Citești
Maria – Fragment din volumul ”Apropierea”

Maria – Fragment din volumul ”Apropierea”

Revista Psychologies

Maria

Apropierea, Marin Malaicu-Hondrari, Editura Cartea Romaneasca

Fantasma unui barbat indragostit bantuie Europa pe urmele unei femei casatorite. De la Barcelona la Livorno, de la Napoli la Villefranche-sur-Mer, ma urma ca o umbra, roman nebun pe urmele vagi ale unei spanioloaice adultere. Dragostea noastra a fost legata de apa, de un dig la Marea Cantabrica, de sase ancore vazute de el pe cer, de croazierele pe Mediterana. In timp ce eu cu Tinto Brass Band incantam publicul din sala de concerte, Adrian lua un tren, ori urca intr-un autobuz, ori pierdea un avion, mereu pe urmele mele, urme de spuma si sare care nu se spargeau la tarm, ci exact acolo prindeau viata. Daca nava intarzia, el era in port, cu tigara in mana, iar daca vasul ajungea mai devreme el era deja pe chei, cu vocea lui seducatoare.

Ca si la pariuri, ori la razboi, in adulter ai nevoie de noroc, de mult noroc, iar eu, slava Domnului, am avut destul. Bineinteles ca norocul era la intrecere cu ghinionul, dar, daca as trage linie, as vedea ca norocul castiga detasat; o linie care sa uneasca porturi si mari si orase invizibile, sali de asteptare si hoteluri si neaparat Transilvania, pe care mi-o imaginam numai paduri si rape si o asociam, in frivolitatea mea occidentala, cu Dracula. Nu mai conteaza. Acum chiar nu mai conteaza. Din partea mea, Mediterana a secat, iar marea Cantabriei nu se mai deosebeste de oceanul Atlantic. Tinto Brass Band a amutit, sculpturile semnate de Javier si de mine continua sa se vanda, unele isi schimba proprietarul, altele or fi fost date la topit, cine sa mai stie. Nu mai are importanta. Am avut de ales, dar nu as fi putut trai altfel. Am ajuns sa fiu exact ceea ce ma temeam sa ajung: o femeie singura, care incearca sa scape de amintiri asa cum incerci sa scapi de un roi de musculite, numai ca nu e suficient sa grabesti pasul si sa dai din maini.

Mult timp dupa ce voi fi murit, fantasma mea va bantui porturile Europei, pe urmele tale. Urme vagi, de femeie casatorita, zicea. Culmea e ca mi-a zis asta pentru prima data nu intr-un port european, ci intr-unul din nordul Africii, in portul la Goulette, la Bocanada, pentru noi, spaniolii. Adrian ajunsese cu cateva ore inaintea mea si apucase sa vada Sidi Bou Said, un satuc de pescari cu case care i-au amintit de casele din satele andaluze. Acolo, in timp ce cutreiera stradutele cu miros de peste, printre case albastre si albe, si-a zis ca de trei luni nu era altceva decat o fantoma care bantuia porturile Europei. Mediteranei, aveam sa-l corectez ceva mai tarziu, cand aveam sa parasesc nava pentru cinci ore.

Eram impreuna intr-un taxi, in Africa de Nord si ne indreptam catre o plaja privata. Cinci ore se duc cu viteza unui iepure care trece strada. Apoi, ajunsa iar pe vas, ii trimiteam un mesaj lui Javier sa stie ca porneam spre Barcelona si primeam un mesaj de la Adrian care imi ura timp frumos si gata, ma reuneam cu baietii mei de la Tinto Brass Band si daca aveam chef improvizam, ne jucam pe instrumente, daca nu, nu, oricum nu mai repetam demult, ne stiam pe de rost repertoriul pe care noapte de noapte il cantam. Uneori, asista la concert si secundul capitanului. Lui ii datoram contractul. Ne auzise cantand intr-un bar, in Barcelona si dupa concert a venit la noi si ne a intrebat daca nu ne intereseaza un contract cu MSC. Am crezut ca era vorba despre o casa de discuri. MSC, MSC, repetam noi, pe cand secundul zambea, apoi ne-a lamurit ca nu era o casa de discuri ci o linie maritima specializata in croaziere de lux. Mai intai ne auzise la radio si si-a zis ca nu suna rau ce auzea, apoi a prins un disc cu noi, ma rog, discul nostru, singurul, pe atunci, Tanga y otros bailes si melodiile de pe disc l-au convins ca eram buni, asa ca tot ce ne ramanea de facut era sa luam o decizie in mai putin de o saptamana.

