Now Reading
Internetul nu poate răspunde nevoilor noastre fundamentale

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Internetul nu poate răspunde nevoilor noastre fundamentale

Ne ducem viața într-un ritm alert, iar societatea este din ce în ce mai tehnologizată și în continuă schimbare. Cum mai arată harta noastră relațională și în ce măsură ne mai sunt satisfăcute nevoile emoționale? Răspunsuri de la renumitul psiholog francez Jacques Salomé, creatorul Metodei Espere.

Vrem carieră, bani, case, mașini, să ajungem personal cât mai sus. Ne concentrăm (aparent) pe noi, pe succes, dar uităm de relații și să le hrănim. Relațiile de cuplu, cu prietenii sau familia… Despre ce efecte vorbim în acest scenariu?

Jacques Salomé: Dorința de a exista apare mai ales în momentele extreme, fără să dăm în mod obligatoriu un sens vieții.

Ea ne pune față în față cu preaplinul nostru și cu lipsurile noastre, cu vacuumul nostru identitar, cu poftele și defectele noastre, cu derizoriul valorilor noastre, cu golurile și carențele și, în același timp, cu ființa noastră și monștrii noștri interiori, pentru a ne conduce (sper eu) spre o întâlnire cu acea parte de divin care este în noi și care-și pretinde reconcilierea cu întregul.

Drumul către devenirea de sine este lung și plin de capcane. Înainte de a ajunge la propria împlinire, se impune o clipă de trezire, împreună cu necesitatea unei curățenii interioare.

Trebuie să creezi mult spațiu în tine pentru a putea să te renaști în a primi, cu alte cuvinte, pentru a primi ceea ce este mai bun în tine și în celălalt și, în același timp, acceptând diferențele.

Dacă „a înflori“ înseamnă realizarea împlinirii interioare, această împlinire trebuie să se poată înscrie într-o experiență cotidiană țesută și întreținută de o rețea de relații vii și creative, nu doar cu anturajul, dar mai ales cu sine însuși.

Citește și:

Ce poți face pentru a-ți îmbunătăți stima de sine

Cum știi că psihoterapia are efect

Ce presupune o bună relație cu sine? Cum să ne devenim, noi înșine, prieteni și cel mai bun sprijin în situații dificile?

J.S.: O relație bună cu sine nu înseamnă să trăiești într-un mod egoist (fericit că ești satisfăcut de tine, să te simți în centrul atenției tuturor!) sau narcisic (reducând toate schimburile, toate evenimentele la propria persoană, imaginându-ți că totul ți se datorează!), ci să fii în mod firesc deschis către tot ce ți se întâmplă, rămânând prezent în momentul prezent, fiind (și rămânând) un bun companion pentru sine și pentru celălalt, bazându-ne pe patru repere: să învățăm să ne iubim, să ne respectăm, să ne responsabilizăm și să ne rămânem fideli, nouă înșine.

Asta presupune respectarea câtorva reguli de igienă relațională și punerea lor în practică în fiecare zi a vieții și întâlnirilor noastre. Este o muncă de conștientizare și interogare.

Cum să te responsabilizezi fără să rămâi blocat în reproș, plângere, acuzare sau victimizare? Îmi ascult nevoile mele relaționale? Sunt eu clar cu privire la credințele mele și la impactul lor asupra vieții mele?

Ce valori văd la cei din jurul meu? Cel care-și asumă riscul să se întrebe asta și să-și răspundă, își va îmbogăți viața personală, lumea interioară, va gusta, în sfârșit, din mica sau marea fericire a vieții, renunțând la autosabotori.

 

Ce modalități de autosabotare e bine să identificăm și cum să ne ferim de ele?

J.S.: Autosabotorii noștri sunt anumite fragilități – gânduri (ruminații, resentimente), conduite (comparații, decizii reacționale), comportamente (fuga sau provocarea), alegeri amoroase (pasiunea, gelozia, dependența), care ne întrețin mecanismul de a face exact ceea ce nu ne convine, care vor declanșa inversul a ceea ce dorim și care vor provoca ceea ce ne temem.

Sunt cele mai frecvente mecanisme de apărare pentru a face față unei crize. Dacă, inițial, ele apar ca niște protectori utili, ulterior se dovedesc adevărate închisori, care ne închid potențialul.

Atenție, să nu confundăm elementul declanșator al crizei (separarea, pierderea, evenimentul traumatic, boala) cu impactul său, cu ceea ce este atins, trezit, rănit sau, din contră, stimulat în interiorul nostru.

Pentru că nu e important ce ni se întâmplă, ci ceea ce facem cu ce ni se întâmplă. A te crea și construi ca ființă independentă, care se respectă, poate fi pentru unii cea mai mare provocare a vieții lor.

