Citești
O zi din viaţa unui terapeut cu Loredana Vlădăreanu

O zi din viaţa unui terapeut cu Loredana Vlădăreanu

Revista Psychologies
o-zi-din-viata-unui-terapeut-cu-loredana-vladareanu

Ne-am dorit să cunoaştem mai bine ce presupune munca de terapeut şi cum arată o zi din viaţa unui astfel de specialist, aşa că dăm startul unei noi rubrici de interviuri. Astăzi o regăsim pe Loredana Vlădăreanu, Career, Executive & Life Coach.

Psychologies: Cum îţi începi ziua? Ai vreun ritual dedicat în acest sens?

Loredana Vlădăreanu: Orice zi mi-o încep cu un sărut. Cel de „Bună dimineața”. Este primul lucru de după igiena de rigoare. Apoi, îmi deschid laptopul și după un tur rapid prin toate site-urile de interes, îmi setez ziua. De cele mai multe ori o fac în scris, pe o agendă, iar de fiecare dată când termin ceva ce era pe agendă, bifez ca să știu că este făcut acel lucru.

În rest, nu am un ritual anume. Nu fac meditație, yoga sau sport ca și ritual zilnic, ci doar atunci când simt că am nevoie sau că mi-ar plăcea. Singurul „ritual zilnic”, început de la prima oră și terminat când adorm, este acela că îmi ascult sufletul, mintea și corpul și îmi dau voie să fac doar ce simt.

Psychologies: Ajută-ne să te cunoaştem mai bine. Ce presupune munca de terapeut dintr-o zi de lucru?

L. V.: Munca mea este fascinantă! Este o pasiune care mă hrănește din interior spre exterior. Din acest motiv, cele mai grele două perioade din viața mea au fost acelea în care nu am putut să muncesc. Una a fost anul trecut când am trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății, iar cealaltă a fost acum cu pandemia, când pentru vreo lună și jumătate, pur și simplu, a înghețat totul.

În mod obișnuit, am multe de făcut și toate îmi plac enorm! În prezent, cea mai mare perioadă a timpului de muncă mi-o ocupă trainingul, apoi coaching-ul și apoi scrisul. Așa este acum, ca urmare a impactului pe care pandemia l-a creat. Fac multe webinarii pe diverse teme. Apoi, mai sunt clienţii din coaching.

Tipul de coaching pe care îl practic este unul personalizat, în funcție de tematica pe care o are fiecare client, iar de multe ori îmbin tehnicile de coaching cu tehnici de terapie, de EFT, de NLP și tot ce am mai învățat de-a lungul timpului. Aceasta deoarece îmi place să privesc omul ca pe o entitate complexă și să am instrumentele necesare fiecăruia în parte.

Și în final… scrisul! Este o mare pasiune, pe care mi-am descoperit-o încă de la 8 ani, când am scris prima poezie mamei mele de 8 martie. Și nu m-am mai oprit de atunci. Iar scrisul de proză l-am început de la 14 ani, iar prima carte am publicat-o anul trecut – „Jurnal de fericire”. Și urmează altele foarte curând.

Că este proză sau poezie, scrisul mă hrănește. Și este parte din mine.

Psychologies: Cum reuşeşti să te ancorezi în prezent şi să nu te laşi cuprinsă de problemele întâlnite în cadrul sesiunilor de terapie?

L. V.: Ador întrebarea aceasta! Îmi este adresată deseori și îmi place să răspund la ea.

Eu, atunci când lucrez cu oamenii, indiferent că este coaching, terapie, training, pur și simplu, am sentimentul că ies din mine. Din mine, ca ființă. Ca ceea ce sunt eu. Ies din mine și devin o oglindă și totodată un „canal”. Devin o oglindă a persoanei din fața mea și atât. Eu nu mai exist. Esența existenței mele pe durata terapiei este omul din fața mea. Fac apel la tot ceea ce știu, am învățat, folosesc toate acestea, dar mă și las să primesc ajutorul de dincolo de mine. Adică, mă las să fiu un canal prin care Universul, Dumnezeu, mă ghidează în felul în care să îl ajut pe cel din fața mea.

Fac aceasta foarte simplu. Este o chestiune de exercițiu. La începuturile mele, nu îmi ieșea de fiecare dată. Dar pentru că etica profesională și grija mea față de mine sunt valori extrem de importante pentru mine, mi-am pus intenția și am lucrat constant cu mine pentru ca acest lucru să îmi reușească. Și mi-a reușit. Acum este ca un obicei automat. Se întâmplă de la sine.

În plus, îmi acord foarte mult timp mie cu mine însămi, sunt mai tot timpul în poziția de observator și sunt atentă să conștientizez și să rezolv cât mai rapid orice posibil impact. Întrebarea cea mai frecventă pe care mi-o adresez este: „Ce anume din mine mă face să rezonez la acest aspect?” – și lucrez cu mine pentru a înțelege și a rezolva.

Psychologies: Care sunt cele mai mari provocări întâlnite până acum în practica de terapeut?

L. V.: Cele mai mari provocări le am atunci când lucrez cu persoane care au anumite tulburări de personalitate. Evident că atunci când lucrez cu o persoană sănătoasă din punct de vedere psihic, este simplu. Dar, când persoana din fața mea nu se încadrează în aspectele de sănătate psihică, efortul este cu mult mai mare.

Psychologies: Am vorbit despre cele mai mari provocări, povesteşte-ne puţin şi despre cele mai frumoase momente pe care le-ai avut în această meserie.

L. V.: Au fost foarte multe astfel de momente! Cu fiecare persoană cu care lucrez există cel puțin un astfel de moment și este acela în care are anumite revelații, înțelege anumite aspecte care l-au condus către ceea ce este.

Îmi amintesc cu drag de momentul în care o persoană, bărbat, care era în program de coaching & training mi-a zis la final: „Am venit Mihai și am plecat zen!” – a fost adorabil!

Apoi o alte persoană, femeie, care trecuse printr-o traumă, după programul de coaching mi-a zis că i-am schimbat viața. Și în ziua de astăzi ținem legătura și este, într-adevăr, altcineva: este EA însăși, asumată și fericită.

Psychologies: Eşti omul care contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a celorlalţi. Cum arată pentru tine dezvoltarea în viaţa personală şi în carieră?

L. V.: Îmi place să învăț continuu. Sunt extrem de curioasă și atunci când mă atrage ceva, nu mă opresc până nu aflu tot ceea ce vreau. Așa procedez de când mă știu. Dezvoltarea mea în carieră este ceva ce nu se va opri niciodată. De multe ori, chiar proiectele care vin spre mine, mă conduc spre propria mea dezvoltare: training-urile pe care le susțin, clienţii din coaching – intuitiv, simt de fiecare dată când parcă mai trebuie să fie o altă metodă și mai bună. Și încep să o caut. Citesc – prin cărți, pe net, merg la cursuri… sau, de multe ori „se întâmplă” ca informația să vină către mine. Zic „se întâmplă” cu ghilimele pentru că nu este tocmai o întâmplare, ci îmi pun intenția să descopăr și să o fac fără efort.

Dezvoltarea mea personală este și ea una continuă. Lucrez constant cu mine, nu neapărat într-o formă organizată, ci prin conștientizare, prezență și poziția de observator. Imediat ce simt sau constat ceva în neregulă, mă apuc de analizat în mine. Inclusiv scrisul este chiar o formă de terapie pentru mine. Când nu îmi este bine, pur și simplu, mă apuc de scris. Și descopăr. Și apoi tratez.

Psychologies: Ce recomandări ai pentru cititorii noştri în materie de dezvoltare (filme, literatură, cursuri, etc.)?

L. V.: Filme sunt foarte multe. De la documentarele de pe Gaia sau Netflix până la tot ce există pe Youtube. Eu cam orice program de coaching îl încep cu sugestia de a viziona „The shift” – Wayne Dyer, „You can heal your life” – Louise Hay și uneori „The Shack”. Apoi, de la caz la caz, sugerez unele cărți: „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” și „Vindecarea celor cinci răni” – Lise Bourbeau, „Letting go” – David Hawkins, „Cele cinci limbaje de iubire” – Gary Chapman (ale copiilor, ale adolescenților, în cuplu – sunt mai multe cărți), „Femei care iubesc prea mult” – Robin Norwood și multe altele. Evident, sugerez și cartea scrisă de mine – „Jurnal de fericire” pentru că este o carte de self-coaching sau self-healing: conține multe exerciţii și tehnici de coaching, EFT, NLP, psihosomatică, pe care cititorul și le poate face singur, în intimitate.

Cursuri există foarte multe. Nu aș putea să recomad unul anume. Ce sugerez, însă, este ca fiecare să își aleagă după propria intuiție: să citească tot ce găsește despre persoana care susține cursul și abia apoi să ia decizia în funcție de ceea ce simte, chiar dacă a primit o recomandare de încredere. Aceasta deoarece noi, oamenii, suntem atât de complecși și chiar dacă avem unele similitudini cu anumite persoane, este posibil ca ceea ce cuiva i s-a potrivit, lui sau ei să nu i se potrivească.

Psychologies: Unde îţi găseşti inspiraţia pentru fiecare nouă zi din viaţa ta?

L. V.: Peste tot! Nu pot să spun că am o sursă sau o „muză” anume. Uneori, poate fi ceva ce am trăit eu, alteori ceva ce a trăit altcineva (prieteni, rude, cunoștințe, clienți). Uneori, pur și simplu, citesc sau aud ceva și face un click în mine: mă intrigă, mă face curioasă sau mă stimulează.

Cu toate acestea, pot să spun că oamenii apropiați îmi sunt sursă de bine în fiecare zi. Iubirea față de fiica mea, iubirea față de omul meu drag, iubirea față de minunații mei părinți, prietenele mele dragi – sunt surse inepuizabile de frumos și bine.

Dar, dincolo de toate acestea, de fapt, adevărata sursă de inspirație sunt eu însămi. Și nu o spun egocentric, arogant sau egoist. Ci din iubire de sine. Indiferent cine şi ce din jurul meu îmi este sursă de inspirație și de bine, toate trec prin mine. Eu decid cât, cum și când să îmi fie.

Așa cum, de fapt, fiecare om decide. Decide pentru el. 100%. Restul sunt doar scuze. Că soțul/soția, copilul, mama, politicienii corupți, vecinul nesimțit, vremurile grele… toate sunt doar scuze în spatele cărora ne ascundem pentru că ne este teamă să ne asumăm. Și binele și răul din viața noastră este decizia noastră 100%. În fiecare secundă. Da, cu excepția situațiilor în care: ești privat de libertate (adică, la propriu, în închisoare), cineva îți amenință viața (la propriu!) sau nu ai o stare de sănătate psihică.

Psychologies: Care sunt tehnicile folosite de tine pentru a depăşi situaţiile mai puţin bune din viaţa ta?

L. V.: Întotdeauna apelez, în primul rând, la auto-conștientizare, prezență și lucrul cu mine. În funcție de situație, folosesc tehnici de coaching sau de EFT. Alteori scriu. Când este ceva mai profund, apelez la prietenele mele – cele care sunt și ele terapeuți sau coachi.

Și întotdeauna mă rog. Nu cred neapărat în biserică și în preoți, ci în Dumnezeu. Așa cum Îl simt eu în mine. Și nu doar la Dumnezeu, ci și la Îngeri. Cer ghidare și mă las în voia Lor.

Toate acestea le fac simultan. Niciodată nu folosesc doar o metodă, ci mai multe. Pentru că în momente dificile, sigur există nu doar o cauză, ci mai multe. Așa este psihicul uman construit: interdependent.

Și mai este ceva care m-a ajutat de fiecare dată în cele mai grele momente: „The Magic Practice” – practica celor 28 de zile de „magie”, în care „magia” înseamnă, de fapt, puterea recunoștinței. Pentru cei interesaţi, există și cartea, dar și exercițiul complet pe Youtube.

Psychologies: Ce te preocupă în timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

L. V.: Îmi place să scriu! Ador să scriu! Știu că am menționat-o și la aspectele profesionale, dar este totodată și o pasiune, adică o fac și în timpul liber.

Îmi place să călătoresc enorm! Uneori chiar simt, pur și simplu, să plec. Și, în funcție de situație, o fac sau îmi programez când să o fac. Îmi place să dansez, să gătesc, să stau la povești cu oamenii dragi, să mă uit la filme, să ascult muzică, să mă ocup de plantele mele și să creez – orice simt.

Psychologies: Care este relaţia ta cu spiritualitatea? Ai anumite practici în acest sens?

L. V.: Așa cum spuneam mai sus, am o relație profundă cu spiritualitatea. Cred în Dumnezeu, în Îngeri, dar o fac în felul meu. Eu nu cred în existența unei forțe a răului. Eu cred doar în Dumnezeu și în Iubire. Răul este doar exprimarea limitată a naturii umane.

Și pentru că am zis că nu cred neapărat în biserică și preoți, nici nu prea am astfel de obiceiuri. Mă rog eu cu mine, în sinea mea. Ori de câte ori simt.

Psychologies: Ai întâlnit până acum o situaţie pe care o poţi descrie ca fiind un miracol?

L. V.: Da, am trăit. Primul a fost cu foarte mulți ani în urmă când am scăpat cu viață în urma unei situații. Apoi, faptul că am reușit să o am pe Mara, fiica mea, este tot un miracol. Și nu în cele din urmă, întâlnirea omului meu drag este tot un miracol. Așa le consider eu.

Psychologies: Cum îţi închei ziua de lucru?

L. V.: Nici pentru aceasta nu am un ritual anume. De obicei, în funcție de ceea ce am făcut (training, coaching, scris – una sau mai multe), mă detașez total de cele întâmplate și mă relaxez cu muzică sau una din pasiunile mele. Dacă ceva anume m-a impactat, las un timp și apoi mă apuc de lucru eu cu mine sau povestesc cu persoanele dragi.

Psychologies: Ce faci la finalul unei zile pentru a te relaxa?

L. V.: Cel mai mult mă relaxează să stau de vorbă cu omul meu drag, să ne povestim diverse sau, pur și simplu, să petrecem timp împreună. Atunci când sunt și copiii prin preajmă, facem ceva vesel cu ei. Și mai am metodele mele de a mă relaxa în solitudine: un duş, o baie cu diverse „poțiuni magice” (săruri, uleiuri esențiale), muzică, un pahar de vin, meditație.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE