aceste forțe ale naturii, mai ales când trăim în mijlocul lor, ne îndeamnă cu toată amploarea lor să ne maturizăm, să devenim responsabili pentru existența noastră.

În acest context al vieții în mijlocul naturii, populațiile din Siberia, Mongolia și Tibet au descoperit posibilitatea cântării guturale. Prin acest stil putem imita multe dintre sunetele produse în natură, de la susurul pârâielor și ecoul profund și răcoros al munților până la cântecul păsărilor și al insectelor, chemarea cămilei, răgetele animalelor sălbatice. De ce am dori să putem recrea aceste sunete? Oamenii care petrec mult timp în natură știu foarte bine diferența dintre efectele psihice ale zgomotului din oraș și efectele sunetelor naturale – care ne propulsează în mod spontan într-o stare de relaxare și energizare, ne îndeamnă în mod spontan la meditație. Natura ne oferă și tăcere, spațiozitate: ne crește focusul mental, se pot împuțina lanțurile gândirii compulsive.

Sunetul este o formă de transmitere a energiei și care, prin rezonanță, poate trezi în noi diverse stări. Sunetele din natură sunt așa de variate, încât le putem folosi ca să ne activăm multe paliere ale ființei noastre. Dacă ascultăm fără judecată – fără să interpunem niciun filtru între noi și sunet – și ne lăsăm atinși, pătrunși, mișcați și chiar cutremurați de către sunete, câteva minute de ascultat cântecul privighetorii, de exemplu, ne pot transpune într-o stare nemaipomenită de gingășie, bucurie, fascinație, libertate…Croncănitul corbului care trece pe deasupra noastră poate fi foarte trezitor  – putem simți că vibrațiile lui ne intră prin cap și ne scutură coloana, de exemplu. Când ne simțim blocați, dacă ascultăm sunetul curgerii apei, în mod sigur, mai devreme sau mai târziu, obstacolul pe care îl resimțim în interior se va debloca – ca prin magie, ca și cum apa însăși l-ar fi „spălat”. Există acest potențial incredibil în fiecare dintre noi, dacă știm să îl accesăm. Pentru unii poate părea ceva mistic, dar pentru oamenii care trăiesc în natură, aceasta este o înțelepciune de bază care le ușurează foarte mult viața. Este ceva normal.

Cântarea guturală nu înseamnă doar imitarea sunetelor din natură. În plus, recreem o multidimensionalitate a sunetului, pentru că auzim mai multe „voci”, diferite frecvențe pe care cântărețul le izolează în vocea lui și le amplifică în timp ce le emite simultan. Vocea noastră este bogată, fiind o împletitură de mai multe frecvențe. Atunci când vorbim, de exemplu, transmitem prin voce un pic din rezonanța noastră craniană, sau toracică, abdominală, nazală – și astfel vocea fiecăruia este unică și complexă și poate varia atunci când suntem răciți, avem nasul înfundat, când avem un nivel scăzut de energie etc. Este imposibil de explicat în cuvinte efectul sonor aparent ireal prezent în cântarea guturală – pentru că mulți oameni care o aud prima dată consideră că este un efect special aplicat peste vocea cântărețului sau un sunet produs sintetic – nici prin cap nu le trece că este un stil de cântare care nu presupune nimic electronic.

În cântarea guturală se aud clar o frecvență bazală si unul sau mai multe supratonuri (armonice). De obicei, frecvența bazală este păstrată la același nivel în timp ce tonalitatea armonicelor variază în înălțime, creând astfel o experiență sonoră deosebită pentru ascultători. Dacă ar fi să o transpunem vizual, am putea să ne imaginăm un râu de munte care, deşi curge constant în albia lui, la suprafață face tot felul de mici cascade, rotocoale, bolboroci.

Există trei stiluri principale în cântarea guturală și fiecare acoperă o anumită plajă a experienței umane.

Kargyraa este ca un horcăit/răget și ne poate ajuta să ne deblocăm latura instinctuală, vitalitatea noastră brută. În mitologia șamanică, kargyraa corespunde cu „Lumea de Jos”, acea dimensiune sau acel spectru din psihicul nostru în care ne conectăm cu arhetipurile care ne aduc putere: animale, plante, pietre etc. Reprezintă conectarea la dimensiunea noastră pământeană, absolut necesară pentru sănătate, pentru abundență, pentru ca viziunile noastre mărețe să aterizeze în planul material, să încolțească și să rodească. Sunetul seamănă cu cel al unui picamer, sau al unui motor cu turație joasă, doar că este produs de vocea unui om.

