3 pași simpli pentru a te reconecta la partenerul de viață

Banii, vacanțele sau cadourile scumpe mențin sau renasc dragostea? Greșit! Uite de ce este nevoie pentru a te reconecta cu adevărat la partenerul de viață.

Cultura actuală a distorsionat ceea ce face ca pasiunea să ardă într-o relație. Reclamele transmit mesajul că o evadare romantică sau că bijuteriile scumpe sunt calea către inima unei femei, dar în realitate micile momente monotone din cadrul relațiilor sunt cele semnificative, cum ar fi momentul în care partenerii iau cina împreună și vorbesc despre cum a fost ziua lor sau când se ating în mod delicat unul pe celalalt când merg în bucătărie.

Citește și:

O de la Orgasm. Ghid pentru bărbați în folosirea vibratorului

Dragostea te prostește, pe când sexul te face mai deștept

Dragostea este cultivată în timpul vieții de zi cu zi. Este vorba despre micile momente de conectare aparent lipsite de sens, care sunt cele care contează mereu.

În relații, oamenii fac „oferte“ pentru atenția, afecțiunea sau sprijinul celuilalt. În aceste momente, avem de ales să ne întoarcem spre partenerul nostru sau să ne îndepărtăm de el. Dacă ne întoarcem spre partenerul nostru, construim încredere, conexiune emoțională și o viață sexuală pasională.

Dr. John Gottman a descoperit că partenerii care au divorțat, în medie, la șase ani după nunta lor, s-au îndreptat unul către celălalt 33% din timp, pe când partenerii care au fost împreună mai mult de șase ani s-au îndreptat unul către celălalt 86% din timp. Este o diferență majoră.

Primele lucruri pentru care se ceartă cuplurile nu se referă la bani, la rude sau la sex. Cele mai multe discuții contradictorii se referă la eșecul unei conectări emoționale. Construirea unui Cont Bancar Emoțional este vitală.

De fiecare dată când tu și partenerul tău vă întoarceți unul către celălalt, faceți un „depozit“ în Contul Bancar Emoțional. Fiecare moment de conectare din relația voastră generează o economie de iubire care poate fi folosită în momentele grele.

3 pași simpli pentru a vă reconecta

1.Acceptați ofertele de conectare
Partenerii ignoră adesea nevoile emoționale ale celuilalt fără să vrea, nu din răutate. Primul pas pentru a te simți mai legat de partenerul tău este să recunoști cât de vitale sunt aceste mici momente, care, nu numai că întăresc încrederea în relație, ci și intensifică dragostea și intimitatea.

Simpla schimbare prin interacțiunea zilnică poate face minuni pentru o relație. Ajută-ți partenerul în treburile casnice și vei vedea că e mai important pentru relație, decât o vacanță de două săptămâni în Tahiti.

2. Învățați să vă cunoașteți cât mai bine prin Hărțile Iubirii!
Deseori, cuplurile cred că partenerul se simte auzit și cunoscut. Secretul înțelegerii partenerului nu vine din citirea minții, ci mai degrabă din cunoașterea lui profundă.

Tu știi care sunt grijile și stresul partenerului tău în acest moment? Care sunt speranțele și aspirațiile lui? Care sunt obiectivele lui în acest an? Sunt diferite ele de anul trecut?

Cheia înțelegerii reciproce constă în:
1. a pune întrebări;
2. a-ți aminti răspunsurile;
3. a continua să pui întrebări.

Cunoașterea mai bună a partenerului este un proces care durează pe tot parcursul vieții. Filmul favorit al partenerului tău ar putea să nu fie același ca acum cinci ani.

3. Construiți o cultură de apreciere și respect!
Cu toții avem defecte de personalitate. În loc să vă concentrați asupra lipsurilor partenerului, învățați să le acceptați. Și, când puteți, exprimați ceea ce prețuiți la partenerul vostru.

Ideea este să vă surprindeți partenerul făcând ceva corect și să-i spuneți: „Am observat că ai golit mașina de spălat vase și apreciez foarte mult acest lucru. Îți mulțumesc frumos!“.

De fiecare dată când faceți asta, simte legătura emoțională. Prin urmare, vă investiți profiturile emoționale în contul bancar emoțional al relației voastre.

Dragostea nu este construită pe vacanțe lungi sau pe daruri scumpe. Momentele de conectare, aparent nesemnificative, sunt cele mai importante.

De Nadia Gorduza, fondator Id Therapy Bespoke Treatment Center. Medic, psihoterapeut și business coach, singurul psihoterapeut din România specializat atât în Terapia de Cuplu prin metoda Gottman, cât și în Terapie prin Realitate Virtuală pentru Fobii și Adicții. Este reprezentant al Institutului Gottman din SUA și Virtually Better Inc. USA, cu certificări la nivel național și internațional; a urmat un Executive MBA în Statele  Unite.  http://www.idtherapy.ro, nadia.gorduza@idtherapy.ro, +40751 202 272
Foto: Shutterstock
loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Care este fundația unei relații de cuplu sănătoase
Care este fundația unei relații de cuplu sănătoase

Vrei să știi ce să cauți la un partener nou? Iată ce spun psihologii că reprezintă elementele necesare pentru o relație de cuplu sănătoasă.

Citeste
Inteligența parentală și coaching emoțional pentru copii
Inteligența parentală și coaching emoțional pentru copii

Indiferent de ceea ce simte un copil, acesta are nevoie de validarea părinților. Psihologul Gáspár György ne oferă câteva sfaturi de coaching emoțional pentru copii.

Citeste
Ce le spunem copiilor despre bani? Învață să le faci o educație financiară corectă
Ce le spunem copiilor despre bani? Învață să le faci o educație financiară corectă

Cum se formează, în timp, educația noastră financiară? Ce greșeli e bine să evite părinții și cum să creștem copii independenți și pregătiți pentru viața nu tocmai simplă?

Citeste
Eviți să ai un conflict cu iubitul? Află că greșești!
Eviți să ai un conflict cu iubitul? Află că greșești!

Nimeni nu vrea să ajungă la conflict. Mai ales cu o persoană care ne este dragă. Dar evitarea lui produce daune și mai mari. Iată explicațiile.

Citeste
5 efecte negative ale unei mame manipulatoare asupra fiicei ei
5 efecte negative ale unei mame manipulatoare asupra fiicei ei

Copiii cu mame manipulatoare vor crește cu probleme de stimă de sine, încredere în ei sau cei din jur. Iată daunele pe termen lung, dar și ce putem face.

Citeste
O de la Orgasm. Vești proaste: și bărbații mimează orgasmul
O de la Orgasm. Vești proaste: și bărbații mimează orgasmul

Nu e corect când femeile îl mimează, dar este oare posibil și în cazul bărbaților? Se pare că da. Și îi preferam atunci când și ei plângeau câteodată.

Citeste