Suntem impreuna de patru ani si jumatate. Am apreciat mult la el ca a avut rabdarea sa astepte momentul in care m-am simtit pregatita sa facem sex. De multe ori insa nu simt dorinta, simt doar presiunea unui act sexual. Nu-mi place sa ma simt fortata, ci doresc sa vina de la sine. Astfel, ca sa simt si eu ceva, am recurs tot mai des la cate un pahar cu vin. Dar nu vreau ca dorinta mea sa vina datorita alcoolului.
Nu suntem multumiti de viata, nu suntem multumiti de lume. De semenii nostri nu suntem multumiti. Ne dezgusta mizeria pe care nu stim sigur cine o face pe strazi si prin paduri. Ne revolta impertinenta functionarilor de la ghisee, insolenta politicienilor, aroganta celor bogati, nepasarea trecatorilor, frivolitatea vedetelor, indiferenta medicilor, rapacitatea oamenilor de afaceri, incultura tinerilor, egoismul tuturor, viteza, inghesuiala, poluarea, blocajul – cand nu mai e viteza –, marfa proasta, preturile mari, profitorii, parvenitii, speculantii, oportunistii, ligusitorii, bagaciosii, invidiosii…
Buna. Sunt casatorita de 21 de ani. Am avut o relatie extraconjugala timp de 1 an. Sotul a aflat de aceasta relatie. Sunt in mare incurcatura. Nu-l mai pot accepta pe sotul meu care imi reproseaza permanent. Nu vrea sa divortam. Ma terorizeaza. M-am inchis in mine si nu mai pot comunica cu sotul meu pe nici un plan. Ce ar trebui sa fac? As divorta eu dar am 2 copii mari si mi-e greu sa ma despart de unul dintre ei. As dori un sfat. Simt ca-mi pierd controlul.
Sotia mea are orgasm doar prin stimularea clitorisului. In timpul actului sexual nu simte mai nimic. Practic sunt singur in timpul actului. Am incercat cam tot ce se putea. De schimbat partenerul, evident nu se pune problema. Nici chiar asa. Suntem tineri, 25 respectiv 23. Ne iubim. As vrea sa fie mai bine pentru ca pe mine ma afecteaza foarte tare. Aceasta situatie ma face sa ma simt cam badaran, adica eu simt si ea nu. Am incercat creme, picaturi, branca ursului sau asa ceva, tandrete, masaje, uleiuri, comunicam. Tot nimic. E bine totusi ca are cand ii stimulez clitorisul, dar as vrea ca sa fie mai multa euforie, sa nu fie doar un simplu act, indiferent ca e doar o partida de sex sau dragoste cu pasiune care sa se finalizeze la fel. As vrea mai multa excitatie din partea ei. Da, asta e. Excitatia. Nu se excita decat foarte greu si nu o tine mult. Suntem tineri si frumosi, deci nu se pune problema ca nu suntem atrasi unul de celalalt. Ce as putea sa fac? Ar trebui consultat un medic? Ma duc si eu, impreuna cu ea. Dar nu stiu la ce doctor si ce fel de doctor. Ar trebui facute ceva analize? Suntem din Cluj, deci daca ati putea sa ne recomandati ceva… Pe cineva… Sau eventual niste sfaturi… Multumesc mult.
Este prima data cand intru pe site-ul dv. dar va citesc revista de mult timp. Am 23 de ani si mi-e frica sa ma implic intr-o relatie. Mai mult de atat, nu am avut decat un partener cu care nu mai sunt pentru ca nu eram pregatita sa-mi incep viata sexuala. Nu stiu ce sa fac, nu ma pot aproia de nimeni pentru ca mi-e frica de tot ce implica o relatie, desi am 23 de ani. Va rog daca puteti sa-mi raspundeti. Nu am intrebat pe nimeni pentru ca nu stiu daca ar intelege cineva ce vreau sa zic.
