Now Reading
Motivații și principii pentru o viață împlinită

Motivații și principii pentru o viață împlinită

Simona Stan
motivații-și-principii-pentru-o-viață-împlinită

Regulile de viață după care se ghidează 13 oameni de afaceri de succes

Cu toții, avem cel puțin o regulă valoroasă după care ne ghidăm viața. Unele pot fi din acel tezaur familial care ne poate marca ireversibil în timpul copilăriei. Pe altele, le descoperim treptat, pe măsură ce orizontul și experiența noastră de viață se lărgesc. Iar pe altele ni le formăm și dezvoltăm singuri până devin obiceiuri și principii de viață. Importanța și impactul lor în viața noastră sunt de necontestat și ne reflectă întru-totul. Așa că spune-ne ce reguli ai, ca să îți spunem cine ești 🙂

Iată mai jos regula principala după care 13 oameni de afaceri își ghidează viața. Poate te vor inspira. Și cum pentru noi, oamenii, puterea exemplului este una foarte mare, ne-ar plăcea să împărtășeșți cu noi care este pentru ține regula fundamentală de viață și de ce.

1. Viața este 10% ce se întâmplă și 90% cum reacționezi la asta.

Pentru Ben Camerota de la MVP Visuals, acesta este citatul care îl ghidează atât în viața personală, cât și cea de afaceri. Și spune că funcționează. Cu toții avem provocări, dar cu toții avem și șansa de a le răspunde într-o manieră pozitivă sau negativă.

2. Oferă mai mult decât primești.

Darrah Brustein de la Network Under 40 spune că acest lucru e exact atât de simplu pe cât pare. Iar a trăi după această regulă îți creează în viață o abundență extraordinară de experiențe, conexiuni și bunăstare.

3. Promite mai puțin și fă mai mult.

Doug Bend de la Bend Law Group spune că reputația se poate construi în ambele sensuri. Și câtă dreptate are! Și e mult mai bine să promiți mai puțin decât să nu întrunești așteptările oamenilor. Mai ales în afaceri.

Citeşte continuarea pe www.learningnetwork.ro.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top