Uncategorized

Anul trecut, in noiembrie, a fost prima data cand Psychologies Romania celebra, alaturi de celelalte reviste, la nivel international, Ziua Bunavointei.

Se implinesc in aceasta luna patru ani de la primul numar de Psychologies Romania. Celelalte editii ale revistei, de pe tot globul, serbeaza cu surle si trambite fiecare an, si nu este doar (inca) o tactica de marketing, menita sa reimprospateze in mintea cititorilor faptul ca acest titlu exista si ca publicul are nevoie de el.

Intrebat de ce oamenii nu par sa-si schimbe comportamentul la aflarea vestii ca planeta se incalzeste (care deja nu mai este… „news“), ca omenirea consuma prea mult, ca mai avem aproximativ un deceniu pentru a ne schimba obiceiurile si pentru a lasa copiilor si nepotilor o planeta locuibila, psihologul Daniel Gilbert, profesor de psihologie cognitiva la Harvard, spunea ca explicatia ar fi „gandirea“ pe termen scurt.

„Numai prostii se plictisesc“, mi-a spus odata o profesoara, sugerand ca, daca esti suficient de destept, gasesti ceva antrenant de facut. Avea dreptate. Plictiseala mi se pare o tema fertila de studiu si de gandire, totusi. De ce ne plictisim? Cum de ne plictisim? Maimutele, rudele noastre de gradul intai, se plictisesc?
 

In febra marketizarii Martisorului sau a zilei de 8 Martie, narcisismul feminin are parte de multe prilejuri de flatare.

Julia Roberts este faimoasa pentru zambetul larg si cald, pentru mariajele sale mai mult sau mai putin ciudate, pentru relaxarea ei casnica si pentru picioarele ei lungi. Nu se sfieste de imaginea de mama cu norma intreaga (in contradictie cu cea de vampa), de riduri si de celulita. Are stralucirea femeii mature si calme, iar zambetul ii este la fel de sexy.
 

„Primavara belalie, insomnii de echinox…“ Ce frumos e acest vers al lui Ion Barbu! E martie, luna in care ne trezim din hibernare si celebram viata, maternitatea, femeia.

Cu ceva vreme in urma, eram prinsa in vartejul unor ganduri despre ceea ce vreau sa fac si nu iese, ce nu iese bine, etc. Ca toata lumea, am si eu repertoriul meu de neimpliniri, de piedici reale sau imaginare, de nemultumiri si de plictiseli. Perioada aceasta a durat o vreme, pana cand o veste foarte proasta legata de mama unei prietene a sosit prin telefon, dandu-mi o palma (metaforica) si punand lucrurile in perspectiva

Acest numar al revistei este dedicat in intregime teoriei si practicii bunatatii, amenitatii, bunavointei, gentiletii si tuturor sinonimelor caldurii si comportamentului prosocial. Pentru ca noi credem ca este nevoie acuta de asa ceva. De generozitate, de umanitate, de mila si de empatie, de refuz de a fi considerat fraier daca cedezi locul la rand sau locul de parcare unei femei insarcinate.

In aceasta luna, revista Psychologies implineste trei ani de existenta. Sunt trei ani de evolutie personala, de gandire si de dialog fertil cu cititorii, pe care nu-i cunoastem personal, dar la care tinem ca la cei mai buni prieteni.

Traim intr-o epoca ce valorizeaza tineretea mai presus de orice. Vedem nimfete defiland cu alura de femmes fatales pe podiumurile de moda si in reviste, ni se spune ca exista o varsta optima pana la care te poti angaja undeva, si dincolo de acel prag al varstei este mai greu, vedem cum inaintarea in ani si in viata este privita cu scepticism si condescendenta.

Mi s-a intamplat de curand sa incerc sa ma relaxez la o bere si sa imi stea capul numai la ce am de facut in redactie. Sunt, de felul meu, o hiperresponsabila. Nu stiu daca este o calitate sau un defect.

Se spune ca in orice relatie, fie ea de cuplu, fraterna, parinti – copii sau intre colegi, conflictul este inevitabil. Si ca este bine sa acceptam acest adevar fara a ne simti vinovati. Este chiar indicat sa nu ne trecem sub tacere punctul de vedere de teama conflictului, un lucru pe care il fac surprinzator de multe persoane (si subsemnata, de altfel, care lucreaza intens la castigarea asertivitatii si indraznelii de a spune deschis ceea ce gandeste). Desi este un adevar, eu as adera la el numai partial.

Imi place enorm tema dosarului nostru din aceasta luna: emotiile. Asta, pentru ca emotiile merita o discutie lunga si o reparatie, in conditiile in care, in educatia noastra, suntem formati sa devenim tot mai putin emotionali, tot mai rationali, mai controlati. Ni se „comanda“ asta, mai mult sau mai putin voalat. Ni se spune ca nu e frumos sa plangem in public sau sa ne exprimam mania, legitima sau nu. Si uite asa, ajungem niste inhibati, cu ulcer sau cu nevroze greu de descalcit…

Psihologul american Daniel Kahnemann a intrebat mai multe femei de varsta mijlocie si cu familie, ca parte a unui studiu asupra satisfactiei de viata, care sunt momentele zilei care le procura cea mai intensa bucurie. Destul de neasteptat, doamnele au declarat mai multa placere legata de intalnirea cu prietenele decat de timpul alaturi de copii, mai multa incantare la savurarea unei prajituri decat atunci cand au facut amor si, destul de putin surprinzator, mai multa bucurie la serviciu si cel mai scazut nivel de satisfactie s-a legat de treburile casnice.