Am o relatie cu un barbat de 35 de ani. Pot spune ca e prima mea relatie de acest gen si sincer sunt momente cand nu stiu cum sa ma comport. Mereu imi spune ca sunt copil si ca ar fi bine sa ma maurizez. Este adevarat ca am uneori un comportament de copil dar eu sunt o fire vesela si asa e stilul meu de viata. Este un om de afaceri si are pe mana destul de multi bani si implicit si multe probleme. Am senzatia de multe ori ca nici nu ma asculta cand vorbesc cu el si i-am spus si lui lucrul acesta iar el imi spune ca are probleme. Incerc sa-l inteleg si sa-l ajut dar nu stiu cum. Tin la el foarte mult. M-am obisnuit cu el. Dar am momente cand imi vine sa fug de langa el. Am momente cand ma plictisesc langa el. Cred ca problema e diferenta de varsta si de principii si idei. Vreau sa stiu ce ar trebui sa fac sa-l inteleg si cum ar trebui sa ma comport si eu cu o persoana mai mare cu 13 ani ca sa fie bine. Nu vreau sa-l pierd si as face orice sa ne fie bine, sa pot sa-l inteleg… Va multumesc!
Cum sa procedez pentru a creea un echilibru in familia nou formata? De aproximativ un an eu si sotul meu ne-am despartit. Eu am gasit un om bun care si el este divortat la randul lui. In conditiile in care am hotarat sa ne mutam impreuna la mine acasa fiul meu in varsta de 9 ani a fost de acord. I-am explicat ca parintii lui il iubesc in continuare dar nu mai pot fi mpreuna.Cu toate acestea acum a intrat in faza de NU, indiferent de ceea ce ii spun eu sa faca el raspunde nu. Daca prietenul meu ii spune ca nu este frumos sa procedeze asa ii raspunde ca nu este el tatal lui si ca numai pe tatal lui il asculta. Daca il intreaba de ce pe mine nu ma asculta ii spune ca asa vrea el. In aceste conditii ce e de facut cum trebuie sa actionez eu pentru a fi o familie armonioasa? Cum trebuie sa actionez eu pentru a ma asculta si a face ceea ce ii spun?
Sunt cu prietenul meu de 9 ani si jumatate (din care 3 a fost plecat in strainatate). Intamplarea a facut ca in ultimele 8 luni inainte de a se intoarce in tara definitiv sa ma indragostesc de un alt barbat, care efectiv m-a facut sa descopar femeia din mine, m-a facut sa ma simt dorita. Am incercat sa ma despart de prietenul meu, dar exact in acea perioada mi-am pierdut jobul care imi oferea independenta financiara. Barbatul de care m-am indragostit nu are o stare financiara prea buna. Consecinta – m-am intors la prietenul meu, desi mi-am dat seama ca de fapt nu-l iubesc. Am incercat sa ma despart de el si a doua oara, dar situatia financiara, confortul au fost mai presus de dragoste. Acum ma simt goala pe dinauntru, nu ma gandesc decat la celalat (nici nu pot face dragoste cu cel de langa mine din cauza asta), tanjesc dupa bratele si mangaierile lui. Cum pot oare sa ma vindec? Multumesc pentru raspuns.
Vreau sa-mi recapat increderea in mine, in viata. De cand a murit sotul meu (2006), totul in jurul meu s-a prabusit. Am senzatia ca nimeni nu are nevoie de mine. Comunicarea cu cei din jur este din ce in ce mai dificila. Am 2 baieti, fiecare cu preocuparile si cu viata lor. Desi locuim in aceeasi casa, ma simt singura, din ce in ce mai singura. Stiu ca viata iti ofera si rele si bune, dar eu am ajuns la un stadiu in care nu vad decat partile rele. Poate e si vina mea. Desi incerc cu asa-zisa gandire pozitiva ca totul o sa fie bine si frumos, acel bine si frumos ramane undeva departe in spatele unui nor negru. Desi am o varsta nu pot spune ca sunt o femeie dupa care nu se intoarce capul, imi place sa ma ingrijesc, sa am o tinuta si un coportament demn, si cu toate astea cu fiecare zi ma afund intr-o lume a singutatatii si imi este teama ca incepe sa-mi placa si daca acum imi dau seama ca ceva nu-i bine mai tarziu nu stiu ce va fi. Indiferent daca primesc raspuns sau nu va multumesc ca ma ascultati.
