Now Reading
A fi sau a face

A fi sau a face

Irina Markovits
a-fi-sau-a-face

Îmi aduc perfect aminte o conversație de acum câțiva ani. Petreceam niște zile de vacanță într-un sat liniștit din Ardeal și, strângându-ne câțiva – cunoscuți și necunoscuți – în jurul mesei de sâmbătă seară, am întrebat într-o doară: „Voi ce-ați făcut toată ziua?” Pe măsură ce bucureștenii din grup înșiruiau câte biserici saxone vizitaseră, câte postări avuseseră în social media, la câte emailuri și whatsapp-uri răspunseseră, câte suveniruri cumpăraseră, m-a surprins răspunsul calm și cumpătat al celui care ne găzduia. De ce simțiți nevoia să faceți tot timpul ceva?

Mi-a luat ceva timp să înțeleg, dar am ajuns la un răspuns.

Există nenumărate motive pentru care, zi după zi, ne umplem programele și agendele. O facem cu zel, conștiinciozitate, ambiție. Pe lângă senzația unei reușite (cine nu cunoaște satisfacția bifării tuturor lucrurilor din lista de to-do’s?), a face ne oferă iluzia controlului, progresului, direcției. Nu e nimic în neregulă cu vreo activitate în sine, însă natura însăși a acțiunii este axată pe viitor. Lucru care ne îndepărtează de prezent: singurul moment real. O viață umplută constant cu activități și sarcini, cu atât mai mult cu cât există întotdeauna ceva de făcut și mereu mai apare încă ceva, ne distanțează de bogăția clipei prezente.

Răspunsul, ca mai toată esența vieții, stă în echilibru, nu în exces: a fi contrabalansat cu a face.

Viața modernă este inevitabil asociată cu a fi ocupat, iar a nu fi – activ, alergat, preocupat, pe fugă, prins până peste urechi, hăituit – e interpretat drept simbol de rateu, profesional sau personal. Când viața e măsurată în postări pe Instagram, dorința și presiunea de a arăta tuturor cât de multe faci, cât de multe rezolvi, în câte locuri ești, devine insuportabilă. Opusul este echivalat cu invizibilitate, lene, viață goală și neinteresantă.

Paradoxal, chiar și în ultimele două luni, când întreg universul a apăsat un buton de pauză, presiunea a continuat să crească.

Cum să ieși din carantină fără să fi urmărit toate spectacolele de operă, teatru și balet transmise online? Cum să le spui colegilor că nu ai citit ditamai teancul de 15 cărți, postat cu mândrie online la mijlocul lui martie? Cum adică nu ai avut timp să înveți să cânți la ukulele, să îți perfecționezi franceza, să faci zilnic yoga, să faci curățenie în toate colțurile casei, să gătești 14 feluri de curry, să vezi toate documentarele de pe Netflix, să faci turul Luvrului și Met-ului, să îți iei o diplomă online în interpretarea viselor, să îți lansezi propriul start-up, să participi măcar la câteva webinarii pe Zoom? Ce ai făcut în toate aceste săptămâni?

Suntem mulți cei care ne agățăm cu disperare de o viață plină cu lucruri de făcut, pentru că starea de a fi în prezent e neliniștitoare. E intimidantă. Poate părea, inițial, lipsită de sens sau direcție. Deși esența stării de a fi e dificil de descris, e legată de a observa ce e, fără a dori sau încerca să schimbi ceva.

See Also

Abia când ne extragem din cultura repezită a lui a face, devenim conștienți de complexitatea propriilor vieți. Nu știu câți dintre noi am înțeles că perioada izolării ne-a fost oferită și drept spațiu de învățare: pentru a fi mai atenți la cum trăim, pentru a ne cunoaște (mai întâi) pe noi înșine la un nivel mai profund.

Sper ca, dacă nu în săptămânile care au trecut, atunci în cele care urmează, să învățăm cum să ținem piept valului de agitație, harababură, zgomot și schimbări, dorinței de a ne reumple agendele până la refuz, presiunii de a posta, valida sau etala.

Să învățăm doar să fim, mai mult.

Vă invităm să descărcaţi ediţia specială „Ce spui în loc de stres?” a revistei Psychologies!

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top