Now Reading
10 cărți numai bune de pus sub bradul de Crăciun!

10 cărți numai bune de pus sub bradul de Crăciun!

Revista Psychologies
10-cărți-numai-bune-de-pus-sub-bradul-de-crăciun

Pentru pasionații de literatură Crăciunul este momentul perfect să se bucure de cele mai noi apariții în librării. Acum există timp și, din fericire, și ofertă pentru cele mai diferite gusturi. Editura Trei a pregătit pentru sărbătorile de iarnă o selecție de titluri numai  bune de pus sub bradul de Crăciun! Este vorba despre un adevărat regal literar, volume nonfiction cu teme dintre cele mai incitante și romane alese „pe sprânceană”, câștigătoare ale Nobelului literar al anului sau a celor mai consistente premii, cum este Planeta, spre exemplu, în valoare de 1 milion de euro. Să le explorăm în rândurile de mai jos.

1. De ce iubim? Ce se întâmplă în organismul uman atunci când inima e plină de iubire și ce influență au aceste sentimente asupra întregii existențe umane? Antropologul Anna Machin, cercetătoare la Oxford, realizează în volumul publicat de Editura Trei o explorare antropologică a științei dragostei. Într-un stil accesibil, cu umor, autoarea britanică prezintă cititorilor concluziile celor mai recente studii privind neurochimia iubirii. Mai exact – există o legătură directă între dragoste, indiferent de natura ei și calitatea vieții oamenilor. Iubirea este în strânsă legătură cu sănătatea psihică, fizică și longevitatea, deși creează dependență. Este demonstrat științific! Anna Machin analizează toate tipurile de iubire care pot exista în viața oamenilor: de la cea romantică, conjugală sau părintească, la iubirea pentru animalele de companie și cea cu note de sacralitate, îndreptată spre Dumnezeu. Cercetătoarea de la Oxford privește și spre modul în care va arăta iubirea într-un viitor nu foarte îndepărtat. Ce rol vor juca roboții în peisajul afectiv al oamenilor? Pot deveni amicii construiți din cabluri, cipuri și metal subiect al iubirii?   Anna Machin oferă cititorilor un răspuns tulburător, fără însă a renunța la subtilul umor englezesc, nota caracteristică a unei cărți numai bune de citit de Crăciun.

2. Pentru cei care iubesc genurile istoric, thriller sau horror, Bestia de Carmen Mola este cea mai potrivită carte de pus sub brad. Le reunește pe toate și este romanul despre care se vorbește în toată lumea, din Spania și până dincolo de Atlantic. Bestia este câștigătorul premiului Planeta, mai consistent financiar chiar și decât Nobelul pentru literatură. Momentul decernării premiului a devoalat și un secret: Carmen Mola este pseudonimul pentru 3 scriitori, scenariști de televiziune. Aceștia poartă cititorii prin Madridului anului 1834, tulburat de războaiele carliste și măcinat de epidemia de holeră, care lasă în urma sa zeci de morți. Conspirații, societăți secrete care înfăptuiesc în taină ritualuri macabre, iubiri interzise și asasinate, la care se adaugă o evocare plină de culoare a Madridului vremii fac parte din rețeta cu care cei trei autori au cucerit premiul înmânat de regele Felipe al VI-lea al Spaniei și de regina Letizia, precum și interesul cititorilor de pe toate meridianele.

3. Pentru cei care țin să fie la curent cu evenimentele literare, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei de Annie Ernaux este cadoul cel mai potrivit de Crăciun. Câștigător al Premiul Nobel pentru Literatură 2022, romanul este lectura ideală pentru cititorii interesați de radiografia lucidă, aproape chirurgicală a unei iubiri. Pasiunea pe care o experimentează tânăra naratoare a romanului pentru un bărbat căsătorit devine prilejul unei introspecții dureroase asupra celor doi ani de iubire interzisă. Așteptările, umilințele, obsesiile, speranțele contrazise de luciditatea care spulberă autoamăgirea sunt descrise cu mult curaj de autoarea franceză, câștigătoare a celui mai important premiu literar al anului.

4. Un roman care a ajuns rapid în topul vânzărilor în Franța este Război de LouisFerdinand Céline publicat de Pandora M, parte a grupului editorial Trei. Considerat de unii cel mai mare scriitor francez al secolului 20, Céline este o adevărată revelație în manuscrisul descoperit recent și despre care se bănuiește că este parte a unei trilogii plănuite de autor, cartea următoarea romanului „Moarte pe credit” publicat în 1936. Pornind de la o experiență trăită de scriitor, Război urmărește convalescența lui Ferdinand, rănit în Primul Război Mondial. Autorul ficționalizează episoade din propria sa biografie, marcată de traumatisme fizice și psihice provocate de marele război. Scris la prima mână, fără să mai sufere editări ulterioare, Război este un adevărat „obuz literar”, cum s-a spus despre el, o carte ideală pentru cei care-și doresc o experiență literară inedită.

