Citești
Gestionarea dificila a autoritatii

Gestionarea dificila a autoritatii

Cătălina Cristescu

Pentru multi, nu e usor sa digere autoritatea unui sef, iar cea din partea parintilor era de nesuportat. Evident ca relationarea devine mai dificila, iar orice forma de autoritate se transforma intr-o bomba cu ceas. Descopera, alaturi de noi, ce se ascunde in spatele acestui fenomen, impreuna cu psihoterapeutul Carmen Toader.

 

Cum se explica, in general, gestionarea dificila a autoritatii?

Carmen Toader: Mai intai, o sa dau un exemplu: un mic hotel din sudul Africii, recent deschis, cu proprietarul si managerul europeni. Restul personalului este format din localnici. Desi sunt bine platiti, ba chiar castiga mult mai mult decat concetatenii lor, angajatii din partea locului sunt morocanosi, mereu imbufnati, refractari.

Isi fac treaba, respecta la limita cerintele managerului, insa sunt vizibil nefericiti si parca ar mocni de furie in interiorul lor. Arunca priviri piezise turistilor care, in consecinta, nu se simt confortabil. Managerul european spune: „Trebuie sa fiu tot timpul cu ochii pe angajati, pentru ca, altfel, fura. La cat ii platim, nu m-as fi asteptat sa fie nevoie de o mana de fier“.

Care-i problema ? Pai, desi venitul angajatilor este de trei sau patru ori mai mare decat al celorlalti localnici, chelnerii si cameristele au mereu in fata ochilor oameni care platesc pentru o noapte de cazare sau pentru o masa la restaurant o suma aproape la fel de mare ca si salariul lor lunar, iar managerii au un venit inimaginabil mai mare decat al lor. Sunt dominati de furie, invidie, resentimente. Insa nu-si dau demisia, pentru ca doar asa isi pot permite sa-si intretina familiile.

Cam la fel stau lucrurile si in peisajul interior al unei persoane care face fata cu mare greutate relatiilor cu autoritatea. Are o relatie de dependenta furioasa cu ea. Nu poate prelua, „inghiti“, nimic din ce vine de la autoritate, pe care o considera o entitate malefica, un recipient pentru tot ce e rau pe lumea asta.

Este o alta fateta a docilului, care crede ca autoritatea nu poate gresi. Ambele variante sunt, evident, daunatoare – in primul rand, pentru propria-ti viata (autoagresivitate) si abia in al doilea rand pentru cei din jur. Refractarul nu poate sa distinga intre ce e bine si ce e rau pentru el, nu poate decat sa respinga orice vine de la persoana pe care o considera autoritate.

In termeni psihanalitici, autoritatea intotdeauna periculoasa este o proiectie a unei parti proprii indezirabile, negate si, in acelasi timp, de neatins. Unii psihanalisti o numesc „supraeu arhaic“. Este o parte din psihic mereu neinduratoare, cruda, distructiva, ucigasa.

Este o mostenire a unor imagouri parentale primitive (de pilda, din primele luni de viata), cand tatal era dusmanul formidabil, care uneori o smulgea pe mama de langa bebelusul neputincios si posesiv, iar mama se preschimba, la randul ei, intr-un inamic necrutator, preferandu-l.

 

Cum putem relationa cu o astfel de persoana daca ne este subaltern?

C. T.: O sa dau ca exemplu alt hotel, din aceeasi regiune a Africii, tot cu proprietar si manager europeni si angajati din partea locului, doar ca e deschis de peste zece ani. Spre deosebire de angajatii din primul hotel, acestia sunt simpatici, veseli, mereu binedispusi. Se ofera sa faca tot felul de servicii turistilor, ii duc cu masina sa viziteze diverse atractii turistice, se imprietenesc cu ei.

Care-i diferenta? Managementul si angajatii au cazut la o invoiala: cand nu e nevoie de masina, angajatii o pot lua si, in postura de calauza a turistilor, pot castiga un ban in plus. Proprietarul organizeaza saptamanal tot felul de petreceri, la care turistii, managerii si angajatii sunt cu totii invitati. Toata lumea se intelege de minune si e mult mai fericita.

Managerii nu e nevoie sa stea tot timpul cu ochii pe angajati, acestia au inteles ca nu au decat de castigat daca respecta anumite reguli (de pilda, sa fie atenti cum conduc masina, caci, daca o strica, le scade si lor venitul) si daca isi ofera serviciile turistilor. Unii dintre angajati isi propun sa-si construiasca o afacere a lor ori sa mearga la facultate.

In primul caz, se creeaza un cerc vicios. Angajatii sunt invidiosi si distructivi, iar managerul e nevoit sa fie si mai autoritar, lucru care nu poate decat sa sporeasca resentimentele subalternilor. Solutia este de fapt un compromis, o invoiala, fie ca managerul e cel care incurajeaza o schimbare, initiative ale angajatilor care sa-i ajute pe acestia sa capete incredere in ei si sa-si schimbe imaginea despre turisti, fie ca angajatii incep sa se identifice cu managerul si, deci, sa-si doreasca sa ii semene.

