Now Reading
Ne putem masura fericirea?

Ne putem masura fericirea?

Vorbim toti despre ea, unii spun ca incepe sa fie discutata de economisti importanti care ii dau note, grade etc. Dar ce este, de fapt, fericirea? Ce ne face fericiti? Si cum ramane cu momentele acelea cand crezi ca ai atins-o si te intrebi:„Aha! Doar atat?!“.

 

Filozofii s-au caznit sa o defineasca, sa o puna in formule, sa o predea sau sa o analizeze. Economistii moderni incearca sa stabileasca ce tari sunt mai fericite in functie de PIB sau chiar afirma conceperea unui Indice National de Fericire (dupa modelul implementat de regele Bhutan-ului, pana de curand un taram fara de Internet, pierdut in muntii Himalaya). Dar este fericirea un atribut public, national, de grup? Sau este ceva profund individual, de care nu ne dam seama cand ni se intampla, pentru ca nici nu stim sa o recunoastem?

 

Fericirea mea nu e fericirea ta

Eu as inclina sa spun ca nu stim sa recunoastem cand suntem fericiti. Nici macar nu stim ce ne face fericiti! In general, luam de buna publicitatea si tot discursul cultural care, de secole, ne formeaza constiinta (mai intai, strabunicilor sau bunicilor nostri, care transmit aceste informatii copiilor, adica parintilor nostri, care ni le paseaza noua, mai departe). De pilda, ni se spune ca familia ne face fericiti.

Adevarat? In medie, da. Subliniez, in medie. Iata o confesiune: „M-am maritat de tanara, am avut doi baieti, ne merge bine, acum sunt studenti amandoi. Dupa toate criteriile, sunt o femeie realizata. Insa, desi profesional am bifat tot ce voiam (sunt medic), uneori ma intrebam daca viata mea perfecta si liniara e fericita.

As fi vrut sa cunosc si altceva. Nu, nu regret nimic, vorba cantecului, doar ca nu stiu sa fi fost vreodata realmente libera, fara sa fie nevoie sa iau in calcul si familia. As fi vrut sa urc pe Himalaya, de exemplu. Sau sa scriu un roman. Dar poate ca nu am realmente ceva de spus…“

De unde vine aceasta indoiala, intuitia altor ori¬zon¬turi? Regretele care decoloreaza o situatie fru¬moasa? Sunt ele fantasme? Cine stie?! Adevarul este ca „oamenii nu-si cunosc prea bine sufletul“, cum scrie psihologul Daniel Gilbert, profesor de psihologie cognitiva la Harvard, in Happiness. Nu, nu stim ce ne trebuie, ce ne face bine sau ne va face sa simtim emotii pozitive in viitor si pe o durata lunga.

„Fericirea este o experienta subiectiva, foarte dificil de descris noua insine si altora“, scrie el. Si, pentru ca nu stim ce ne-ar putea face fericiti, facem ce fac altii, ce ne spun altii sau facem ce am mai facut in trecut si ne-a facut placere. „Fericirea depinde de experienta anterioara, cu care comparam starea prezenta a lucrurilor“, scrie Gilbert. Si, uite-asa, ajungem sa ne casatorim cu cineva care seamana izbitor cu fostul sau fosta, desi de respectivii am divortat… Asta, pentru ca „memoria este celebra pentru lipsa de corectitudine“, scrie Daniel Gilbert.

Foarte adesea, naratiunea pe care ne-o povestim noua insine despre experientele trecute, este plina de fapte falsificate de parsiva noastra (in)capacitate de reamintire; sau de limbaj, care taie, lipeste, sintetizeaza si lungeste faptele. Cuvintele nu acopera niciodata complet realitatea. „Nu era atat de rau“ sau „era un ticalos notoriu…“ Mda, adevarul este ca realitatea era mult mai complexa, nu?

 

Avem nevoie de control

Sentimentul ca noi controlam lucrurile, ca stim ce facem, ca avem o viziune asupra a ceea ce se intampla si ca putem prevedea destul de bine mersul lucrurilor, ca avem puterea sa actionam asupra mersului faptelor si, in general, asupra mediului, este crucial pentru sanatatea noastra psihica si pentru senzatia durabila de fericire. Daca la asta se adauga o responsabilitate usor de dus, suntem pe calea cea buna a starii de bine psihice.

Intr-un experiment destul de simplu, unor batrani dintr-un asezamant pentru seniori li s-a dat in grija cate o planta. Un alt grup a fost lasat fara aceasta mica responsabilitate. Cei care aveau planta in camera o udau, ii priveau dezvoltarea, stiau ca e ceva a carui existenta e controlat de ei.