Ni se oferea la inceput un contract pentru o singura croaziera, sapte nopti pe Mediterana, iar daca lucrurile mergeau bine, si secundul nu vedea de ce nu ar fi mers bine, atunci urma sa semnam un contract pe un sezon intreg, adica pana in octombrie. Pentru mine contractul acela a fost mana cereasca. In aceeasi noapte am semnat contractul pentru prima croaziera si imediat dupa semnarea contractului l-am sunat pe Adrian. Era trei si zece pentru mine, patru si zece pentru el. I-am spus de ocazia incredibila care ni se oferea. Il auzeau cum chiuia de bucurie si se ineca de emotie si uita jumatate din spaniola pe care o stia si isi aprindea tigara incepea sa faca planuri. Dar de sarbatorit am sarbatorit cu Javier. Parea ca, in sfirsit, aparusera banii pentru o presa pe care ne o doream de ceva vreme. Am incropit o lista cu ceea ce trebuia sa facem inainte de imbarcarea mea si de plecarea lui la un simpozion in Italia. Facturi de platit, doua machete de lucrari pentru Javier, verificarea tehnica a masinii, telefoane, repetitii, cat mai multe repetitii cu Tinto Brass Band.

Atunci cand i-am facut cu mana lui Javier de pe puntea vasului care parasea Barcelona, nu stiam altceva decat ca peste sapte nopti, probabil pe acelasi chei, ar fi trebuit sa ma intampine Adrian si eu i-as face cu mana, dar nu asa cum ii faceam acum lui Javier, desi gestul va parea acelasi – bratul drept ridicat si penduland lent in aer – dar nu, grija noastra, nerostita, era si aceea de a nu repeta gesturile facute cu celalalt.
Cand am urcat la bord, nu ma consideram de tot nestiutoare in privinta vaselor. Fusesem si eu cu un feribot, traiam in apropierea unui port, iar daca ma gandeam la partea genealogica, stramosii mei se pare ca, inainte de a se stabili in Castilla La Mancha, fusesera marinari. Apoi, de cand cu Javier, incepusem sa iau in serios sculptura in metal si pentru materie prima nimic nu e mai avantajos decat un vas dezafectat. Aveam un amic care ne anunta la timp cand aparea vreun yaht abandonat, ori vreun vas de croaziera si dadeam fuga si scoteam de acolo tot ce puteam.

Era o maniera usoara, ieftina si rapida de a ne procura fier. Numai ca vasul pe care ma imbarcasem depasea cu mult ce imi imaginasem eu. 290 de metri lungime, 32 latime, 13 punti, peste 1.000 de cabine (fiecare cu televizor, aer conditionat, minibar), cazinou, teren de golf, saune si bai turcesti, loc de joaca pentru copii, centru medical, centru comercial, piscine, cinema si sala de teatru (locul nostru de concerte), biblioteca, galerie de arta (colectia lasa mult de dorit, mult mai buna era expozitia de fotografie), baruri si restaurante, 13 lifturi si toate astea pluteau pe apa sub pavilion olandez si cu numele Poesia. MSC Poesia, construita de un francez si botezata de Robert de Niro. La inceput, noi cei din Tinto Brass Band, umblam impreuna, de parca ne-am fi aflat pentru prima data intr-un mare oras, nedespartiti de cum ne trezeam si pana la culcare. Asta in primele doua zile, pana am dat de sala de internet, unde tarifele erau mult mai mici decat daca m-as fi conectat din cabina mea.

