„Nu mai aveam chef sa beau si nici sa ma car in camera mea, asa ca am trecut la o scurta inspectie. Pe peretele alb, ramele cu busturi intepenite sareau in ochi. In special una, care m-a taiat chiar de cum am pus degetul pe muchia aurie..."
„Nu mai aveam chef sa beau si nici sa ma car in camera mea, asa ca am trecut la o scurta inspectie. Pe peretele alb, ramele cu busturi intepenite sareau in ochi. In special una, care m-a taiat chiar de cum am pus degetul pe muchia aurie.
Barbatul din poza privea dintr-o parte, zambind insinuant si luminat de gulerul impecabil al camasii „Braiconf”, iar mie mi-a venit imediat sa fac un pas in spate. De fapt, chiar m-am vazut cum ma izbesc in perete cu 200 la ora, luminata de spoturi verzi si cu parul facut maciuca.
Dar bineinteles, asta era numai in mintea mea. In realitatea din camera lui Ani, stateam inca impietrita, cu degetul pe rama de rahat, suportand privirea aia, marca Aurelius, de la un barbat care-mi jumulise mandria si pe care n-am sa-l pot uita niciodata. Nici peste 50 de ani, cand voi tremura langa tablia unui pat incercand sa sug lingurita tinuta de mana unei infirmiere, nici in somnul impietrit al mortii si nici dincolo de el, in vidul negru, in care ultima molecula a memoriei mele va supravietui intamplator si agonic, numai pentru a tine in viata aroganta acestui barbat.
In fotografia de pe policioara lui Ani zambea distins si superior Toni, mai precis Ion Antonescu, unul din cei patru barbati care mi-au distrus cheful de citit.”
Fragment din romanul
Vrei cartea? Comanda aici.
Citeste o confesiune a autoarei.
