Terapia florală Bach: detox emoţional la final de an copleşitor
Sărbătorile de iarnă aduc un noian de emoții puternice, care nu sunt întotdeauna benefice. În această perioadă căutăm terapii, care să ne ajute, cât mai natural şi mai blând, să ținem piept avalanșei de trăiri care ne inundă sufletul.
Ultimele douăsprezece luni au fost asemenea unui tăvălug și fiecare dintre noi i-am simţit efectele. Anul 2020 va rămâne în memoria colectivă ca fiind un an de cotitură, care a adus o răscolire profundă a normalității și a dat startul unor transformări de proporții ce vor continua să ne impacteze. Acum, 2020 se apropie de final cu pași tot mai grăbiți. Este una dintre cele mai frumoase perioade din an: ne reunim cu cei dragi, facem bilanțul experiențelor trăite, simţim nerăbdarea deschiderii unui nou capitol de viață. Este, în egală măsură, momentul în care putem trăi emoţii şi stări mai puţin pozitive: de la apatia sau depresia asociate rarelor apariţii ale soarelui şi puţinelor ore de lumină din timpul zilei, până la stresul declanşat de aglomeraţia din trafic, zgomotul din magazine sau oboseala nenumăratelor vizite la rude şi prieteni.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei decembrie 2020-ianuarie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
Andreea Megheș este practician acreditat în terapia florală Bach și trainer în formare în metoda ESPERE®. Cu o experiență bogată în zona de business, Andreea și-a dat seama că echilibrul psiho-emotional joacă un rol determinant în starea de bine a oamenilor și din acest motiv este o promotoare a ascultării de sine și a armoniei emoționale, elemente pe care le consideră ca fiind esențiale în evoluția personală și profesională. Are convingerea că moștenirea pe care o lăsăm în această viață se rezumă la emoțiile pe care le-am trezit în inimile celor cu care ne-a fost menit să ne intersectăm.