Pentru că este o muncă imensă să recadrezi ceea ce s-a întâmplat, o muncă de repoziționare a evenimentelor structurante din viața noastră pentru a identifica, a înțelege mai bine și a da sens lucrurilor negative pe care le-am întreținut și la care trebuie să renunțăm.

Autosabotorii acționează, în general, în registrul îndoielii, fricii și culpabilizării, dar și asupra imaginii de sine. În acest sens, ei pot alimenta o oarecare „imagine bună“ pe care avem nevoie să o întreținem, atât pentru noi, cât și pentru ceilalți!

Iar fricile imaginare sunt hrănite: frica de a te exprima sau de a nu te exprima; de a face sau de a nu face; de a fi etichetat sau văzut altfel decât îți dorești; frica de a nu mai fi iubit, de a fi respins, de a nu dezamăgi sau răni și încă multe altele.

Pentru a înțelege apariția și prezența unui autosabotor în viața noastră, revin la întrebarea: „Pe cine voi face să sufere dacă sunt eu însămi?“, la care putem adăuga o alta: „Ce am eu de demonstrat și cui?“.

 

Tehnologia devine indispensabilă, iar dezvoltarea relațiilor virtuale ia o amploare imensă. Ce nevoi ne poate satisface acest tip de relații virtuale?

J.S.: Funcțiile sociale de bază, care altădată erau dezvoltate de familie și școală, nu mai sunt exersate de ele. Putem să regretăm asta, să ne indignăm, să facem toate analizele sociale posibile, mediul de viață, sursa cunoșterii astăzi s-a schimbat!

Marile funcții educative sunt lăsate la discreția unor entități difuze: mass-media, televiziune, internet. Fenomenul internetului mi se pare o unealtă formidabilă pusă în serviciul unei mișcări care există deja, de a favoriza schimbul de informații despre întreaga Planetă.

Ca să fiu sincer, nu cred că internetul ne poate face să descoperim ființa umană, nu poate favoriza schimbul relațional și nu poate răspunde nevoilor noastre fundamentale de viață!

 

Sunt relațiile virtuale un pericol pentru relațiile in vivo? Care credeți că este impactul lor asupra dezvoltării emoționale?

J.S.: O să iau exemplul acelor cupluri care se întâlnesc din ce în ce mai des pe internet. Internetul poate să faciliteze întâlnirea cuiva care este susceptibil de a deveni un obiect al iubirii – „un obiect al iubirii“ în sens psihanalitic, dar care ne readuce la capacitatea noastră intimă de a o trăi, aprecia, amplifica sau… sabota.

Ca în orice întâlnire, fie reală sau virtuală, sunt capabil să mă implic în construirea unei relații durabile? Dacă virtualul permite, la început, captarea esențialului comunicării interpersonale și sociale, fiind un fenomen de accelerare, deschidere, stimulare, se supune acelorași riscuri și capcane.

Va trebui confruntată și trăită viața reală pentru a permite iubirii să iasă din imaginar. Acordați prioritate întâlnirilor funcționale, împărtășiți atingerea, respirația, simțirea pentru a îmblânzi corpurile, permiteți ajustarea credințelor și valorilor, faceți planuri împreună…. Subliniez diferența dintre Iubire și Relație.

O relație virtuală este doar o posibilitate de a avea o relație, dar nu este încă iubire. Sau, mai degrabă, este o iubire imaginară. Ce se întâmplă în întâlnirea reală?

Avem de-a face cu o descoperire reciprocă, a mea și a celuilalt, dincolo de imaginea pe care o proiectez asupra lui. La începutul unei relații, ne putem întâlni și iubi pornind de la imaginea unică pe care fiecare o propune (proiecția rămâne importantă), dar, în timp, va trebui să trăim cu persoane reale, care au un trecut, o istorie personală.

 

Lansaţi o nouă carte, ce mesaj aduce ea?

J.S.: Noua mea carte, intitulată Un strop de eternitate, este un miracol al iubirii divine, prin prezența susținută a soției mele Valeria, prin încrederea colaboratorilor de la editura mea din Franța și prin atenția deosebită a celor de la editura Curtea Veche din România.

Sunt recunoscător fiecăruia în parte. Această carte se vrea a fi o moștenire care va permite fiecăruia să devină un cultivator al vieții și iubirii.

Este o invitație deschisă pentru a întâmpina partea nepătrunsului din noi, a ne lua timp pentru a ne întâl-ni, a redescoperi și a iubi. Fiți propria voastră lumină, acum și în viitor!

Foto: Shutterstock

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top