Deloc surprinzator, batranii „cu planta“ au trait mai mult, au avut nevoie de mai putine medicamen¬te si erau mai putin deprimati. Nu-i asa ca una dintre cele mai stresante senzatii este aceea ca pierzi controlul asupra realitatii? Ca ti se ridica responsabilitatea, ca se iau decizii in numele tau, ca esti lipsit de prerogativele care te ajuta sa actionezi asa cum doresti, ca esti prizonierul cuiva care decide peste capul tau? Concluzia? Avem nevoie de control, ne este foarte necesar.

 

Pozitiv si negativ

Ce alte caracteristici mai poate avea fericirea? Pai, ea depinde in mai mare masura de cantitatea de sentimente pozitive, ceea ce psihologii numesc „afecte pozitive“, decat de intensitatea lor atunci cand vin peste noi. Cu alte cuvinte, ca sa avem senzatia unei vieti bune si placute, trebuie sa distribuim aceste senzatii de bine modice, de-a lungul unei lungi perioade, in loc sa va­nam cate o bucurie mare, mare.

Interesanta e reciproca: daca stim ca ne asteapta ceva foarte stresant si generator de nefericire (puneti aici tot ce va trece prin cap, de la o procedura stomatologica fara anestezie, pana la un interval in inchisoare, de exemplu, Doamne fereste!), este bine sa incercam sa comasam toata cantitatea de emotii negative pe o scurta perioada, ca sa se incheie toata povestea mai rapid si sa nu suferim mult.

Dar avem noi, realmente, in maini, controlul pe care credem ca il avem? Nici nu conteaza, iluzia acelui control este chiar mai eficienta. Iata de ce oamenii optimisti sunt mai fericiti. Pentru ca ei cred, fara sa se indoiasca de faptul ca pot sau ca vor putea in viitor sa faca ce vor sa faca. Deci, ca detin controlul. Nici nu conteaza daca optimistii au dreptate… Sa nu le spulberam iluziile.

Ba chiar sa le cultivam pe ale noastre in acest sens, daca ne da mana. Cu alte cuvinte, sa ne convingem singuri ca putem. Sa selectam din experienta numai ceea ce am facut bine si ne-a reusit (nu si ce am gresit, asta ignoram, ca oricum nu conteaza), ca sa avem sub ochi tabloul competentelor. Pe el articulam ideea ca avem tot ce ne trebuie ca sa mergem mai departe in acelasi ritm. A avea incredere in sine (justificata sau nu) e o buna premisa de stare de bine, de fericire.

Cu alte cuvinte, fericirea noastra e un construct personal, subiectiv, alcatuit din mai multe elemente, pe care e bine sa le cunoastem si sa le cultivam. Fericirea e mai putin o chestiune de circumstante (faptul ca traiesc pe Coasta de Azur poate sa ma faca mai fericita, dar nu cu mult) cat de gene (daca am avut parinti fericiti si nestresati, am mari sanse sa ii fi mostenit) si de perspectiva subiectiva asupra a ceea ce ni se intampla. Asadar, putem avea o familie perfecta, casa design si ultimul model de masina si sa nu fim fericiti; sau putem sa avem mult mai putine lucruri, dar sa ne trezim dimineata cu zambetul pana la urechi.

 

Inca ceva…

Tindem sa fim mai fericiti atunci cand ne gandim cum o sa fie. Adica preferam sa fantazam, sa proiectam, sa ne jucam de-a viitorul. Pusi sa aleaga intre a-si intalni partenerul visurilor „acum“ sau „peste cateva zile“, studentii americani transformati in cobaii lui Daniel Gilbert (si chestionati pe subiect) au ales „mai tarziu“. La fel, preferam sa anticipam un scenariu erotic si, de obicei, e mai fierbinte in imaginatie decat in realitate… Ne gandim la o bucata de prajitura si adesea emotia si placerea din minte sunt mai intense decat cea „pe bune.“

Nu? Viitorul suna bine, spune publicitatea, si in felul acesta, fara sa vrea, da glas unei tendinte psihologice naturale de a ne gandi la viitor in termeni buni. In general, cand ne gandim la ceva pozitiv, supraestimam probabilitatea ca acel eveniment sa aiba loc realmente. Si e foarte bine ca e asa, chiar daca ne inselam.

Acest „bias“ pozitiv face parte din apararile noastre. Cine e tanar se gandeste, de pilda, ca se va casatori si anticipeaza ca va fi nefericit?! Slava Domnului, putini o fac! Iar cei care gandesc asa, au mari sanse sa fie depresivi. Asadar, suntem fericiti „in capul nostru“. Asta e o veste buna. Inseamna ca, daca invatam sa ne cunoastem starile sufletesti, putem actiona asupra lor si, implicit, asupra „placintei“ de fericire la care fantazam toti…

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!