Intr-o carte dedicata modului cum ne construim rationamentele si, pe baza lor, realitatea in care navigam zi de zi, psihologul britanic Stuart Sutherland identifica cele mai comune greseli de gandire, pe care ar fi cinstit din partea noastra sa recunoastem ca le facem toti.

N i se intampla, si mie si dumneavoastra, sa traim situatii de conflict, de neintelegere. Agresivitatea nu este un fapt exceptional. Pana cand „mielul va trai in pace alaturi de leu” – asa cum se scrie la Scriptura (adica intr-o indepartata epoca postapocaliptica) – traim azi, aici, si ne confruntam cu furtuni afective la serviciu, in familie etc. Cred ca bunavointa si relatiile sanatoase dintre oameni nu sunt starea naturala a lucrurilor.

Avem vesti grozave, pe care le consideram cadoul nostru, acum, in prag de decembrie. In aceasta perioada a consumului masiv de cadouri materiale, noi, redactia Psychologies, am primit un dar sub forma primelor rezultate SNA. Studiul National de Audienta a conf irmat, cu asupra de masura, ceea ce banuiam: avem cea mai mare proportie de cititori exclusivi – 65,5% din lectorat (adica cei care nu mai citesc nicio alta publicatie glossy), cel mai mare procent de oameni cu educatie superioara (48,1) si cel mai mare procent de oameni cu ocupatii intelectuale si job de responsabilitate.

Unul dintre cele mai interesante comportamente umane (pentru mine) e cel manifestat atunci cand apare disonanta cognitiva. Ce este aceasta? Detinerea simultana in minte a doua informatii „egale si de sens contrar” cu o me tafora din fizica. „Fumatul ucide” si „fumez un pachet pe zi”, de exemplu. Ce se intampla atunci? De obicei rezolvarea vine in directia afectivitatii, placerii etc. Continuam sa fumam.

Ar fi multe motive pentru care ma pasioneaza acest camp de cunoastere. A cunoaste comportamentul oamenilor, felul cum gandesc si actioneaza (sau nu actioneaza) iti ofera intotdeauna o stiinta foarte buna si infinit utila, un instrument de intelegere a celuilalt si de adaptare la mediu. Implicit, putere (in sensul posibilitatii de control al mediului, de miscare libera si relaxata printre oameni).

Banii sau celebritatea sunt doar o „ridicare la fileu“ a imaginii de sine si sunt departe de ceea ce simtim cu totii ca este fericirea. Numarul de iulie-august al revistei Cerveau et Psycho contine un inte­resant comentariu la studiul facut de cativa psihologi ai Uni­ver­sitatii din Rochester asupra relatiei dintre finante si fericire. 147 de persoane au fost urmarite de-a lungul a cativa ani si intero­gate cu privire la nivelul satisfactiei de viata, dupa ce s-au… imbogatit. Concluzia e simpla si deja stiuta la nivel de simt comun: banii nu aduc mereu fericirea.

Recent, am discutat cu cativa profesori de liceu care se plangeau de lipsa de apetit pentru lectura a creieraselor adolescente. Efortul lor scrasnit de dascali pentru a-i face sa inghita ca pe vitamina C niste romane romanesti clasice, frustrarea lor de oameni tristi ca internetul confisca atentia viitorului tarii, programele concepute cu strategie de fotbalisti de catre diriguitorii invatamantului…

Aud uneori niste opinii atat de obtuze despre psihoterapie incat to­le­ranta mea fata de diversitatea oamenilor si ideilor isi afla neasteptate si frustrante limite. De curand, discutam cu o absolventa de Psihologie, care mi-a spus senina ca psihoterapeutii mai rau fac.

Aud foarte adesea ca „Psychologies este o revista pentru psihologi”. Ei bine, nu. Sau nu numai. Cred ca este momentul sa corectam aceasta perceptie. Revista pe care o cititi cu fidelitate luna de luna nu este numai pentru psihologi, la fel cum o carte de bucate nu este numai pentru chefs sau o emisiune de stiri sportive nu este numai pentru cei interesati sau care practica un sport.

Rechizitoriul meu din ultimul editorial impotriva turturelelor, sentimentelor coplesitoare si, in general, impotriva emotiilor care polueaza comportamentul nostru cotidian a starnit discutii. „Cum? Iubirea, intensitatea…” pai, cum sa traim altfel? Pare o idee traznita si cu totul nerealista sa incerci sa iti controlezi emotiile care isi baga coada in fiecare zi. De aceea, poate ca este nevoie de nuante. Emotiile ne-au fost date in decursul evolutiei drept semnale ca am avut (sau nu) un comportament adaptativ si ca putem continua sau trebuie sa suspendam o anumita linie de actiune.

Criza este cuvantul de pe buzele tuturor. Si totusi criza este buna. In limba chineza, ideograma care desemneaza cuvantul criza inseamna, de asemenea, „oportunitate”. Asadar cultura orientala integreaza mai firesc negativul in pozitiv. Simbolul arhicunoscut Yin-Yang arata egalitatea naturala dintre feminin si masculin, bun si rau, moarte si viata, etc.

Am observat adesea o anumita greseala pe care oamenii (chiar si cei mai inteligenti si versati social) o fac in comunicarea interpersonala. Si, mai ales, in comunicarea din situatiile conflictuale, de la cele de dezacord de idei si pana la prejudiciile financiare. Este o greseala care costa mult.

Am citit de curand o carte extraordinara, care, sper, se va traduce si la noi. Este vorba despre „Finding Flow”, a psihologului american de origine ungara Mih¡lyi Csikszentimih¡ly, poate cel mai original si mai prolific cercetator pe tema fericirii. Dar, atentie, o fericire intr-un sens cu totul nou, numit „experienta optima” (flow).