Ce ne spun de fapt povestile?

„Cenusareasa“

Ramas vaduv, un om bogat se recasatoreste cu o femeie deja mama a doua fiice, una mai rea decat cealalta. Cele trei ii fac zile fripte Cenusaresei, pana cand, intr-o zi, in timpul unui bal, fiul regelui se indragosteste de cea din urma care, fugind la miezul noptii, isi pierde pantoful. Singura speranta a printului de a-si gasi aleasa inimii este ca toate femeile din regat sa probeze condurul de clestar.

Rivalitatea dintre frati

Intreaga poveste este construita in jurul angoaselor si sperantelor care formeaza esentialul rivalitatii dintre frati – Cenusareasa este sacrificata de mama vitrega in avantajul celor doua fiice ale sale.

Chiar daca surorile sunt vitrege si situatia Cenusaresei pare dusa la extrem, din cauza umilintelor indurate de eroina, emotiile tinerei fete traduc exact ce simte un copil intr-o situatie reala de rivalitate fraterna.

Dupa autorul Psihanalizei basmelor (1976), Bruno Bettelheim, a o considera pe mama vitrega drept figura terifianta ii permite copilului sa faca fata fantasmelor sale inconstiente de ura si dezgust fata de propriii sai parinti, fara a se simti vinovat.

„Scufita Rosie“

In varianta din 1697 a lui Charles Perrault, cea mai frumoasa fata din sat este trimisa de mama sa cu merinde la bunica. Traversand padurea, ea se intalneste cu lupul. Ajunsa la bunica ei (intre timp mancata de animal, pacalita), Scufita Rosie se alatura acestuia, in pat.

Povestea, cunoscuta sub zeci de variante, se termina in acest caz prin: „si spunand aceste vorbe, lupul rau s-a napustit asupra Scufitei Rosii si a mancat-o“.

Poate ca mai cunoscuta la noi este varianta care incepe similar, dar in care lupul cel rau ii pune tot felul de intrebari iscoditoare Scufitei Rosii, la care aceasta raspunde cu maxim de detalii legate de sanatatea bunicii, localizarea casei etc.

Apoi o convinge sa adune flori pentru bunica astfel incat el sa aiba timp sa o manance pe batrana, si mai tarziu, pe fata. Noroc cu vanatorul, care aude sforaitul lupului, ii vede burta uriasa si le elibereaza pe cele doua, umplandu-i apoi burta lupului cu pietre, de la a caror greutate acesta moare.

La finalul basmului, Scufita Rosie incheie: „De-aci inainte, n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand oi merge singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei!“.

Tentatia sexuala

Dintre toate povestile, celebra Scufita Rosie este cea mai explicita din punct de vedere sexual. Culoarea rosie exprima emotiile violente legate de sexualitate, iar lupul nu este un animal carnivor, ci o metafora clara a masculului. Cand tanara fata i se alatura acestuia in pat, si bestia ii spune ca bratele sale mari sunt pentru a o imbratisa mai bine, situatia e clara.

Lupul si vanatorul sunt doua figuri masculine antagonice, pe care tanara fata trebuie sa invete sa le recunoasca: primul este seducator si distrugator, al doilea, binevoitor si salvator. Aceasta poveste este o punere in garda foarte clara, a carei morala a fost schitata in cateva randuri chiar de Charles Perrault: „Tinerele fete, frumoase, bine facute si dragute, nu fac bine cand asculta de tot felul de oameni“.

 

Editare de Catalina Cristescu