Sunt casatorita de 20 de ani. Sotul meu m-a inselat toata viata. De curand am aflat ca traieste cu o alta femeie. Am uitat sa spun ca el lucreaza intr-o alta localitate. Vine acasa doar sambata seara si pleaca luni dimineata. In cursul saptamanii sta cu femeia respectiva. Cand copiii au fost pe la el nu s-a sfiit sa doarma in aceeasi casa. Cred ca din punctul lui de vedere este ceva normal. Vreau sa divortez. Am vorbit cu copiii despre asta si sunt de acord. Problema este ca sotul meu a spus ca daca divortez ma omoara. Toata viata m-a amenintat. Toata viata am trait in tensiune. Ma simt ca intr-o puscarie. Vreau sa evadez, vreau sa-mi gasesc linistea. Va rog mult de tot dati-mi un sfat!
Cu ce sa incep? Sunt o persoana care se asteapta la prea multe de la altii si de la mine. Astept mereu sa primesc mai multa atentie. Incerc sa ma programez psihic sa nu ma astept la multe, sa nu ma astept ca voi avea intr-o zi ceea de ce am nevoie, ca sa evit dezamagirea. Dar e foarte greu, e ca o boala de care nu poti scapa, care se numeste nemultumirea de sine. Spre exemplu, cind se uita un tip dragut la mine, indata ma gindesc ca si-ar intoarce imediat privirea spre vreo cunoscuta de-a mea care e mult mai frumoasa si mai charismatica. Nu-mi pot scoate din minte ginduri din astea stupide a caror esenta este ca nu sunt suficient de… cu atitudine, frumoasa. Ma macina gandul ca mereu exista cineva MAI ca mine. Inainte aveam stari de inferioritate, acum parca nu, si cu toate ca imi place de felul cum arat, repede imi sustrage atentia faptul ca nu primesc suficienta atentie sau ca cineva e mai bun ca mine. Mi-a mai spus o persoana ca niciodata nu mai sunt multumita. Nu sunt invidioasa, pentru ca admir celelalte persoane si le doresc numai bine. Va rog mult dati-mi sfaturi cum sa scap de nemultumire, pentru ca m-am saturat de dezamagiri.
Pentru a-mi intelege intrebarea in adevaratul ei sens eu cred ca trebuie sa zic cateva lucruri mai intai. Eu ca om, imi vad viata ca pe o serie d seriale, episoade din viata mea. La sfarsitul fiecarui episod am atins un scop propus mie insu-mi. Am avut in minte un scop destul d mare la un moment dat. Am muncit din greu la implinirea lui. Cand l-am vazut realizat am zis „pot daca vreau”. Intrebarea mea este: Ce ar trebui sa fac cand stiu ca pot si nu stiu ce?
Buna ziua! Am terminat o facultate frumoasa exact acum 20 de ani, profil real si de foarte multi ani lucrez ca si profesor. In plan familial viata mi-a oferit o casnicie mai putin reusita dar am un copil, pe care l-am crescut singura, toti anii de scoala si acum pot spune ca ma simt multumita, la toamna va fi student. Am ajuns la o varsta – 42 de ani – si simt ca vreau mai mult de la mine. As vrea sa-mi investesc cunostintele si capacitatea in ceva concret, ceva care sa-mi ofere implicarea intr-o viata sociala. In ultimii ani am urmat un curs de limba franceza, concretizat anul acesta printr-un atestat ce tine de Camera de Comert din Paris iar acum ma pregatesc sa obtin un atestat pentru limba engleza. Nu e usor insa vreau sa incerc pana voi reusi. Regret anii in care nu am facut decat scoala-casa si atat si acum as vrea sa recuperez. Am vazut in vara aceasta cateva masterate interesante la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei – relatii interculturale dar nu stiu concret ce perspective as avea de a-mi deschide si alte oportunitati. V-am scris aceste randuri pentru ca doresc cateva sugestii spre activitati care sa-mi deschida o viata sociala mai bogata. Multumesc!!!