5. Un roman care descrie într-un mod cât se poate de viu, de autentic tradițiile comunității sefarde, Regina frumuseții din Ierusalim de Sarit Yishai-Levi a cucerit cititorii printr-o poveste care combină secrete, pasiuni ale căror efecte se perpetuează în generații, cu observarea unei complicate relații mamă-fiică. Cu o atmosferă orientală și acțiune care pendulează între trecut și prezent, din epoca de aur a Hollywood-ului până în anii 70, Regina frumuseții din Ierusalim urmărește poveștile tulburătoare ale unor femei, care vorbesc despre iubire, iertare și speranță în vremuri de grele încercări. Finalist la National Jewish Book Awards 2016, aceasta este cartea perfectă pentru Crăciun pentru cei interesați de istoria Ierusalimului. Cartea a inspirat serialul cu același nume de pe Netflix.

6. Romanul de debut al lui Shelby Van Pelt, Remarcabile făpturi inteligente, a devenit Bestseller New York Times încă de la apariție și a ocupat locul I la categoria Best Book în topul Amazon, în 2022. Povestea romanului a plecat de la un videoclip pe care autoarea l-a văzut pe internet și vorbește despre prietenia dintre Tova Sullivan, o femeie care a început să lucreze în schimbul de noapte la Acvariul din Sowell Bay, spălând podelele și făcând curat, după moartea soțului, și caracatița Marcellus. Ea și-a găsit un refugiu în munca sa, inclusiv ca să mai uite că Erik, fiul său în vârstă de 18 ani, a dispărut misterios în noaptea în care a ieșit în larg cu o barcă, în urmă cu 30 de ani. Caracatița gigantică de Pacific, Marcellus, știe ce s-a întâmplat în noaptea în care fiul Tovei a dispărut. Iar acum trebuie să se folosească de orice truc, ca să-i dezvăluie prietenei sale adevărul înainte să fie prea târziu.

7. O fată foarte draguță este „un roman magistral despre ce înseamnă să fii femeie”, după cum îl caracterizează publicația The New York Times. De asemenea un debut literar, de această dată al autoarei Imogen Crimp, romanul o are ca punct central pe Anna, care nu-și găsește locul. Nici printre colegii ei cu dare de mână din mediul select de la Conservator, nici în familia pe care a lăsat-o în urmă și, cu siguranță, nu lângă Max, bărbatul pe care îl cunoaște într-un bar unde cântă pentru bani. Max e tot ce nu este ea – bogat, misterios, cu o ținută impecabilă – și în scurt timp Anna e prinsă în capcană, disperată să-i câștige atenția și hotărâtă să ignore semnalele care o avertizează că ar putea fi vorba despre o relație toxică.

8. În cel de-al treilea bestseller New York Times, Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra, celebrul jurnalist Johann Hari îi conduce pe cititori într-o nouă călătorie fascinantă, prin toată lumea, și în profunzimile unui demers jurnalistic riguros și minuțios documentat. El a parcurs 50.000 de kilometri pentru a intervieva nu mai puțin de 250 de experți în neuroștiințe și psihologie, oameni de știință și echipe de cercetători care studiază intensitatea, cauzele, dar și consecințele pierderii atenției și concentrării. Inclusiv rolul pe care acest fenomen îl joacă în stările de oboseală cronică, epuizare fizică și mentală, depresie și anxietate. El a identificat nu mai puțin de 12 cauze reale ale lipsei concentrării care l-au condus spre soluțiile prin care oamenii își pot recupera atenția, dacă sunt hotărâți să lupte pentru ea.

9. Comediantul australian de stand-up și autorul premiat Benjamin Stevenson le propune cititorilor dornici să dezlege mistere un subiect demn inclusiv de o miniserie HBO, ce urmează a fi ecranizată după cel de-al treilea roman al său, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva. Povestea urmărește reuniunea familiei Cunningham încă dinainte de prima crimă. Reuniune întâmplată nu chiar sub cele mai bune auspicii pentru că, spune povestitorul, pe lângă faptul că membrii rămân înzăpeziți în stațiunea montană, aceștia nu se înțeleg foarte bine. „N-avem decât un singur lucru în comun: toți am ucis pe câte cineva. Fratele meu, sora mea vitregă, soția mea, tata, mama, cumnata mea, unchiul meu, tatăl meu vitreg, mătușa mea. Chiar și eu. În familia mea sunt mulți criminali. Dar un singur ucigaș…”. Iar primul cadavru descoperit în zăpadă stă măturie a unei adevărate intrigi.

10. Mic-dejun cu Seneca de David Fideler. Stoicismul, cea mai influentă filosofie a Imperiului Roman, oferă modalități revigorant de moderne pentru a ne întări caracterul în fața unei lumi imprevizibile. În „Mic-dejun cu Seneca”, filosoful David Fideler analizează scrierile clasice ale lui Seneca într-o serie de capitole concentrate, explicând clar și concis ideile acestuia, fără a le simplifica excesiv. Îndrumările sale pentru o viață bună pot fi puse în practică și de cititorul de astăzi: învinge durerea, anxietatea și mânia, transformă eșecurile în oportunități și recunoaște adevăratan natură a prieteniei.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top