Oricum, in fiecare noapte ma prindea cheful de a-i lasa lui Adrian cateva mesaje, asa ca scoteam laptopul si ma conectam, nu ma puteam abtine, desi stiam ca nu putea fi online si ca abia a doua zi putea sa citeasca mesajele mele. I se parea incredibil ca vasul se numea Poesia, nu mai inventa, zicea si eu ma repezeam, nu, nu, chiar asa ii zice, nu inventez nimic si el dadea din cap, stupefiat si neincrezator, dar toate astea se intamplau in Barcelona, la capatul celor sapte zile de croaziera, cand, asa cum prevazusem, pe chei nu m a asteptat Javier, ci Adrian. Ne am indepartat repede de port, de privirile colegilor mei din Tinto Brass Band de care trebuia sa ne ferim ca de atatea alte priviri. Grabindu-ne spre masina aceea inchiriata, traiam iar unul din momentele in care as fi vrut ca toti oamenii sa fie orbi, pentru ca noi sa ne putem imbratisa, fara a mai astepta sa ne inchidem in camera de hotel, pe care el o inchiriase inainte de pranz, imediat ce sosise in Barcelona.

Doua zile si trei nopti am ramas in hotel. Am vorbit enorm. Adrian fuma, bea si asculta. Aproape ca nu mancam. Ne uitam pe fereastra, dormeam si radeam, radeam ca nebunii din te miri ce. I-am aratat cateva poze facute pe vas, aveam o multime stocate pe laptop, dar Adrian nu voia sa le vada. Prefera sa-i povestesc eu una-alta. Parca vad ca ati avut succes cu jazzul vostru latino, zicea. Si parca vad cum nenumarati bogatasi nemti s-au indragostit de tine. Gelozia lui ingenua ma incita la rautati. Atunci il pomeneam pe Javier. Stiam ca nu-i place sa-l pomenesc pe sotul meu, dar uneori nu ma puteam abtine. Javier zice ca oricine sta cu mine mai mult de zece minute, sfarseste prin a se indragosti de mine. Sa-i spun asta lui Adrian era o dovada de frivolitate, asa parea, dar jur ca nu era deloc asa, repet, nu ma puteam abtine si imediat dupa ce ziceam, imi parea rau.

In prima noapte am sarbatorit prelungirea contractului. Peste o saptamana urma sa ma imbarc iarasi, aceeasi ruta, acelasi repertoriu. Acum stiam exact rutele si orarul de sosire si plecare. Am dezbatut posibilitatea ca el sa urce la bord ca un turist oarecare, dar riscul de a fi vazut de colegii mei de trupa era prea mare. Stai putin, zicea, nu pot sa fac si eu o croaziera ! ? Iar intamplarea, sa zicem, face ca pe vas sa cantati voi. Pot sa fiu un turist ca oricare altul. Da, clar, poti, ziceam, numai ca ar fi preferabil sa nu nimeresti exact pe Poesia. Ar fi prea mult pentru Javier. As putea sa nu parasesc cabina, te-as astepta cuminte. Apoi, tot el revenea si zicea ca am dreptate, ar fi cumplit sa te stiu in preajma si sa ma prefac ca habar nu am cine esti sau sa fim nevoiti sa schimbam doar cateva vorbe, cele permise de buna cuviinta in amintirea simpozionului din Cand¡s. Ar fi groaznic. Asa e, ziceam. Ma temeam sa mi fortez norocul.

Fragment din volumul

Apropierea, Marin Malaicu-Hondrari, Editura Cartea Romaneasca

 

Apropierea
de Marin Malaicu-Hondrari

Editura Cartea Romaneasca

Vrei cartea? Comanda aici.

Citeste Unde scriu scriitorii? – confesiunea autorului.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top