Unele persoane nu au posibilitatea să asculte, cu adevărat, acest sunet – îl judecă imediat ca pe ceva indezirabil, animalic – și pleacă mai departe, fără să conștientizeze ce parte instinctuală s-a trezit în acel moment în interiorul lor și felul în care reacționează la ea. În practica șamanică, stilul kargyraa este folosit pentru dinamizarea blocajelor foarte dense, cum ar fi bolile care deja s-au instalat la nivelul fizic, sau emoțiile foarte grele. Acest stil este, în experiența mea, cel mai greu de integrat, tocmai pentru că la nivel colectiv ne judecăm şi reprimăm încă foarte mult latura instinctuală și considerăm că „susul” este, în general, mai bun decât „josul”, cerul față de pământ etc.

Iată un exemplu de kargyraa, în interpretare proprie

Khoomey este un „cântec dulce”, folosit mai ales pentru relaxare sau chiar pentru comunicarea dintre tată și copilul aflat încă în pântecul mamei. Există numeroase studii științifice (muzicologie) care arată că fătul este puternic influențat de sunetele la care este expus în perioada intrauterină și iată că în multe societăți tradiționale această cunoaștere există și este folosită de mult timp. Tatăl cântă cu gura aproape de pântecul mamei și prin cântecul cu intenție realizează deja transmiterea unor mesaje către copil, în mod conștient (oricum copilul simte vibrațiile vocii tatălui când acesta vorbește). Khoomey corespunde mai degrabă dimensiunii umane, este ca un cântec de leagăn, cu un sunet dulce, rotunjit, care aproape că ne gâdilă urechile – perfect pentru a trezi în noi bucuria vieții.

See Also

Iată un exemplu de khoomei, în interpretare proprie

Sygyt este al treilea stil, asemănător cu sunetul făcut de aburul din apa care fierbe într-un ceainic cu capac de presiune. Este un sunet foarte înalt și ascuțit care, în mod tradițional, servește la conectarea cu planurile superioare ale conștiinței noastre – locul în care descoperim viziunea, inspirația, cunoașterea spirituală.

Iată un exemplu de sygyt, în interpretare proprie

Pentru noi, oamenii de la oraș, cred că aspectul cel mai important al cântării guturale este potențialul de relaxare și ușurința cu care putem accesa dimensiunea interioară atunci când ascultăm aceste sunete. Cântarea guturală ne ajută să ne conectăm direct la peisajul nostru interior, să descoperim câtă putere și frumusețe este acolo și că, mai ales, nu avem de ce să ne temem dacă ne acceptăm. Este la fel ca atunci când mergem în natură și putem să savurăm din plin experiența noastră senzorială în loc să alergăm cu nerăbdare și anxietate către clipa întoarcerii la oraș pentru că ne este teamă de furnici sau țânțari sau urși, etc. Aici devenim conștienți că furnicile și urșii de care ne temem sunt în noi. Ce putem face în acest caz? Continuăm să fugim?

Dacă ne abandonăm călătoriei și ne lăsăm cutreierați de undele sonore putem avea multe feluri de experiențe intense și profunde. Acestea pot fi conectate fie cu deblocarea vitalității noastre instinctuale (de exemplu, încălzirea puternică a întregului corp), fie cu reintegrarea unor emoții stagnante (trăirea și descărcarea emoțiilor respective, bucurie, plâns, contracții, relaxare etc.) sau cu accesarea unor stări de conștiință extinsă (care implică accesarea și încheierea unor episoade dureroase din trecut sau conștientizări profunde referitoare la felul în care ne trăim viața, etc.).

În orice caz, mesajul cântării guturale este reconectarea la mersul natural și la puterea aparent extraordinară pe care o putem accesa când revenim la fluxul nostru autentic din fiecare moment, abandonând eforturile noastre de a încerca să părem într-un fel anume. Orice fel de mască am reuși să ne creem față de noi înșine și față de ceilalți, cu oricât de multă măiestrie și putere de convingere, oare poate concura cu peisajul natural plin de viață din interiorul nostru? Dacă am putea să alegem, am face pasul de la dictatura egoului (care în zadar încearcă să controleze totul și, în iluzia lui, ne duce către autodistrugere) la ecologia interioară, în care primează armonia întregului și relațiile de interdependență dintre toate aspectele lui? Fie ca toți să putem alege!

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top