 

Dar daca suntem in cuplu cu un autoritar?

C. T.: As avea prea multe de spus pe aceasta tema, nu pot decat sa fac o incercare de a-mi simplifica si de a-mi sintetiza foarte drastic opiniile.

Intr-un cuplu sanatos, se produc mereu schimbari de roluri. Fiecare dintre cei doi preia, pe rand, rolul de mama, tata, sora, frate, copil, iubita sau iubit dezirabil. Dinamica cuplului este variata si exprima scenariile inconstiente ale celor doi in functie de context. Aici n-ar trebui sa apara probleme insurmontabile. Intrebarea pe care as pune-o este: oare o persoana care respinge neconditionat autoritatea poate forma un astfel de cuplu ?

Desi e doar o ipoteza, eu as raspunde ca nu. Un refractar mocneste pe dinauntru de furie si simte nevoia sa si-o descarce in fel si chip, poate vaicarindu-se necontenit, poate zbierand, poate devenind critic, intolerant, pretentios. Nu poate coopera intr-o relatie simetrica, foarte repede orice limita sau cerinta cotidiana din cuplu (profesia celuilalt, indeletnicirile casnice) devin de nesuportat, ca si cum ar fi impuse de o autoritate. In plus, eul refractarului este foarte fragil, depinde de aprobarile permanente ale celuilalt, pe care, deseori, nici macar nu le poate primi.

Cu alte cuvinte, o persoana care gestioneaza dificil autoritatea, poate avea tendinta sa generalizeze, sa considere orice e diferit de ea drept autoritate. Este adevarat ca exista o mica posibilitate ca un refractar sa se inmoaie cand are o relatie cu o persoana potrivita pentru el, intelegatoare si inteleapta, dar eu cred ca sansele sunt mici ca un astfel de cuplu sa reziste destul timp pentru ca aceasta schimbare sa se produca. E ca si cum ai alege sa ai o relatie cu un adolescent fragil, narcisic si foarte pasiv-agresiv.

As adauga ca, in realitate, unul dintre cele mai stabile cupluri este format dintr-o persoana psihic (mai ales) sadica si alta (mai ales) masochista. Se potrivesc, sunt complementare, isi satisfac minunat nevoile una alteia, fiecare e dependenta de ce-i ofera cealalta, ca o conditionare a iubirii. In acest caz, sacrificiile nu sunt simtite ca atare sau provoaca placere celui care le face.

 

Cum procedam, ca parinte, cu un copil sau adolescent rebel, care nu suporta autoritatea?

C. T.: Eu mi-as pune problema cum de s-a ajuns in aceasta situatie. Lucrurile astea nu vin din senin, chiar daca tendinta de razvratire, fara doar si poate, se regaseste in copil. Oricat de inexplicabile ar parea lucrurile la prima vedere, intotdeauna exista un motiv, un impuls care le-a declansat.

A fi parinte este ca si cum ai fi cocotat pe o barna si ai face cu mare prudenta fiecare pas inainte. Mereu e nevoie sa evaluezi cata autonomie sa permiti copilului si cate restrictii sa-i impui. Cat de multa libertate sa-i lasi si cat sau cand sa-l protejezi.

Punandu-ti in acelasi timp intrebarea: oare nu cumva gresesc fata de el pentru ca asa am vazut la parintii mei sau pentru ca pic in cealalta extrema fata de parintii mei ? E nevoie de o imensa sinceritate fata de tine insuti si de o mare capacitate de introspectie ca sa-ti mentii echilibrul pe barna cu pricina.

De aceea, eu cred ca cel mai folositor lucru este sa ne amintim cum am fost la varsta lor. Ce dorinte si nevoi aveam pe atunci, cat de mult aveam nevoie sa fim intelesi si incurajati, sa ni se permita sa avem experientele noastre si sa ne alegem, pe cat posibil, ce prieteni si ce viitor sa avem.

La orice varsta exista anumite spatii in care le putem lasa libertate de alegere copiilor nostri – de pilda, mai intai, cu ce sa se imbrace sau ce tunsoare sa aiba, apoi ce sport sa faca sau la ce liceu sa se duca. Reusitele lor personale in aceste spatii ii fac sa capete incredere in ei si mai tarziu duc la succese pe toate planurile.

Orice nevoie a parintilor impusa cu forta copilului (de pilda, sa invete toata ziua ori sa citeasca multe carti) si care nu tine seama de faptul ca societatea s-a schimbat din copilaria lor pana acum (vestitele „pe vremea mea…“ sau „eu asa faceam si acum uite ce bine imi merge“) poate duce la revolta copilului, pentru ca mesajul inconstient transmis este „nu conteaza cum esti tu“, ci „conteaza cum vreau eu ca tu sa fii“.

Daca parintele isi aduce aminte, de pilda, cat de mult isi dorea la 15 ani sa se duca la o petrecere cu prietenii sambata seara, dar nu fusese invitat sau parintii nu-l lasau, si ca abia mai tarziu s-a resemnat si a inceput sa sustina cu convingere ca viata sociala se opune succeselor scolare/profesionale, problema e rezolvata in mare parte.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE