Now Reading
Scaunul din dreapta

Scaunul din dreapta

alina-dumitrache.jpg
scaunul-din-dreapta

Cum faci față tendințelor tale anxioase și de control față de copilul tău care a crescut și trebuie să își asume noi responsabilități? Ca să îi permiți în continuare creșterea, calea este să abandonezi aceste tendințe și să îți găsești relaxarea abandonând controlul absolut. Nu mai ești la volan acum, ci stai liniștit pe scaunul din dreapta.

În casa noastră a fost sărbătoare: băiatul cel mare și-a luat permisul de conducere. Primul drum al său cu mașina mea a fost însă un nou examen: pentru mine!

De ce? În primul rând pentru că m-a dus cu gândul la propriul meu început. Mi-am amintit, de parcă era ieri, cum tatăl meu mi-a dat cheile mașinii în mână și s-a așezat confortabil pe scaunul din dreapta. Și atât. Mă așteptam la critică. Au venit câteva indicații. Mă așteptam să conduc puțin. Am mers până la Pitești. A doua zi, până la Petroșani, locul de naștere al tatălui meu. Am trăit o săptămână a inițierii, precum călătoriile eroilor din romanele de altădată.

Acum, mai repede decât anticipasem, a venit rândul meu să trec pe scaunul din dreapta. Am avut emoții. Cu privire la mine. Voi reuși să fiu îndrumător și nu cicălitoare? Mentor și nu instructor? Sfătuitor și nu polițist?

M-am gândit la toate momentele din viața mea profesională și personală când a trebuit să trec în dreapta. M-am gândit la toate principiile de leadership pe care trebuia să le pun în practică. La delegarea sarcinilor. M-am gândit la rolul meu de profesor care, anul acesta, dă drumul din cuib unui grup de copii deveniți adulți, alături de care am exersat cel mai des pregătirea pentru scaunul din dreapta. M-am gândit la încrederea și puterea pe care le dăruim copiilor atunci când pleacă tot mai des de acasă, pentru a pune în practică cele învățate. M-am gândit la părintele care, în raport cu școala, trebuie să treacă pe locul din dreapta poate mult mai repede decât își imagina.

Incapacitatea unei persoane de a accepta rolul său propriu în mediul său social și pendularea între tendința de a controla pe ceilalți și teama de a fi controlat de ceilalți se numește codependență. Despre ea s-a vorbit prima oară în contextul întâlnirilor Alcoolicilor Anonimi, prin anii 1950-1960. Ulterior, psihoterapeuții au consemnat-o în cam toate stările traumatizante: divorț, moartea unui partener, disponibilizări, boli cronice, faliment etc. Persoana codependentă este invadată de multiple temeri, consideră că orice context de viață apare din vina sa, se simte responsabil pentru fericirea celorlalți, justifică abuzul fizic și verbal, contribuind la acesta. De obicei codependența apare într-un context transgenerațional specific – dar nu despre originea ei vom vorbi acum.

Aici vom vorbi despre cât de dependenți suntem de mediul nostru social. Trăim într-un context în care răspunsul imediat, gratificarea imediată, disponibilitatea 100% sunt considerate esențiale pentru succes profesional și personal. Am devenit sclavi ai cerințelor și taskurilor, ai reacțiilor instantanee și suntem deranjați de orice timp de așteptare: la casă, într-un apel, dar și în raport cu propria creștere sau, mai aprig, cu creșterea celorlalți.

Însă creșterea oamenilor și a mediilor sănătoase NU se face instant, aproape niciodată. Răbdarea, curățarea, plantarea, verificarea, hrănirea, timpul de introspecție, toate acestea sunt necesare dacă dorim să dăm mai departe. Dacă dorim să rămână despre noi mai mult decât amintirea unor serii de taskuri bifate, fragilitatea satisfacției imediate nu prea își are locul.

Verificarea propriei stări, analiza stărilor emoționale ale celorlalți și integrarea corectă a acestora, libertatea dată oamenilor dragi, responsabilitatea asumată pentru greșeală și corectare, deschiderea față de feedback și înțelegerea limitelor proprii, alături de stabilirea granițelor potrivite cu ceilalți, fac parte din dezvoltarea sănătoasă a omului funcțional.

A ști că trebuie să ieși din rolul nevrotic al Salvatorului și să ai încredere în propria dezvoltare, încurajându-i pe ceilalți să se dezvolte; a recunoaște că frumusețea vieții este dată de modul în care reușim să dăm mai departe darurile puse în noi: așa arată liniștea. Iar uneori, liniștea e și pe scaunul din dreapta.

Poate că businessul tău necesită rolul de observator, prin delegarea unor sarcini și ridicarea unor oameni. Sau poate că partenerul tău urlă să lași controlul excesiv și să onorezi individualitatea sa în cuplul vostru. Poate că profesorul copilului tău trebuie să devină o autoritate în discursul tău, mai ales când nu e de față.

Învață-l pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, iar atunci când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

Am ajuns cu bine la destinație, condusă de un (viitor) bărbat în adevăratul sens al cuvântului: responsabil, așezat, care nu simțea nevoia de a impresiona, ci dorința de a fi apreciat în acest nou drum – de data asta la propriu. I-am mulțumit. Nu doar pentru șofat, ci pentru ce a trezit în mine acest nou rol. E liniște pe scaunul din dreapta!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top