Citești
Top 5 sfaturi de parenting

Top 5 sfaturi de parenting

Nu este ușor să dai sfaturi, mai ales când vine vorba despre parenting. Fiecare copil este unic și are nevoile sale. Iată, totuși, câteva dintre cele mai apreciate sfaturi ale psihologilor.

Citește și:

Ce se intampla cand copilul preia rolul de adult

Cele mai frecvente greșeli pe care le poate face un tată

Cele mai multe sfaturi nu sunt pentru a ne învăța ceea ce avem de făcut ci pentru a ne îndemna să reflectăm la rolul de părinte. Atunci când facem „cum știm mai bine”, acest lucru este în interesul copilului sau al nostru personal?

Desigur, faptul că faci un copil pentru el însuși și nu pentru tine este poate un concept greu de asimilat. Doar e al tău copilul, nu?

De asemenea, oare cât timp trebuie să dedici acestui rol al tău? Este prioritar, negreșit, dar tu unde exiști în această ecuație? De fapt, ce ai putea face pentru a fi un părinte mai bun? Iar asta înseamnă să nu fii obosit, epuizat, frustrat…

 

Parentingul, o prioritate

Te gândești la parenting ca fiind cel mai important job al tău? Îți faci timp pentru a-ți îndeplini sarcinile de părinte sau mereu apare ceva mai important precum serviciul, mersul la sală sau o ieșire cu prietenele?

Chiar dacă sună rău pentru unii părinți această comparație, este foarte important să nu uiți să ai grijă de tine în tot acest proces. Și totuși, atunci când ai de făcut o alegere, de câte ori câștigă îndatoririle de părinte peste orice altceva?

Toate aceste întrebări te vor ajuta să descoperi unde te situezi. Inutil de spus că echilibrul este undeva la mijloc. Nu spune nimeni să neglijezi copiii, dar nu te neglija nici pe tine.

Altfel, aceștia vor simți că nu ești în regulă și atunci, degeaba faci toate „eforturile”. Ca sî înțelegi mai bine unde te situezi întreabă-te cât de mult s-a schimbat viața ta după ce ai devenit părinte. Și ce anume ai nevoie să readuci în prezent în viața ta pentru a ajunge la un echilibru.

 

Obiectivele părinților

Pe scurt, ce vrei să obții de la acest rol de părinte. Orice am intreprinde în viață, trebuie să se focuseze în jurul unor obiective mai mari sau mai mici. De ce să nu ne întrebăm ce anume dorim să obținem, unde vrem să ajungem în acest rol.

În acest sens, întreabă-te în 30 de ani ce amintiri vrei să ai ale momentului prezent? Dar copiii tăi, ce ai vrea să își amintească? Deseori citim despre comportamentele copiilor și ce avem de făcut pentru a le modela. Nu ar strica să fim atenți la propriile comportamente și să vedem ce putem lucra cu noi înșine.

 

Lasă-ți copilul să fie el însuși

Simți că oricât te-ai lupta, tot ai un plan prestabilit pentrul copilu tău? Dacă îți imaginezi că nu ești genul de părinte care să spună că fiul sau fiica mea va ajunge medic, nu înseamnă că ai așteptări sănătoase. E suficient să îți spui că vrei să aibă rezultate școlare foarte bune…

Analizează în ce măsură ofei copiilor tăi spațiul necesar pentru a se descoperi pe sine. Copilul tău decide singur câtă mâncare își pune în farfurie? Pare un exemplu pueril, dar este foarte important.

Lasă-l să ia până și cele mai mici decizii singur. Dă mai multă atenție modului în care comunici cu propriul copil. De regulă îi dai instrucțiuni și indicații sau îl observi în fiecare zi și descoperi persoana care este în devenire.

 

Construiește-ți relația cu propriul copil

Întotdeauna vor apărea probleme și dificultăți, iar acestea pot fi mai ușor depășite în funcție de relația pe care o aveți.

Întreabă-te cât de des petreci timp cu copilul tău făcând lucruri care vă bucură pe amândoi. Vă distrați împreună? Îți place să petreci timpul cu copiii sau preferi alte activități? Nu neglija formarea acestei relații și, cu cât începi mai devreme, cu atât mai bine.

 

Recunoaște-ți greșelile

Cu toții greșim. De multe ori, mai ales când începem ceva nou, nu ne iese cum trebuie din prima. Mulți copiii au simțul dreptății și al corectitudinii. Tu cum gestionezi o situație în care ai greșit?

Sunt părinți care consideră că unui copil nu trebuie să îi arăți slăbiciunile tale și în fața lui mai bine nu îți recunoști o greșeală. Dar se întreabă ce anume învață copiii din exprimarea unor astfel de credințe?

Tocmai pentru că greșeala face parte din viață și este firească, trebuie să le oferim exemple de comportament asumat.

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE