Now Reading
Cum schimbi un obicei nociv în 4 paşi

Cum schimbi un obicei nociv în 4 paşi

cum-schimbi-un-obicei-nociv-în-4-paşi

Un om de afaceri, să îl numim „Dl More”, a reușit să strângă în câteva zeci de ani o avere considerabilă: casă, bani, maşini…

Viaţa lui în acest timp era foarte „dinamică” (ca să nu o numim „agitată”) și se desfășura între călătorii de afaceri în țară și străinătate, discuții și negocieri, toate acompaniate de un nivel de stres semnificativ și un regim alimen­tar defectuos stropit din belşug cu alcool. La un moment dat, s-a confruntat și cu consecințele unui astfel de stil de viață: a făcut un accident vascular cerebral (AVC), căruia i-a supravieţuit cu bine, fără a avea sechele locomotorii.

A urmat o perioadă de convalescență de câteva luni, cu regim alimentar şi medicamente adecvate, timp în care s-a oprit din „vârtejul” afacerii. Spre surpriza celor din jur, după această perioa­dă a revenit la vechiul stil de viață, „dinamic” și încărcat de stres, ca și cum nu ar fi contat „lecția de viață” prin care trecuse.

Uitându-ne la povestea de mai sus, apare o întrebare: ce îl poate determina pe dl. More să revină la stilul de viață care a cauzat problema de sănătate (accidentul vascular cerebral) prin care a trecut cu bine şi care ar fi putut fi fatal? De ce continuă la fel? Mai ales că medicii l-au sfătuit să își schimbe stilul de viață, avertizându-l că un al doilea AVC îi poate fi fatal. Ce anume poate determina un om să nu asculte vocea rațiunii și să ia niște hotărâri iraționale, care îi pot periclita sănătatea și chiar viața?

S-a dovedit că un răspuns de principiu îl poate constitui obisnu­ința, având în vedere faptul că marea/ covârșitoa­rea parte a acțiunilor noastre se bazează pe obișnuințe: modele de gândire (convingeri) și de acţiune (comportamente). Care obișnuință se dobândește prin repetare.

Doar că, în urma lecturii cărții „Dopamina” scrisă de doi cercetatori din domeniul neuroștiințelor, dr. Daniel Z.Lieberman și dr. Michael E Long, am înțeles că răspunsul este mai complex și include, pe lângă procesele mentale și motrice, și chimia corpului uman.

Așa cum explică cei doi autori în cartea menționată, dopamina, secretată de neuroni, este responsabilă de „nevoia” de „mai mult”. Ea se „propagă” prin intermediul a două „circuite neuronale” cu roluri opuse: cel al dorinței și cel al controlului.

Atâta timp cât cele două circuite sunt în echilibru, omul are o viață funcțională.

Orice exces al propagării prin unul din cele două conduce la nefuncționalitate: fie în direcția cautării continue de mai multă plăcere, fie în direcția căutării de mai mult control.

Organismul uman mai este prevăzut și cu alți hormoni care se opun acțiunii dopaminei, așa numiții hormoni „aici și acum” (ex. serotonina, oxitocina, endorfine). Care provoacă starea de mulțumire cu ce este, în detrimentul nemulțumirii și căutării de „mai mult” din lumea materială.

Dincolo de mecanismul propriu-zis, ce este de avut în vedere este faptul că, prin repetarea unui anumit proces/ comportament, ceea ce se întâmplă la nivel fiziologic este că se „întărește” un anumit circuit și, în timp, dopamina va circula cu preponderență prin acesta. Nu este altceva decât mecanismul dependenței ajuns la nivel fiziologic.

Semnalul de alarmă pe care îl trag cei doi cercetători este: odată obisnuința instalată la nivel fiziologic/ chimic, eliberarea persoanei în cauză de acea dependență devine foarte dificilă și aproape imposibil de realizat de una singură.

Având în minte mecanismul dopaminei și consecințele dezechilibrului dopaminergic, putem înțelege acum de ce oamenii acționează iraţional, chiar în situații când le este amenințată chiar viața: din cauza dependenței chimice de dopamină, instalată la nivel fiziologic.

Ce este de făcut în astfel de situații?

Răspunsul vi-l propun sub forma unui proces cu patru etape:

  1. Conștientizarea faptului că faci „rău” – fără de care orice abordare a eliberării de dependență nici măcar nu are sens.
  2. Solicitarea de ajutor – așa cum s-a constatat, când dependența este instalată la nivel fiziologic/ chimic, eliberarea de ea este aproape imposibilă de unul singur.
  3. Oprirea din a face „rău” – evitarea situațiilor și declanșatorilor care favorizează obiceiul în sine.
  4. Facerea de „bine” – înlocuirea obiceiului vechi cu unul nou, funcțional și generator de energie și putere.

NOTĂ: în schimbarea unui obicei, oricare ar fi el, recomandarea este să nu începi cu cele pe care nu le poți face (îți este greu să le faci – de exemplu, să treci direct la un nou obicei fără să fi eliminat „ispitele” celui vechi), ci cu cele pe care le poți face (ceva mai „ușor” de făcut, de exemplu, renunțarea la ceva care nu implică un efort prea mare).

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!