Now Reading
Cum suntem legati prin inconstientul colectiv

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Cum suntem legati prin inconstientul colectiv

Existenta unei constiinte colective va fi dovedita curand? Poate ca da, gratie unei experiente tulburatoare, realizate cu un mic aparat care se presupune ca ar detecta emotiile de grup. O inventie care va revolutiona toate cunostintele despre psihic.

O cutie mica din metal, care nu pare a fi nimic mai mult, conectata la un calculator. Un laptop simplu si gri. Aceasta minunatie a tehnologiei, primul brevet industrial al parapsihologiei, nu seamana cu nimic. Inima ei este un compus electronic conceput pentru a fabrica hazardul. Nu este chiar complicat: atunci cand iei o pereche de zaruri si le arunci la intamplare pe masa, fabrici hazardul.

Acest aparat face acelasi lucru, dar intr-o maniera mult mai sofisticata: el debiteaza cu viteza suite de cifre, la intamplare. Gadget genial sau inutil? Nu pentru toata lumea. In orice caz, nu pentru cercetatorii care participa la Global Consciouness Project (Proiectul constiintei globale), care, se pare, este pe punctul de a revolutiona toate cunostintele noastre despre constiinta umana.

 

Poate mintea influenta hazardul?

Totul incepe la sfarsitul anilor ’60, cu un fizician, Helmut Schmidt, pe vremea aceea director de cercetare la Laboratoarele Boeing, in Statele Unite. Boeing, faimoasa companie de avioane. Schmidt obtine permisiunea de a folosi laboratorul si cunostintele proprii pentru a face cercetari in parapsihologie!

Spirit eminamente creativ, el inventeaza primul „generator numeric aleatoriu“, un fel de cutie foarte mare pe care becurile se aprind la intamplare. Incercand sa ghiceasca ce bec se va aprinde, acest dispozitiv permite realizarea de experimente de clarviziune.

Incurajat de personalul de la Boeing, fizicianul isi perfectioneaza inventia. El face cutia mai mica, adauga alte randuri de becuri si schimba regulile jocului: nu mai este suficient sa ghiceasca ce becuri se vor aprinde, ci incearca sa influenteze prin forta mintii ordinea in care se vor aprinde. Acest exercitiu de „psihokinetica“ da rezultate atat de surprinzatoare, incat provoca agitatie mare in randul comunitatilor stiintifice.

 

Captarea emotiilor de grup

Sa trecem peste cei 20 de ani si mai bine care au urmat, in timpul carora acest generator a fost testat de mii si mii de ori si a folosit ca instrument de cercetare in toate laboratoarele de parapsihologie (pentru cine e adeptul acesteia). Ne gasim in 1996 la Universitatea Princeton, tot in Statele Unite. Aceasta celebra institutie adaposteste Princeton Engineering Anomalies Research, unul dintre cele mai elevate locuri de cercetare din America. Profesorul Roger Nelson, psiholog, se intereseaza de aceste masinarii care fabrica intamplarea. Pentru un psiholog, insemna o mare dovada de deschidere si intelepciune.

Intr-o zi, el se intreaba asupra posibilitatii influentarii acestui aparat nu de catre o persoana, ci de catre un grup. Impreuna cu fiul sau, Greg, informatician expert in inteligenta artificiala, pune la punct o noua versiune a generatorului numeric, generatorul de evenimente aleatorii, cunoscut astazi sub numele de Egg. La primele experiente de grup, au fost reunite intr-o sala 30 de persoane si li s-a cerut sa cante, sa vorbeasca, sa se simta bine. Egg, plasat intr-un colt, fabrica hazardul fara limite: graficul, asemanator cu cel al unei electroencefalograme, este plat.

Cu exceptia situatiilor cand toata lumea face acelasi lucru in acelasi timp: de exemplu, sa mediteze. Atunci masinaria reactioneaza ca si cand ar „capta“ starea de spirit a grupului, iar graficul incepe sa deseneze o curba. Intrigat, Roger Nelson propune o ipoteza: cand un grup isi indreapta atentia asupra aceluiasi eveniment, „spiritul de grup“ devine coerent. Deci, daca Egg-ul este plasat in „campul psihic“ al acestui grup, el este influentat de emotii precum calmul, frica, bucuria, concentrarea.

 

Pamantul este inconjurat de un „camp psihic“

Alti cercetatori, alertati de aceasta descoperire surprinzatoare, se asociaza proiectului. In 1998, 15 Egg-uri sunt trimise la tot atatia oameni de stiinta aproape peste tot in lume, cu o intentie precisa: un eveniment care declanseaza o emotie puternica colectiva poate fi inregistrat simultan de toate aparatele? Daca da, acest lucru confirma existenta unui camp psihic planetar, ceva ce ar semana cu „constiinta globala“.

Primele teste dau rezultate imediate. Astfel, in timpul inmormantarii printesei Diana, aparatele, fie ca se aflau in Statele Unite, in China sau in Franta, au inregistrat variatii ale campului psihic. In decursul a trei ani, Global Consciousness Project ia o amploare nesperata. Aparatul obtine un titlu de proprietate industriala, o mare premiera in istoria parapsihologiei. La sfarsitul anului 2002, parcul Egg va depasi 75 de masinarii. Doua dintre ele sunt instalate in Franta.

Toate sunt conectate, prin internet, la calculatorul central din Laboratorul Princeton, care inregistreaza automat, ora dupa ora, datele inregistrate de fiecare calculator. Functionarea acestei retele ar putea fi comparata cu o electroencefalografie a planetei noastre: de fiecare data cand un eveniment colectiv se produce, sunt inregistrate anumite fluctuatii. Cu cat evenimentul este mai mediatizat, cu atat fluctuatia este mai importanta.

Data de 11 septembrie 2001 a facut sa trepideze toate masinariile si a urcat curbele spre niveluri care nu mai fusesera atinse pana atunci. Cu un detaliu pe care oamenii de stiinta nu indraznisera nici macar sa il pronunte, chiar daca il remarcasera inainte. Pe ecranele calculatoarelor, fluctuatiile constiintei colective incepusera veghea. Da, veghea! Campul nostru psihic colectiv ar fi „perceput“ evenimentul inainte chiar de a se produce.

 

Facem parte dintr-un intreg

„Cu aceasta experienta mondiala, suntem pe punctul de a demonstra ca ceea ce denumim «constiinta» nu se limiteaza doar la corp, ci pare ca se intinde intr-un spatiu mult mai vast“, explica Roger Nelson. „Apoi, ca exista o constiinta globala din care facem parte cu totii. Stiintific vorbind, mai sunt inca multe de facut pentru ca aceasta ipoteza sa fie validata suta la suta. Prima consecinta a descoperirii este ca ar trebui sa revizuim mai multe dogme stiintifice despre natura mintii, a constiintei si chiar a vietii.

A doua este ca, individual, ea permite sa intelegem mai bine faptul ca facem parte dintr-un intreg, ca suntem cu totii legati unul de celalalt…“ De ceva vreme, un alt fenomen este observabil: „Liniile sunt intr-o continua crestere, ca si cand constiinta colectiva ar fi pe punctul de a se trezi“. Ceea ce poate corespunde declinului individualismului si favorizarii familiei, grupului, colectivului. Un sentiment lesne de inteles intr-o epoca in care catastrofele ecologice si amenintarile politice invita tot mai mult la solidaritate.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!